Tendinţe 2016: Ce bijuterii vor purta miresele anul acesta

  • 339 afişări
Tendinţe 2016: Ce bijuterii vor purta miresele anul acesta

13 ianuarie 2016

Reinventarea tradiţiei într-o manieră creativă pare să fie cheia bijuteriei perfecte pentru mireasa anului 2016. La Expomariage (în perioada 15-17 ianuarie, la JW Marriott), vor dicta tendinţele în materie de accesorii preţioase pentru mirese: La Rosa, Bijuteria Stil, Zehava, Saint Maurice.

Ceva vechi, ceva nou, ceva de împrumut, ceva albastru. Indiferent de cât de veche este această superstiţie legată de ziua nunţii, ea continuă să influenţeze alegerile mireselor în materie de bijuterii. Astfel, piesele care păstrează tradiţia, abordate cu o flexibilitate creativă, sunt cele care domină tendinţele în acest an.

Când se gândesc să poarte ceva vechi, miresele sunt încă atrase de stilul tradiţional. Ansamblul clasic de diamante marquise şi rotunde este, de departe, cel mai apreciat iar mixul de perle şi diamante este o alegere perfectă pentru miresele care vor să-şi păstreze o imagine elegantă şi tradiţională.

Să porţi ceva albastru atunci când îţi rosteşti jurămintele este un alt element tradiţional dar cu un impact cromatic sublim. În timp ce unele mirese ar merge pe elementele ascunse şi ar purta o jartieră pe picior, acoperită de rochie, pentru altele, pietrele preţioase precum topazul sau safirele încorporate într-o pereche de cercei sau un colier reprezintă elementul de spectacol care completează rochia.

În dragoste şi în modă totul este permis, iar când cele două se împletesc, accesoriile bijuterie care marchează momentul pot lua orice înfăţişare în drumul către frumos. Astfel, tiara sau agrafele pentru păr reprezintă elemente care oferă mireselor oportunitatea de a străluci.

Atunci când se gândesc să poarte ceva de împrumut, multe mirese se inspiră din natură. De obicei, motivele florale sunt cele alese de femei, pentru că sunt tradiţionale dar au un aer fresh, potrivit unui look modern. Iar acest lucru poate duce cu gândul şi către elementul de nou din arsenalul pentru nuntă. Miresele ceva mai îndrăzneţe pot opta pentru bijuterii cu design avangardist – brăţări cătuşe cu diamante sau cercei cu perle în nuanţe exotice de roz intens. 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!