6 lucruri pe care nu trebuie să le faci atunci când ai un bebeluş

  • 2054 afişări
17 octombrie 2015
6 lucruri pe care nu trebuie să le faci atunci când ai un bebeluş

A fi părinte este o sarcină destul de dificilă întrucât responsabilitatea pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor revine de cele mai multe ori mamei. Mama îşi păstreaza rolul şi importanţa în viaţa copilului la orice vârstă – este gata să îşi protejeze puiul, cu riscul de a exagera.

Orice părinte a cunoscut momente de epuizare totală, descurajare şi disperare. Tocmai de aceea, vă prezentăm cele mai frecvente lucruri pe care trebuie să le evitaţi atunci când aveţi un bebeluş.

Nu exagera cu ţinutul bebeluşului în braţe

Luând bebeluşul în braţe şi ţinându-l aproape de corpul tău astfel încât să îţi audă bătăile inimii, îl vei linişti şi îi vei oferi un sentiment de siguranţă. Dar ce se întâmplă atunci când exagerezi? La inceput o să ţi se pară o soluţie la îndemână să îl adormi la tine în braţe, dar cu timpul bebeluşul se va obişnui şi îţi va fi greu să îl dezveţi de acest obicei.

Nu îl obişnui să doarmă în pat cu tine

Unii părinţi cred că le fac un bine bebeluşilor luându-i să doarmă în acelaşi pat cu ei. De fapt, le fac mai mult rău întrucât bebeluşii pot fi răniţi în mod inconştient de către părinţi. Cea mai bună soluţie este să îl culci în pătuţul lui, pe care să îl aşezi lângă tine, cel puţin până când bebeluşul împlineşte 6 luni.

Nu exagera cu igiena copilului tau

Din dorinţa de a-şi proteja copii de microbi şi boli, mămicile tind să exagereze în privinţa igienei şi a curăţeniei. Oricât de mult ai încerca, nu vei reuşi niciodată să îţi protejezi bebeluşul. Protejarea exagerată în faţa microbilor slăbeşte sistemul imunitar al bebeluşilor.

Nu apela la remedii din popor

Cu siguranţă eşti înconjurată de mame şi prietene gata să îţi sară în ajutor cu diverse sfaturi. Produsele naturiste nu sunt întotdeauna sigure pentru copilul tău. Evită să încerci diverse terapii întrucât nu întotdeauna au rezultatul scontat. Apelează la ajutor specializat ori de câte ori ai nevoie de un sfat.

Nu renunţa la viaţa socială

Atunci când ai un copil viaţa ta suferă modificări. Nu te lăsa copleşit de grijile şi responsabilităţile vieţii de părinte. Dacă tu eşi fericită, îi vei transmite această stare de bine şi copilului. Nu renunţa la escapadele romantice cu partenerul tău sau la ieşirile în oraş cu prietenele.

Nu exagera cu protecţia bebeluşului

Din dragoste şi din dorinţa de a fi un părinte cat mai bun se ajunge la exagerare. Grija excesivă a părintelui face din copil un neajutorat. La maturitate, copilul va ajunge să nu mai aibă încredere în propriile forţe.

Foto:Hepta

Sursa: Gândul

 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comentarii / 4
  • Hainute pentru copilul Dvs le gasiti in magazinul http://shoptime.md/haine-pentru-copii/nou-nascuti-50-74-cm/

  • Haine pentru copii - www.splashop.ro

    Imbracamintea celor de la Minymo este cool si practica, accesibila, creata special pentru jocuri si joaca, dar cu atentie si la detalii, care de cele mai multe ori fac diferenta.
    In viziunea celor de la Minymo, fetitele sunt feminine, dragute si inteligente, iar baieteii sunt obraznici si cool. :-)))
    Stilurile pot fi combinate si asoratate in diferite moduri, fara a exista vreo problema sau nepotrivire.
    Ceea ce am aflat este ca designerii lor nu stau intreaga zi in spatele calculatorului. Dimpotriva, creativitatea infloreste atunci cand exista mai multe tesaturi diferite pentru a marca. Uneori apar personaje amuzante sau desene pe un colt de servetel sau pe spatele unei coli de hartie, care apoi sunt valorificate si transformate in imaginile amuzante pe care le observam inserate pe hainutele Minymo.
    Inspiratia insa nu vine numai la birou ci si atunci cand se analizeaza copiii in timpul jocurilor, impreuna cu miscarile pe care acestia le fac. Asa se naste o sclipire de idee, care apoi germineaza intr-o idee cu totul noua, hainuta avand apoi caracteristicile si detaliile potrivite.
    http://www.splashop.ro/blog/10_haine-copii-minymo

  • Se cunoaste ca cine a scris articolul asta nu are sau nu a avut niciodata copil / copii. Cred ca nici nu ar merita de fapt, daca promoveaza asemenea porcarii! Alt articol scris de un / o tampit/a care se crede mare jurnalist/a.

  • Oh doamne, idiotilor! nu mai postati articole despre copii fara a va documenta in prealabil ca induceti oamenii in eroare. De asta sunt atatia idioti si mame denaturate sau parinti prosti care-si chinuie copii de mici.

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!