Câte diete ţine o femeie de-a lungul vieţii?

  • 753 afişări
Câte diete ţine o femeie de-a lungul vieţii?

25 octombrie 2015 Elena Mihaila Redactor

Femeile îşi schimbă, pe parcursul vieţii, în medie, de 21 de ori cariera, încearcă 572 de stiluri de machiaj şi coafură, îşi schimbă garderoba de 298 de ori şi încearcă 228 de diete, potrivit rezultatelor unui studiu realizat în Marea Britanie, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

De asemenea, potrivit sursei citate, femeile încearcă, în medie, 1.503 tipuri de exerciţii fizice şi învaţă, pe parcursul vieţii, 131 de noi îndeletniciri.

Totodată, femeile dedică o mare parte din timp lărgirii orizonturilor lor culturale, vizitând, în medie, 263 de atracţii de gen, precum muzeele şi galeriile de artă.

Femeile petrec în medie 15 zile din viaţă citind cărţi de dezvoltare personală, peste 17 zile pentru a urma cursuri de specializare necesare profesiei pe care o practică şi peste 16 zile pentru a învăţa lucruri noi, precum fotografiatul sau limbile străine.

În general, femeile încearcă să-şi îmbunătăţească propriul stil de viaţă, având ca surse de inspiraţie prieteni, membri ai familiei, colegi influenţi şi reţele de socializare.

Femeile devin motivate şi îşi doresc să-şi îmbunătăţească stilul de viaţă în funcţie de evenimentele care se petrec în activitatea lor cotidiană. Astfel, 28% dintre femei caută să îşi îmbunătăţească caracterul în momentul în care încep o nouă relaţie, 39% când se apropie de o cotitură în viaţă, precum împlinirea vârstei de 30 de ani, iar 31% în momentul în care îşi găsesc un nou serviciu.

În topul 5 al modificărilor în stilul de viaţă se află, în ordine, exerciţiile fizice şi dieta (101 zile), garderoba (29 de zile), dantura (15 zile), coafura şi machiajul (21 de zile), lărgirea orizontului cultural (26 de zile).

Studiul a fost realizat la cererea Sure Compressed, o companie de produse cosmetice.

Foto: hepta

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: diete , machiaj
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!