El este ROMÂNUL botezat de Adolf Hitler! Ce nume a putut să-i pună liderul nazist

  • 8329 afişări
 El este ROMÂNUL botezat de Adolf Hitler! Ce nume a putut să-i pună liderul nazist

18 ianuarie 2018

Galerie foto

vezi galeria 4 foto
 
Monitorul de Suceava publică un reportaj de excepţie despre un român în vârstă de 77 de ani, din localitatea Voievodeasa-Suceviţa, care a fost botezat de însuşi Adolf Hitler, dictatorul nazist.
 
Acesta a ţinut neapărat să devină naşul primului copil care se va naşte în tabăra din Hohenschwangau, locul în care familia românului cu tată de origine germană se afla. 
„În anul 1940, familia mea a fost luată de aici, din Voivodeasa, şi dusă în Germania, pentru că aşa a făcut atunci Hitler cu toţi nemţii din Europa, i-a strâns în Germania. Tata era neamţ de origine, Mathias Stadler, mama la fel, Barbara Stadler, născută Gaschler.
 
 Când au plecat ai mei de aici aveau numai doi copii, fraţii mei mai mari, Peter şi Alfred. Au fost cantonaţi într-un gen de tabără la Hohenschwangau, localitate din apropierea graniţei germane cu Austria. Imediat ce au ajuns acolo, tata a fost luat la război.
 Îmi aduc aminte din cele ce mi-a povestit mama, că le-au spus, încă de când au sosit în tabără, că primul copil care se va naşte acolo va fi botezat de Hitler. În primăvara anului 1941, la 25 aprilie, m-am născut eu, chiar acolo la Schwangau (n.a. Hohenschwangau). Mama mi-a zis că am fost botezat de Hitler, de aceea am primit şi numele de Adolf, alături de Ernst, şi am aflat tot de la ea, Dumnezeu să o ierte, că certificatul meu de naştere era scris cu litere de aur şi era semnat de Hitler. 
 
Mama a primit şi nişte bani atunci de la Hitler, un fel de premiu, mai mult, acesta i-a promis că va avea grijă de mine. Nu am văzut niciodată certificatul de naştere pentru că la sfârşitul războiului, când ne-am întors acasă în România, mama l-a distrus de frica ruşilor care erau peste tot atunci, şi vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi găsit documentul cu semnătura lui Hitler. Cred că ne împuşcau pe toţi…”, a povestit finul liderului nazist în reportajul realizat de jurnaliştii de la Monitorul de Suceava

 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: roman , hitler
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!