Cum foloseşti corect balsamul de păr? Iată ce spun specialiştii!

  • 134 afişări
Cum foloseşti corect balsamul de păr? Iată ce spun specialiştii!

09 februarie 2018 Alexandra Necsoiu

Multe dintre noi nu acordăm atenţia cuvenită acestui produs de păr. Ei bine, experţii în beauty spun însă, că balsamul este un pas esenţial în rutina de de îngrijire a părului.

De ce este important să nu sari pentru acest pas de îngrijire? Iată ce spun specialiştii!

“Balsamul te ajută să îţi menţii părul hidratat, îi conferă vitalitate şi luciu şi îl fac mai uşor de coafat. Un astfel de produs poate schimba textura firului de păr şi îl face mai uşor de descurcat după spălare, oferindu-i mai multă rezistenţă”, explică Ligia Lăscuş, membru în echipa Londa New Talent.

Alege balsamul de păr în funcţie de tipul de păr

Tipul de balsam şi modul în care îl foloseşti pot fi chiar mai importante decât etapa iniţială de curăţare, atrag atenţia specialiştii în îngrijirea părului.

“Spre deosebire de şampon, care trebuie ales în funcţie de tipul de scalp, balsamul se alege având în vedere tipul tău de păr. Este important să optezi pentru produse de calitate care hidratează părul şi previn deshidratarea lui,” precizează Ligia Lăscuş.

  • Părul fin şi subţire are nevoie de un balsam pentru volum care conţine proteine.
  • Părul uscat şi greu de coafat poate fi transformat total cu ajutorul unui balsam puternic hidratant.
  • Părul normal are o bună elasticitate, dar are nevoie de mai multă strălucire. Mizează pe un balsam cu uleiuri naturale pentru un gloss de invidiat!
  • Părul vopsit are nevoie de o îngrijire specială pentru a-şi păstra intensitatea culorii.

“Părul vopsit are nevoie de extra-protecţie. Este indicat şă foloseşti după fiecare spălare un balsam special pentru mai multă hidratare şi pentru a sigila culoarea,” recomandă hairstylistul Londa Professional.

Un balsam de calitate este esenţial şi dacă ai părul ondulat sau firul gros. “Pentru părul ondulat sau cel rebel sau greu de manevrat trebuie să foloseşti neapărat balsam. Acesta are un efect de catifelare şi ordonare a părului,” mai precizează Ligia Lăscuş.

 

Trucul care face diferenţa când aplici balsamul de păr

“Imediat după spălare, usucă-ţi puţin părul cu un prosop pentru a îndepărta excesul de apă. Abia apoi aplică balsamul de păr. Astfel, ingredientele pătrund mai bine în interiorul firului de păr şi îl hidratează intens. Părul îmbibat de apă nu absoarbe eficient toate aceste ingrediente benefice,” explică specialistul Londa Professional.

Fii atentă şi la modul în care aplici produsul pe păr pentru a nu afecta sănătatea scalpului.

“Încearcă să nu aplici balsamul la rădăcini. Persoanele cu păr lung trebuie să aplice produsul de la jumătatea părului în jos (minim o distanţă de 4-5 cm de la rădăcină), concentrându-se pe vârfuri. În caz contrar, scalpul poate produce prea mult sebum ceea ce va crea senzaţia de păr gras,” mai adaugă Ligia Lăscuş.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: balsam de par , specialisti , ingrijire
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!