Carla Bruni, de la model la Prima Doamnă a Franţei

Carla Bruni, de la model la Prima Doamnă a Franţei

05 aprilie 2012 Elena Mihaila Redactor

Carla Bruni, rebela din “familia regală” franţuzească, a avut o tinereţe tumultoasă în lumea modei, iar drumul până la Prima Doamnă a Franţei a fost unul memorabil. Vestimentaţia sa a evoluat de-a lungul anilor, însă nu vă spun mai multe, las fotografiile de mai jos să vă şocheze.

Mulţi francezi nu o agreează pe femeia frumoasă cu sânge italian, însă din 2008, de când este doamna Sarkozy, nimeni nu mai are ce face. Este îndrăzneaţă, îsi impune punctul de vedere şi, părerea mea, dacă Grace Kelly ar trăi, cele două ar lua din când în când “brunch-ul” împreună.

Carla Gilberta Bruni Tedeschi Sarkozy s-a născut în Italia acum 44 de ani, chiar dacă chipul său nu arată aceeaşi vârstă. Cu ochi tineri şi zâmbet de adolescentă pusă pe şotii, mai jos vei afla povestea unui model care s-a maturizat şi a ajuns Prima Doamnă a Franţei.

Copilăria unei Doamne a Franţei

Cu toate că s-a născut în Italia, Carla Bruni s-a format în Paris, de aici şi stilul ei nonşalant. Cântăreaţă, actritţă şi fost model, Carla nu a stat o clipă, iar după primele patru decenii de existenţă şi-ar putea scrie memoriile.

Cu toate că a încercat să fie independentă prin proiectele de modeling, Carla Bruni provine dintr-o familie înstărită. La vârsta de şapte ani s-a mutat în Franţa şi a urmat cursurile unui internat în Elveţia.

Când a venit vremea unei facultăţi, domnişoara Bruni s-a mutat în Paris ca să studieze arta şi arhitectura, însă la 19 ani s-a lăsat de studii şi şi-a încercat norocul în lumea modei.

Carla Bruni – model scandalos de top

La un metru şi 75 de centimetri, modelul a privit viaţa de sus, chiar dacă acum este o „lady” care datorită soţului apelează mai mereu la balerini sau pantofi cu tocuri de maxim cinci centimetri.

Când am văzut fotografia de mai sus recunosc că am fost uşor şocată. Ştiam că doamna Sarkozy a fost model în tinereţe, dar nu ştiam şi despre stilul său rebel. Acum înţeleg de ce au fost multe guri rele în Franţa care nu o doreau ca Primă Doamnă.

Printre casele de modă cu care a colaborat Carla Bruni se regăsesc: Guess, Christian Dior, Givenchy, Paco Rabanne, Chanel, YSL şi Versace. În anii ’90 Carla era printre cele mai bine plătite modele, câştigând peste şapte milioane de dolari pe an.

Carla Bruni şi lumea muzicală

Dat fiind faptul că a ieşit cu bărbaţi precum Eric Clapton şi Mick Jagger, aceasta s-a lăsat influenţată de ei şi li s-a alăturat în industria muzicală. În 1997 a părăsit lumea modei şi s-a dedicat complet muzicii.

În 2002 a lansat un album – “Quelqu'un m'a dit”, un produs pentru care este cunoscută şi acum, după un deceniu. Cu toate că nu a scos pe piaţă multe albume, datorită stilului său, Carla Bruni a atras atenţia multor regizori: unii i-au împrumutat melodiile pentru coloane sonore, alţii, precum Woody Allen, i-au propus roluri în filme.

Carla Bruni, Prima Doamnă a Franţei

Femeia care atunci când merge la cumpărături se “deghizează” cu ajutorul unei perechi de ochelari şi îşi schimbă vocea, spune despre relaţia cu Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy:

“Adevăratul basm este norocul uriaş pe care l-am avut să mă pot îndragosti la 40 de ani, să întâlnesc pe cineva cu care să mă pot căsători”.

Pentru Bruni această căsătorie, prima, este destul de importantă, despre domnul Sarkozy care este la a treia, mulţi au spus că trece printr-o criză a vârstei de mijloc – a făcut 57 de ani.

Alături de Preşedintele Franţei, Carla a adus pe lume cel de-al doilea copil, primul dintr-o familie “regală”, un soldăţel al anului 2011 pe nume Giulia.



Sursa: wikipedia Foto: hepta

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: style icon , carla bruni
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!