Secretele epilării acasă

  • 349 afişări
Secretele epilării acasă

31 august 2017

Fie că este vară sau toamnă, părul nedorit de pe corp ne dă tuturor bătăi de cap. Ne dorim o piele fină indiferent de sezon, iar procesul epilării acasă a devenit extrem de uşor în ultimul timp, nemaifiind necesară programarea la un salon. Ioana Hăndăbuţ, specialist Profihairshop, împărtăşeşte astăzi câteva dintre secretele epilării corecte şi mai puţin dureroase:

  • Fă o baie caldă! Pregătirea pielii înainte de epilare este cel puţin la fel de importantă ca epilarea în sine, deoarece poate uşura cu mult operaţiunea. O baie cu aburi va deschide porii şi va înmuia pielea, făcând epilarea mai puţin dureroasă.
  • Usucă bine pielea! În afară de epilarea cu lama, care se face sub duş, celelalte metode necesită o piele perfect uscată şi curăţată, fără urme de apă sau cremă.
  • Exfoliază! În vederea pregătirii pielii pentru procesul de epilare şi pentru a evita creşterea firelor de păr în piele, înainte de epilare ar fi foarte bine să foloseşti un gel abraziv sau un scrub pentru piele, pentru o curăţare în profunzime a acesteia.
  • Dezinfectează! Pentru a preveni infecţiile sau agravarea unei leziuni, este indicat să foloseşti un gel antiseptic înainte să începi epilarea.
  • Hidratează! Cel mai important lucru după orice tip de epilare este hidratarea pielii. Nu numai că vei evita deshidratarea şi vei preveni iritaţiile, dar pielea va căpăta un aspect sănătos, strălucire şi frumuseţe, iar tu te vei simţi minunat!
  • Fii blândă cu pielea ta! Indiferent de metoda de îndepărtare a părului nedorit pe care o utilizezi, evită să agresezi pielea, să o apeşi sau să tragi de ea.

După ce respecţi toţi paşii de mai sus, asigură-te că alegi cel mai bun instrument de epilat acasă, pentru tine. În ultima perioadă au apărut din ce în ce mai multe metode. Ştim că cea mai simplă variantă este lama de ras sau cremele depilatoare, însă acestea au un efect doar pe termen scurt şi nu fac altceva decât să îţi îngroaşe firul de păr. Îţi recomandăm însă următoarele metode:

  • Ceara caldă. Dacă decizi să te epilezi singură cu ceară trebuie să ştii că ai nevoie de puţină îndemânare şi rapiditate. De asemenea, ţi-ar fi de mare ajutor un aparat electric care să menţină caldă o cantitate mai mare de ceară, în funcţie de zona pe care doreşti să o epilezi. Ceara trebuie să fie caldă, dar nu foarte fierbinte şi se întinde pe piele cu ajutorul unei spatule, dupa care se trage în sensul invers al creşterii firelor de păr.
  • Benzi de ceară rece. Acestea îndepărtează firul de păr de la rădăcină, ceea ce oferă rezultate pe termen mai lung. Se aplică pe pielea curăţată şi uscată, fără urme de cremă sau ulei. Benzile se freacă în palme câteva secunde până se încălzesc, apoi se lipesc pe piele şi se îndepărtează în sensul invers al creşterii părului. Ceara rămasă pe piele se îndepărtează uşor cu ulei sau cu şerveţelele pe care majoritatea cutiilor de benzi le conţin. Acestea au şi rol de hidratare şi calmare a pielii.
  • O altă variantă pe termen lung este aparatul epilator. Însă acesta este destul de dureros şi pentru a-l utiliza trebuie alocat mai mult timp.

Aşadar, nu uita: poţi obţine o piele curată şi catifelată chiar la tine acasă! Trebuie doar să foloseşti produsele potrivite pentru pielea ta!

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: epilare , acasa , secrete , piele
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!