Ghid pentru femei- cum să alegem cerceii în funcţie de forma feţei

  • 1002 afişări
Ghid pentru femei- cum să alegem cerceii în funcţie de forma feţei

13 octombrie 2016 Alexandra Necsoiu

De cele mai multe ori, alegerea unei perechi de cercei poate deveni o adevărată provocare pentru orice femeie. Forma feţei diferă de la o femeie la alta şi, tocmai de aceea, trebuie să ştim exact ce model ni se potriveşte.

Faţă dreptunghiulară. Adoptă cercei de mari dimensiuni pentru a crea iluzia de volum. Alege modele în formă de oval, cerc, inimă sau chiar de tip candelă şi evită modelele cu forme inconfortabile şi cu colţuri.

Faţă alungită. Alege să porţi cercei cu modele de tip pătrat, oval sau triunghi, deoarece aceste piese vor adăuga un plus de volum zonelor din dreptul pomeţilor şi a bărbiei. Evită cerceii alungiţi sau plaţi, deoarece aceştia nu vor face decât să-ţi accentueze forma feţei.

Faţă triunghiulară. Optează pentru cercei cu forme şi linii curbate. În felul acesta, vei reuşi să obţii un echilibru vizual între partea de sus a feţei şi cea de jos, oferind un aspect plăcut. Cerceii rotunzi sau ovali sunt ideali în acest caz.

Faţă ovală. Din fericire, persoanele care au o faţă ovală sunt norocoase să poarte orice tip de model îşi doresc, de la cercei cu pietre clasice, până la detalii masive.

Faţă pătrată. Acestui tip de faţă I se potrivesc modelele de cercei rotunzi sau triunghiulari. De asemenea, poţi experimenta şi cu modele lungi şi subţiri sau de tip picătură de ploaie. În felul acesta, vei reuşi să obţii un aspect alungit al feţei.

Faţă rotundă. În cazul unei feţe rotunde, cerceii alungiţi sunt cei mai potriviţi. Poţi opta pentru modele geometrice însă, evită modelele de formă rotundă sau cu aplicaţii de mici dimensiuni.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: cercei , forma fetei , ghid
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!