4 activităţi pentru o formă fizică de invidiat

  • 1991 afişări
4 activităţi pentru o formă fizică de invidiat

17 octombrie 2013 Bianca Dragomir Redactor

O minte sănătoasă se simte cel mai bine într-un corp sănătos, nu există frumuseţe fără o formă fizică de invidiat aşa cum nu poţi avea o stare de spirit bună dacă fizicul tău nu e sănătos.

Până la 40 de ani, fiecare femeie trebuie să conştientizeze această formă de interdependenţă şi să bifeze în programul ei zilnic sau în planurile pe termen lung câteva propiecte, mai mici sau mai mari, ce vizează activitatea fizică.

Iată câteva propuneri:

1. Să-şi testeze limitele cu un sport extrem

Momentele când sângele pompează în vene şi ajunge în viteză la inimă sunt momente de “restart” pentru întreg organismul, spun doctorii, dar şi psihologii. Din când în când, orice femeie trebuie să-şi testeze limitele, iar una dintre cele mai bune variante este sportul extrem.

Un astfel de exerciţiu, fie că e sub formă de alpinism, paraşutism, bungee jumping etc, o ajută să aibă un corp puternic (hormonul adrenalină reproduce în cantităţi mari energie prin arderea lipidelor şi sinteza glucozei) şi îi eliberează mintea de gânduri inutile.
Sporturile extreme pot ajuta şi la învingerea temerilor şi la creşterea încrederii în puterile proprii.

2. Să alerge la un cross pentru o cauză nobilă

Alergarea uşoară este, de departe şi pe termen lung, cel mai bun exerciţiu pentru inimă şi psihic şi e cu atât mai benefică dacă se practică pentru un scop nobil.

Unei femei, până la 40 de ani, îi va face extrem de bine să alerge la un cross pentru o cauză în care crede şi care  ajută o acţiune caritabila.

Sentimentul de realizare de la sfârşitul cursei, indiferent dacă iese sau nu învingătoare, este de neegalat.
 

3. Să facă scuba diving sau snorkeling

Chiar şi când merge în concedii de relaxare, o femeie poate să se menţină în formă, într-un mod plăcut. Există o mulţime de activităţi de relaxare care să implice, indirect, activitate fizică semi-solicitantă, cum ar fi scuba diving sau snorkeling.

Dincolo de frumuseţea ascunsă a mărilor sau a oceanului (experienţă unică) o femeie poate câştiga şi un corp mai bine tonifiat.

4. Să încerce yoga (măcar o dată)

“Dacă toată lumea ar practica yoga, farmaciile s-ar putea desfiinţa”, spunea unul dintre fondatorii conceptului de yoga şi îl credem pe cuvânt pentru că “am simţit-o pe propria piele”.

Sunt o mulţime de vedete care au câştigat lupta cu timpul prin intrmediul acestei forme de exerciţiu şi totodată meditaţie, sunt mămici pe care le vedem mai pregătite să îşi crească copiii sau femei de afaceri mai active pentru că dedică o oră pe zi exerciţiilor de yoga.

Apoi, yoga este ca o lentilă prin care o femeie poate să se privească pe ea însăşi...

Pentru a-i fi mai uşor să practice activităţi ca acestea, o femeie are nevoie, bineîneţeles, de sprijinul partenerului său. Uneori poate fi complicat ca un bărbat să înţeleagă necesitatea unui astfel de stil de viaţă, tocmai de aceea ar trebui să arunce o privire pe sfaturile din campania UNA, "Tutoriale pentru bărbaţii care nu pricep ce vor să spună femeile."

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: sport , dietă , femei