Creme BB – îngrijirea pielii cu ajutorul unui fond de ten

Creme BB –  îngrijirea pielii cu ajutorul unui fond de ten

25 aprilie 2012 Luiza Burhai Redactor

Cremele BB se recomandă drept soluţia tuturor problemelor tenului, îmbinând atât beneficii skin care – antioxidanţi, vitamine, acid hialuronic, tratament contra pigmentărilor, SPF – cât şi atributele unui fond de ten miraculos, care se adaptează oricărui tip şi nuanţă de ten.

Cremele BB sunt o abreviere a Blemish Balm sau Beauty Balm şi constituie secretul asiatic care a atras interesul producătorilor de produse cosmetice din Europa şi Statele Unite şi femeilor din toată lumea. Insă de unde provine conceptul cremelor BB şi care este secretul popularizării lor peste noapte?

Formula cremelor BB îi este datorată dermatologului Dr. Christine Scharammek din Germania, care în anii ’50 a formulat o cremă menită să protejeze pielea pacienţilor care au suferit operaţii chirurgicale, oferind în acelaşi timp şi o acoperire medie.

Introduse pieţei din Korea de Sud şi Japonia în anii ’80, cremele BB au fost botezate “secretul actriţelor asiatice” şi au fost promovate întocmai de celebrităţile de pe continental asiatic.

Printre companiile de cosmetice care au lansat pe piaţă asiatică cremele BB se  numără Missha, The Face Shop, Etude House, Sulhwasoo, Skin Food şi Nature Republic. Incepând cu 2011 însă, piaţa occidentală, începând cu Garnier şi Dr. Jart şi continuând cu Dior sau Clinique au brevetat fiecare propria variant a faimoaselor creme BB.

Deşi formulate diferit, cremelor BB le-au fost atribuite calităţi anti-inflamatorii, de calmare a pielii, precum şi proprietăţi “multi-tasking” – hidratante, primer, fond de ten şi chiar cremă cu protectie solară.

In prezent, se pare că miraculoasele creme BB sunt lăudate din toate colţurile, şi chiar şi noi, redactorii beauty, care trebuie să ne menţinem obiectivitatea în faţa “magiei marketingului”, suntem încântaţi de acest produs de machiaj şi skin care.

Cum funcţionează cremele BB

Insă înainte de a va recomanda cremele BB, trebuie să înţelegeţi mai multe despre destinaţia şi eficienţa acestor produse, dincolo de campaniile publicitare.

Deşi BB tine locul terminologiei de Blemish (imperfecţiuni ale pielii, de gravitate mică sau medie) Balm, produsul nu se foloseşte ca tratament local şi nici nu promite soluţionarea problemelor tenului peste noapte.

Tehnic vorbind, cremele BB sunt în realitate cremele colorante care s-au născut cu mult înaintea mea, necunoscand popularitatea tocmai din cauza faptului că, neavand calităţi de acoperire impresionante, nu au putut înlocui niciodată fondul de ten sau corectorul.

Cel puţin nu în totalitate, nu în cazul tenului matur şi cu atât mai mult în cazul adolescentelor care suferă din cauza acneei.

Ce poate face acest produs însă este să ofere o baza bună de machiaj, întrucât formularea cremelor BB poate ajunge a fi cu adevărat impresionantă – acid hialuronic, vitamine, colagen, emolienţi, SPF, tratament contra pigmentărilor.

Astfel, unele creme BB asigură hidratarea pielii, apărarea împotriva radicalilor liberi şi beneficii contra îmbătrânirii premature a tenului.

Cum se folosesc cremele BB

Prin urmare, cremele BB sunt adresate mai degrabă tenului tânăr, care nu are nevoie de acoperire nemaipomenită, ci doar de o minoră acoperire a porilor, o uniformizare a nuanţei tenului şi o mină sănătoasă.

Potrivită pentru acelea dintre noi care sunt mereu pe fugă şi alocă mai puţin de 5 minute în fiecare dimineaţă îngrijirii tenului şi machiajului, cremele BB se aplică precum o cremă hidratantă şi de masează uniform şi delicat pe ten.

Cremele BB pot fi aplicate însă şi că baza lejeră, aparent lipsită de machiaj, şi urmată local de fond de ten sau corector. Efectul va fi unul mult mai natural, iar tenul va beneficia de acea strălucire fresh.

Creme BB - recomandari si beneficii

Clinique Age Defense BB Cream SPF 30

Această cremă BB de la Clinique maschează pigmentările, discoloratiile, porii şi semnele lăsate de acnee, uniformizând nuanţa tenului. Formula bogată în antioxidanţi şi anti-iritanţi reduce aspectul liniilor fine şi conferă tenului o mină sănătoasă. Disponibil în două nuanţe (01 – subton roşu; 02 – subton galben).

Maybelline PURE.BB MOUSSE Mineral instant SKIM SMOOTHER SPF 30

Beneficiile BB sunt acum disponibile şi în versiunea mousse, pentru o senzaţie delicată şi uşor de distribuit uniform în piele.  Crema BB de la Maybelline controlează excesul de sebum, conţine acid hialuronic şi SPF 30

Estee Lauder CyberWhite Brilliant Cells Extra Intensive BB Cream SPF 35

Aşa cum v-am spus, cremele BB au beneficii diferite în funcţie de producători. Estee Lauder a creat o cremă BB care reduce aspectul imperfecţiunilor pielii şi corectează pigmentările acesteia. Controlează excesul de sebum şi previne acel “4 o’clock shine”.

Garnier Skin Renew BB Cream Miracle Skin Perfector

Crema BB de la Garnier dublează toate avantajele unei crème colorante obişnuite, conferind mai multă acoperire, factor de protecţie ridicat şi o formula adecvată pentru tenul sensibil, uşor iritabil.

Too Faced Beauty Balm Multi-Benefit Skin Care Makeup

Acest produs conferă acea mină sănătoasă extreme de râvnită şi poate fi purtat atât singur, cât şi sub machiaj.

Smashbox Camera Ready BB Cream SPF 35

Smashbox este un brand popular în principal datorită primer-elor sale, aşadar lansarea unei crème BB a fost o tranziţie naturală. Versiunea lor este lipsită de parfum – spre deosebire de altele – aşadar o recomand celor alergici sau sensibili la parfum.

Dr. Brandt Flexitone BB Cream

Deşi majoritatea cremelor BB au fost lansate în 2, chiar 3 nuanţe, Flexiton este disponibil intr-o singură nuanţă ajustabilă pe orice nuanţă a tenului. Se ajustează şi corectează, conferă SPF 30 şi o mină sănătoasă tenului.

Proprietăţile anti-ageing şi hidratarea în profunzime, precum şi raportul preţ-calitate excelent mă îndeamnă să va recomand cu căldură această cremă BB.

Tu ai încercat cremele BB?

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: creme bb , machiaj , ingrijirea tenului , spf , acnee
Comentarii / 2
  • IMPREUNA CU BB CLEANCERUL GELUL DE CURATARE CU OXIGEN ACTIV SI EXTRACT DE RODIE
    https://www.youtube.com/watch?v=W9Dnr3CXEhA

  • https://www.youtube.com/watch?v=W9Dnr3CXEhA
    merita vazut clipul e fantastic ce acnee si cum arata dupa.... si pe www.skin79.ro e gama completa

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!