Alexandra Nadane: O îmbrăţişare a schimbat totul

  • 594 afişări
Alexandra Nadane: O îmbrăţişare a schimbat totul

29 decembrie 2015

La doar 22 de ani, Alexandra Nadane coordonează Asociaţia Studenţi pentru Viaţă din anul 2013, prin care a reuşit să ajute nenumărate tinere să nu facă avort. În paralel, este studentă la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice la SNSPA.

Cum a luat fiinţă Asociaţia Studenţi pentru viaţă?

Asociaţia Studenţi pentru viaţă s-a înfiinţat în 2013, la iniţiativa unor studenţi de la diferite universităţi din Bucureşti, dar lucrurile au început să se mişte mult mai devreme.

În februarie 2013 a fost momentul în care am înţeles că sunt mii de femei aflate în criză, care au nevoie de sprijin concret şi am simţit că trebuie să dăm o formă instituţională implicării noastre. Toate lucrurile care au fost legate de înfiinţare au curs firesc, pentru că am primit zeci de mesaje de la tinere care solicitau ajutor de urgenţă spunând că au rămas însărcinate şi că familiile le presează să facă avort, că partenerii le ameninţă că le părăsesc sau sunt violenţi, multe se temeau să nu rămână pe drumuri.

Văzând aceste cereri ne-am gândit că trebuie să răspundem cât mai repede cu un sprijin concret. Practic, nevoia lor urgentă de ajutor a născut în sufletele noastre dorinţa de a le sprijini, iar în căutările noastre de a găsi soluţii şi forme de a le sprijini am aflat că există o reţea internaţională de organizaţii cu numele de Students for Life, care au activităţi în universităţi şi campusuri din toată lumea. Există astfel de organizaţii în SUA, Anglia, Scoţia, Noua Zeelandă etc. Văzând experienţa, activităţile şi sprijinul pe care îl oferă aceste organizaţii, am considerat că este necesar să înfiinţăm în România prima asociaţie studenţească pentru viaţă.

2.  Ce te-a determinat să te implici în această activitate?

În primul rând convingerea că nu poţi fi fericit trăind doar pentru tine însuţi şi gândindu-te doar la tine. Am constatat că a dărui şi a-i sprijini pe cei care au nevoie sunt două lucruri care aduc multă bucurie şi împlinire. Nu este întotdeauna uşor de făcut asta, dar de fiecare dată când ne lărgim inima şi îi îmbrăţişăm pe ceilalţi cu durerile, cu problemele şi nevoile lor încercând să-i ajutăm, ceva în noi se schimbă.

Aveam din adolescenţă aceste gânduri şi acest mod de a mă raporta la cei din jur, motiv pentru care am început încă din liceu să mă implic în diferite activităţi de voluntariat. M-am implicat în organizaţii din diferite domenii şi am cunoscut mulţi tineri preocupaţi să facă ceva pentru semenii lor şi pentru schimbarea în bine a societăţii. A fost o perioadă frumoasă în care am cunoscut oameni minunaţi, dar în sufletul meu simţeam că locul meu e în altă parte. Mă gândeam mereu la metode de a oferi sprijin pe termen lung persoanelor care au nevoie, dar şi la necesitatea de a oferi un sprijin complet: material, psihologic şi spiritual, deoarece observasem că dacă unei persoane nu i se acordă un sprijin ţinând cont de aceste trei paliere, anumite probleme rămân nerezolvate şi afectează şi alte aspecte ale vieţii acelei persoane.

În contextul acestor lucruri, la 16 ani am trăit o experienţă care mi-a schimbat viaţa, pentru că atunci mi-am descoperit vocaţia. Eram coordonator media într-o organizaţie şi într-o zi am văzut un mail de la o tânără care spunea că este însărcinată, că părinţii o presează să facă avort şi o ameninţă că o dau afară din casă, că îşi doreşte copilul, dar că nu poate să mai lupte, că dacă nu o va ajuta nimeni va fi nevoită să facă avort, cu toate că nu-şi doreşte să facă asta.

Pentru mine era o situaţie cu totul nouă, nu mai întâlnisem pe nimeni care să aibă o astfel de problemă şi nu ştiam ce să fac. I-am întrebat pe superiorii mei dacă organizaţia din care făceam parte o poate ajuta şi mi-au răspuns că nu, mi-au spus că nu e treaba noastră, că altul e scopul organizaţiei şi că n-are sens să-mi pierd timpul cu asta. M-am întors întristată la calculator, am mai citit odată mailul, apoi a venit momentul în care trebuia să mă decid ce fac în continuare: îl închid şi trec mai departe sau încerc să fac ceva? 

Ei bine, în ciuda tuturor problemelor, am pus mâna pe telefon şi am sunat-o. Am stabilit o întâlnire care a avut loc în următoarele două ore. Am ascultat-o, am încurajat-o şi i-am spus două lucruri. Primul a fost: „Orice s-ar întâmpla de acum încolo, eu voi încerca să-ţi fiu alături cu tot ce pot. De astăzi mă poţi considera sora ta”, iar al doilea a fost: „Fii puternică, încearcă să dai la o parte presiunile din jur şi găseşte-ţi puterea de a merge mai departe şi de a alege viaţa copilului tău”. Aşa a început totul. A fost o discuţie minunată, cu plâns şi îmbrăţişări. La început nu înţelegeam de ce această tânără plânge în braţele mele, apoi am înţeles că pentru prima dată, după mult timp, întâlnise o persoană care să o asculte şi să-i ofere sprijin. E de necrezut, dar iată că o îmbrăţişare şi o încurajare a schimbat totul.

La finalul discuţiei tânăra era încrezătoare şi mi-a spus că va duce mai departe sarcina. M-am bucurat de această minunată întâlnire, dar mi-am dat seama că dacă se va întoarce acasă şi familia va face presiuni s-ar putea ca ea să renunţe şi să nu mai aibă curajul să sune după ajutor. Aşa că am întrebat-o „Vrei să merg cu tine acasă?”, iar ea a spus da.

Am stat de vorbă cu părinţii ei încercând să-i conving să o sprijine, dar ei continuau să spună că tânăra nu are un salariu, că nu are o casă, că nu sunt de acord cu partenerul ei, că nu are asigurare medicală, etc. I-am rugat să punem toate motivele pe hârtie, iar la final am luat foaia şi le-am spus cu toată încrederea: „Eu vă voi ajuta cu tot ceea ce scrie aici. Aveţi încredere că totul va fi bine”. Nu ştiu de ce le-am spus asta, pentru că, dacă ar fi să analizăm situaţia, eu nu aveam resursele materiale necesare pentru a-i ajuta cu acele lucruri.

Atunci ei s-au liniştit şi au spus că sunt de acord ca tânăra să păstreze copilul. Au început să se gândească la diferite lucruri: câte săptămâni are copilul, când se va naşte, dacă este băiat sau fată, aspecte care până atunci nu contau. Am ajuns acasă cu lista şi am început să mă întreb ce să fac. În cele din urmă m-am gândit să scriu o poveste despre această tânără şi să postez o listă cu nevoi şi un număr de telefon. În ziua următoare a sunat o doamnă care a spus că a citit anunţul pe internet şi că ar vrea să o ajute pe tânăra mamă cu un medic ginecolog, analize şi tot ceea ce ţine de partea medicală. După ce a cunoscut-o şi i-a aflat povestea, doamna i-a spus unei prietene că ar fi bine să o ajute. În paralel, au aflat şi părinţii mei ce s-a întâmplat, s-au oferit şi ei să ajute. Apoi, când m-am întors la organizaţia în care eram, cei de acolo, auzind că m-am întâlnit cu ea şi încerc să găsesc soluţii pentru nevoile ei, s-au oferit şi ei să ajute cu alimente.

În perioada următoare foarte mulţi oameni s-au mobilizat să sprijine această tânără, aşa că ea a născut copilul, s-a căsătorit cu partenerul ei şi până în prezent a mai născut doi copii. Această experienţă a schimbat nu doar viaţa ei, ci şi viaţa mea. Mi-am dat seama în acel moment că una dintre cele mai frumoase forme de voluntariat, pe care le poate face cineva în această lume, este sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină şi a copiilor nenăscuţi. Aşa am început să mă implic.

3. Ce ajutor primesc beneficiarii în cadrul acestei asociaţii?

Încercăm să sprijinim femeile aflate în criză de sarcină cu tot ce se poate. Discutăm cu fiecare persoană care solicită ajutorul, se face o anchetă socială, o analiză a situaţiei şi o listă de nevoi existente. Acestea pot fi diferite de la caz la caz, dar în general nevoile materiale se referă la: chirie, utilităţi, alimente, vestimentaţie, produse de îngrijire a copilului, plata unor investigaţii medicale. Pe lângă nevoile materiale încercăm să oferim sprijin moral, psihologic şi spiritual persoanelor care solicită aceste tipuri de sprijin.

4. Ce alte proiecte desfăşori în paralel şi cum se pot implica oamenii?

Sunt mai multe moduri în care oamenii se pot implica în activităţile pe care le desfăşurăm. În primul rând este important ca fiecare să ofere sprijin atunci când în familie, în grupul de prieteni, la facultate, la serviciu sau în cercul de cunoscuţi apare o femeie care se află în criză de sarcină şi are nevoie de ajutor. O încurajare, o vorbă bună sau exprimarea dorinţei de a-i fi alături sunt lucruri simple, dar care pot avea un rol foarte important în rezolvarea situaţiei de criză. De asemenea, cei care doresc pot sprijini material nevoile femeilor în criză de sarcină care ne solicită ajutorul, iar pentru acest lucru găsesc detaliii pe www.studentipentruviata.ro.

Nu în ultimul rând, este foarte importantă implicarea studenţilor în activităţile de voluntariat pentru viaţă. Unul dintre scopurile asociaţiei este acela de a oferi programe de formare şi informare destinate tinerilor, în scopul pregătirii acestora pentru viaţă şi pentru familie. Organizăm pentru studenţi sesiuni de informare, proiecţii de film, prezentări, dezbateri, conferinţe, drumeţii şi le oferim posibilitatea de a se implica în programe de informare şi conştientizare despre criza de sarcină. Căutăm voluntari din toate centrele universitare din ţară, iar pe cei care doresc să se implice îi rugăm să trimită un mail pe adresa asociaţiei: studentipentruviata@gmail.com.

5. Cum arată lumea interioară a Alexandrei Nadane?

Lumii mele interioare nu prea-i place să se afirme, stă acolo cuminte şi încearcă să-şi facă treaba. Dincolo de glumă, cred că trebuie spus că fără o viaţă interioară activă, fără încercarea de a discerne binele de rău şi fără nişte repere pe care să te sprijini, e greu să ai o viaţă echilibrată în societatea actuală. Pentru sănătatea sufletească aceste aspecte sunt esenţiale, la care se adaugă conştiinţa lucrurilor pe care le-am primit de la cei de dinaintea noastră, modelele pe care încercăm să le urmăm în viaţă, sfaturile primite de la cei din jur, precum şi întâlnirile cu oamenii deosebiţi.

6.  Ce putere bună crezi că au oamenii şi nu o folosesc?

Puterea de a alege şi de a face binele. Sunt foarte multe cazuri în care nu folosim această putere, deşi am putea. Sunt multe situaţii în care am putea să lucrăm binele, dar nu facem acest lucru. E o problemă la care trebuie să reflectăm mai mult. Înţeleg că trăim vremuri dificile, sunt de acord că nu e un lucru uşor, dar întotdeauna, în orice perioadă istorică, cine a vrut cu tot sufletul să aleagă şi să facă binele a avut această opţiune. Oricât de complicat ar fi, binele nu e niciodată de neatins sau imposibil de făcut. Şi mai devreme sau mai târziu conştiinţa ne va întreba despre binele pe care am fi putut să-l facem şi nu l-am făcut.

7.  Ce cuvinte ai vrea să auzi mai des?

Aş vrea să aud cât mai des cuvintele „Vreau să ofer sprijin”, dar orice cuvânt care cultivă binele, care ajută, care sprijină, care oferă încurajare, care oferă dragoste şi bucurie celor care au nevoie e foarte important să fie spus şi aplicat de cât mai multe ori.

Îţi multumesc!

Vă mulţumesc şi eu pentru posibilitatea de a mă adresa cititorilor site-ului dumneavoastră.

 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comentarii / 1
  • Alexandra este un om deosebit. Si ca ea mai sunt si alti tineri in aceasta Asociatie. Cu ei Romania are un viitor frumos. Ei sunt speranta noastra intr-un viitor mai bun.

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!