Back to school: cursuri pentru oameni mari

  • 474 afişări
Back to school: cursuri pentru oameni mari

10 februarie 2015

Din când în când, fiecare dintre noi îşi doreşte să se întoarcă la copilărie. Fără griji, fără stres şi fără deadline-uri. Da, chiar dacă reîntoarcerea la şcoală şi lecţii înseamnă teme suplimentare şi examene de final de curs. Aşa că, în această lună, membrii echipei The ONE şi-au pregătit caietele, şi-au pus ghiozdanele (fie, geanta shopper) pe spate şi s-au aşezat, cuminţi, în bancă pentru cursurile din viaţa de adulţi. Cum ne-am descurcat la orele de chineză, la cursurile de PR, social media sau public speaking, în faţa claviaturii unui pian? Citiţi mai departe.

Nicoleta Lepădatu: Vorbim chineză?

Să tot fie vreo doi ani de când am descoperit cea mai simplă modalitate de a învăţa lucruri noi, în ciuda comodităţii mele proverbiale. Cred că ştiţi despre ce vorbesc: parcă ai merge la cursuri de muzică, de pictură, de gătit, dar nu reuşeşti să pleci niciodată suficient de devreme de la birou (sau, dacă reuşeşti, mai bine ieşi în oraş cu prietenele pe care nu le-ai mai văzut de luni bune ori te duci să-ţi cumperi toate lucrurile alea la care visezi de mult). Ştiu, există şi weekendurile, dar atunci ai tot felul de alte lucruri de făcut, cele pe care le-ai amânat toată săptămâna din lipsă de timp, trebuie să mergi în vizită la ai tăi sau pur şi simplu eşti atât de obosită încât preferi să leneveşti pe canapea, la televizor, şi nu ai niciun chef să ieşi din casă.

Era o zi liniştită la birou, după o predare grea, aşa că era de la sine înţeles că era momentul pentru o pauză. Şi, pentru că începusem documentarea pentru un material pe care urma să îl scriu, din aproape în aproape, am ajuns pe coursera.org. Tocmai descoperisem prima platformă de cursuri online susţinute de profesori de la câteva dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA. Şi cel mai grozav lucru: erau gratuite! Primul curs pe care l-am urmat atunci a fost Drugs and the Brain, de la Caltech (California Institute of Technology). Procedura este una simplă: îţi faci un cont, îţi alegi cursul/cursurile care te interesează, vezi ce background îţi este necesar pentru a putea să-l urmezi (mi-e greu să cred că un student la muzică poate face faţă unui curs de matematici superioare) şi te pui pe treabă. Cursurile sunt înregistrate video şi le poţi urmări când ai timp; ai teme, trebuie să parcurgi o serie de quizz-uri după fiecare modul şi ai forumuri pe care poţi dezbate practic orice din conţinutul acestora. Pe teme primeşti feedback şi poţi pune profesorului întrebări (verifică pe forum înainte, pentru că este posibil ca întrebarea ta să fi fost deja pusă de altcineva şi profesorul să fi răspuns). Examenul final este unul foarte serios şi, dacă îl treci, vei obţine Statement of Accomplishment, o recunoaştere a  cunoştinţelor pe care le-ai dobândit în urma acestui curs. Dacă vrei şi „hârtiuţa“ care să le ateste, va trebui să plăteşti o taxă şi ea îţi va fi trimisă acasă. În aceşti doi ani am reuşit să urmez câteva cursuri chiar interesante de istorie, sociologie şi psihologie. Cel mai recent, la care m-am înscris acum două luni, este cursul de... chineză pentru începători. Nu râdeţi, pentru că nu-i deloc simplu. O domnişoară profesoară cu o dicţie impecabilă m-a învăţat până acum o mulţime de lucruri elementare atât în chineză cât şi în mandarină şi am trecut cu bine de lecţia numărul 5, „I like shopping“. Urmează „Do you live in a big city?“, dar cred că nu am să am timp de ea săptămâna aceasta, pentru că am rămas în urmă cu tema la lecţia despre accentele în limba chineză şi nici quizz-ul pentru lecţia 5 nu am apucat să-l fac. Ce-mi place însă cel mai mult este că m-am împrietenit deja cu câţiva vorbitori de chineză, oameni simpatici şi prietenoşi care mă ajută atât cu pronunţia, cât şi cu subtilităţile fonetice sau gramaticale. În schimb, i-am învăţat câteva cuvinte în limba română. Pe care le pronunţă atât de amuzant încât reuşesc să-ţi înveselească până şi cea mai mohorâtă zi (tocmai am văzut la ştiri că în Bucureşti nu a mai fost soare de vreo 30 de zile).

Una peste alta, cursera.org mi-a dat posibilitatea să urmez cursuri pentru care altfel nu aş fi avut timp şi nici resurse de răbdare ca să le urmez. Fiecare sfert de oră poate fi folosit minunat în acest caz şi sentimentul pe care îl ai când vezi că te descurci din ce în ce mai bine este comparabil cu cel pe care îl aveai în şcoala generală, acesta fiind şi motivul pentru care, acum, pe lista mea de cursuri s-au mai adăugat încă vreo trei, pe care abia aştept să le încep. 

Alexandra Caspruf: Good Fashion PR is inspiration!

Cu aceste cuvinte începea primul curs din seria Fashion PR Advanced de la Naked PR (nakedpr.ro) unde m-am înscris, recunosc, din curiozitate. Mi-am dorit să mă întâlnesc pe un palier diferit cu domeniul cu care interacţionez cel mai frecvent în profesia mea şi despre care nu aveam nici o noţiune tehnică. Acum însă, la sfârşitul celor şapte săptămâni în care am căutat alături de Vicki Nicola şi Noemi Revnic (profesori Fashion PR Advanced) ce se află în adevăratul PR goodie bag ştiu că nu există o reţetă a succesului, ci doar fler, carismă şi inspiraţie. Şi poveşti memorabile fără de care mesajele rămân doar nişte cuvinte goale. „Un om de PR trebuie să aibă proprietatea termenilor, să ştie că în această profesie cuvântul este currency. Şi că anumite cuvinte, în anumite contexte, pot face mult, de la a anima mesajul la a produce adevărate deflagraţii“, spune VickiNicola. 

Tot despre emoţii au vorbit şi speakerii invitaţi – Andreea Esca, Carmen Şeitan (owner Moschino, Brunello Cucinelli şi Distinto România), Georgiana Palaz (owner Gerard Darel şi Lancel România) şi Alexandre Eram (owner şi fondator Melkior) – fără de care instrumentele clasice de PR nu pot funcţiona. „Brand-urile puternice îşi au rădăcinile în oraşe de poveste. Cu cât povestea este mai bună, cu atât brand-ul va avea un succes mai mare“, explică Noemi.

Cursul s-a încheiat cu evenimentul de lansare al tricourilor cu semne zodiacale de la 109, organizat chiar de noi, pe post de lucrare de diplomă.

Mi-a plăcut să ies pentru o vreme din zona mea de confort şi să privesc lumea modei dintr-o perspectivă nouă, prin filtrul mai obiectiv al PR-ului, chiar dacă acest lucru a însemnat într-una din zile să vorbesc în faţa camerei video, poate singurul lucru de care mă tem din sfera profesională. Nu am scăpat nici de această dată de trac, dar mi s-a reconfirmat faptul că este o barieră pe care trebuie s-o depăşesc, indiferent de domeniul în care activez. Iar aceasta nu este singura legătură cu job-ul de fashion editor, unde tot bunul gust, atenţia la detalii şi autenticitatea creează poveşti memorabile.

Alina Aliman: Bucurii în Sol major

Recunosc cinstit: am vrut, iniţial, să merg la orele de limbă germană (îmi doresc de câţiva ani buni să pot înţelege ceva mai mult decât meniul de la restaurant). Apoi m-am gândit că un curs de iniţiere în designul interior n-ar strica (şi poate m-ar ajuta şi în planurile de redecorare a casei). Însă, obosită pe final de an, stresată de apropierea deadline-ului, (sincer) fără chef de teme suplimentare pentru acasă, de reguli de gramatică sau de meşteri care să facă praf şi zgomot, am decis să aleg altceva. Un curs de la ale cărui ore să plec cu zâmbetul pe buze, un curs care să-mi aducă aminte de copilărie, un curs la care toate supărările zilnice să dispară, fie şi pentru o oră. Un curs, până la urmă, mai uşor. (Sau cel puţin aşa am crezut eu!) Cum ar fi... nişte lecţii de pian. „Te descurci foarte bine“, mă încurajează profesoara de pian Ramona Nicolae, la prima lecţie de pian pe care am avut-o la şcoala de muzică Boem Club (www.boemclub.ro). „Să ştii că nu eşti singurul adult care face astfel de cursuri. În ultimii ani, avem din ce în ce mai mulţi oameni maturi interesaţi de cursurile de pian, de vioară, de saxofon. Şi curios, chiar mai mulţi bărbaţi decât femei se înscriu la ele“, adaugă ea zâmbind, în timp ce mă îndeamnă, după câteva note de încălzire, să încerc să cânt Mary has a Little Lamb. Aşa a început prima mea oră de pian de la vârsta adultă. Şi, chiar dacă n-am mai atins clapele unui pian şi n-am mai citit o partitură de când aveam vreo opt ani, am fost încântată să descopăr că încă mai ştiu cum arată notele pe partitură şi încă îmi aduc aminte cum să ţin corect degetele pe claviatură. „Toţi adulţii sunt stresaţi la primele ore. Li se pare că nu nimeresc bine timpii, că nu sunt cursivi, că nu reuşesc să redea nici o melodie. Asta e diferenţa: când eşti mic, nu te stresezi atât de mult, nu iei lucrurile atât de tare în serios“, îmi explică Ramona, în timp ce eu mă chinui cu o nouă partitură la care degetele de la mâna stângă par să-mi facă în ciudă şi să nimerească, de fiecare dată când e vorba de Sol, un La. OK, am înţeles, acel Sol din cheia Fa nu e chiar prietenul meu, mă gândesc. Cum să fac să-l ţin minte? „Este simplu, cântatul la pian e foarte matematic. Dacă eşti puţin atentă, poţi învăţa rapid să cânţi corect. Trebuie doar să urmăreşti notele şi să fii atentă la timpi. Ah, OK, dacă vorbim apoi de emoţie, de interpretare originală, acolo e vorba de talent, dar şi de multă, multă muncă“, adaugă Ramona. Nici n-am ştiut când a trecut prima oră, remarc, cu un zâmbet care mi se întinde de la o ureche la cealaltă. Şi abia aştept să ajung acasă, să le arăt şi altora (a se citi să-i chinui să asculte) înregistrarea Nobody Know the Trouble I've Been, în varianta mea de la pian. Hmm, mai am de lucrat, mă gândesc, după ce euforia primei ore se estompează. „Ştii, am remarcat că toţi adulţii îşi doresc să ajungă să cânte Für Elise la finalul cursului. Nu ştiu de ce, dar pare a fi una dintre melodiile preferate“, îmi împărtăşeşte profesoara mea Ramona, în timp ce eu iau loc pentru a doua lecţie. Mi-e ruşine să recunosc că aceasta era singura melodie ale cărei note de început le mai ţineam şi eu minte de pe vremea lecţiilor din copilărie şi îmi propun ca de această dată să nu mă las bătută până când partiturile de Chopin nu vor fi floare la ureche. Mai e cale lungă până acolo, aşa că, adusă la realitate, încep cu melodia Princess Waltz, iar pianina la care sunt aşezată de data aceasta sună uşor, în timp ce de la parterul vilei în care funcţionează sediul Boem Club din Dorobanţi se aude puternic melodia pe care o înregistrează Inna şi Randi (chiar la acel pian la care mi-am început eu orele de muzică). Am trecut deja la a doua cărticică a cursului.„Vezi, deja ai ajuns foarte departe. Cu un copil la primele ore de pian pot sta chiar şi luni de zile până ajunge să înveţe toate notele. O cărticică din aceasta durează luni să o parcurgo. Câteodată mai fac cu ei şi jocuri de ghicit notele, pentru că nu se pot concentra mereu la partitură“, zâmbeşte Ramona Nicolae, care îmi promite că următoarea oră pe care o voi petrece la lecţiile de pian de la Boem Club mă lasă şi pe mine să mă transform în copil. Şi că o să mă pună la încercare, cu un cncurs de „recunoaşte nota şi cântă“. La final de oră, zâmbesc larg, aşa cum n-am mai făcut-o de mult în ultimele săptămâni, ajung acasă relaxată, ca şi când mi-aş fi petrecut o zi întreagă la spa şi seara visez, cu ochii deschişi, la un pian mare şi alb, cu coadă. 

Raluca Leafu: Un auditoriu de sute de persoane? Nici o problemă!

Întotdeauna mi-au plăcut cursurile de dezvoltare personală. Asta şi pentru că sunt genul căreia îi place să fie în permanenţă conectată, să descoper oameni şi lucruri noi. Şi cred cu tărie că în ziua de astăzi lumea se află  exact în acel punct în care caută să fie cât mai informată, iar cursurile de dezvoltare personală s-au transformat dintr-un mod prin care doar asimiliezi noi cunoştinţe într-o metodă excelentă de a te relaxa.
Aşa că, într-o zi mi-am luat inima în dinţi şi, pentru a-mi învinge teama de vorbit în public, am urmat un curs de public speaking la Selftrust Academy (www.selftrustacademy.ro), o companie de training-uri axată pe vânzări, leadership şi dezvoltare personală. Trebuie să recunosc că mi s-a părut teribil de interesantă modalitatea de desfăşurare a acestui workshop,care durează cinci şedinţe, fiecare dintre ele de câte trei ore. Practic, la fiecare curs în parte, pentru a-ţi învinge emoţiile, trebuia să... vorbeşti în public. Mai exact, ieşeai în faţa colegilor să vorbeşti pe diverse teme, moment în care erai filmat, tehnica folosită fiind cea încrucişată: o camera te filma pe tine, iar o alta filma reacţia publicului. Puteai să te analizezi, să vezi ce greşeşti, să vezi dacă ai stârnit interes, zâmbete sau... plictiseală în rândul auditoriului. În plus, după terminarea fiecărui speech primeai feedback din partea celor doi profesori, Andrei Dunuţă şi Alin Comşa.

Acest curs m-a învăţat mai mult decât să-mi coordonez ideile în public (şi să fac faţă cu brio speech-ului pe care am fost nevoită să îl ţin la deschiderea magazinului propriu de bijuterii). Am înţeles că emoţia este o stare de normalitate pe care trebuie să o împarţi cu oamenii pentru care vorbeşti. Fluturii pe care îi ai în stomac atunci când eşti pe o scenă sunt parte din discurs, însă important este să-i faci pe toţi să zboare în aceeaşi direcţie. 

Bianca Nuţu: Să comunicăm online!

Ce spune eleva: Am fost întotdeauna de părere că numai românii pot fi buni la toate. Numai în peisajul nostru urban, jurnaliştii devin peste noapte PR-işti, experţii în social media se transformă în sales managers, iar PR-iştii se bat în piept că ei scriu mult mai bine decât jurnaliştii şi nu ezită să trâmbiţeze lansarea primului lor roman (mă rog, ideea). Iar de curând, m-am distrat copios, când prietena mea a dat anunţ pe un site de job-uri în căutarea unui PR, şi au aplicat toate categoriile menţionate mai sus. Aşadar, există o tendinţă generală de a pretinde că suntem omniscienţi în toate domeniile conexe pregătirii noastre, când de fapt nu ne-am specializat cu adevărat în nimic. Evident, nu generalizez, ci fac distincţii. În ceea ce mă priveşte, m-am înscris la cursul Social Media de la Dalles Go, nu pentru a excela în acest domeniu şi nici pentru a mă reorienta în cariera mea, ci pentru că vreau să am noţiunile de bază. E ca atunci când toată lumea a învăţat să folosească calculatorul, iar eu m-aş fi opus întrucât scriam caligrafic cu stiloul.  

Ce spune profesorul: Despre Alexandru Negrea se spune că e la fel de carismatic în online, cât şi în offline. Sau că, dacă produsele tale nu sunt vizibile pe facebook, înseamnă că nu ai apelat încă la serviciile lui. Pasionat de marketing şi de comunicare online, Alexandru şi-a început cariera prin a scrie pe blog, în 2006 (www.alexandrunegrea.ro). Adevărata lui motivaţie este că îi place cu adevărat să comunice. În plus, nu se fereşte să le împărtăşească celorlalţi cunoştinţele pe care le-a acumulat în anii în care a lucrat ca Social Media Manager la BCR sau să vorbească despre experienţele sale în calitate de Head of Facebook Dept. la Spada, agenţie de social media.

Ce am învăţat: Succesul unei afaceri depinde în mod crucial de felul în care manageriezi comunicarea social media, fie că ne referim la reţelele sociale (Facebook, Twitter, Linkedin, Instagram, Pinterest), platforme de video-sharing (Youtube, Vimeo), bloguri sau Wikipedia. Facebook rămâne însă cea mai populară reţea de socializare din lume şi cea mai completă suită de instrumente de marketing în Social Media. Totuşi, pentru a comunica eficient pe facebook, atât pe un profil, cât şi pe o pagină, trebuie să înţelegi partea tehnică a reţelei de socializare, cât şi miza utilizatorilor, care îşi petrec atât de mult timp conectaţi. Astfel, în cadrul cursurilor, ai parte de o parte teoretică consistentă, cât şi de o parte practică, de la exerciţii pe echipe, la brief-uri fictive şi la conceperea unor campanii şi strategii editoriale. Am învăţat, aşadar, că...

#1. Din momentul în care ţi-ai făcut o pagină de Facebook trebuie să fii conştient că trebuie să începi să generezi foarte mult conţinut relevant pentru publicul tău ţintă. Facebook nu funcţionează cu 100% conţinut comercial, aşa că va trebui să construieşti nişte poveşti pentru produsele şi serviciile oferite. Şi cele mai multe greşeli aici se fac: se urmăresc rezultate pe termen scurt, însă construirea unei comunităţi se realizează greu, e pe termen lung.

#2. Uită de numărul de like-uri, uită de numărul de reacţii şi concentrează-te pe momentele când ai într-adevăr ceva de spus, pe momentele când promovezi un produs nou, reduceri sau promoţii.

# 3. Dacă nu eşti Starbucks sau Coca-Cola, utilizatorii nu vor reacţiona la mesajele tale decât dacă au ceva de câştigat din asta (sau dacă produsul/serviciul promovat este incredibil de ieftin şi de bun, dar asta nu se întâmplă aproape niciodată). Aproape 90% dintre mesajele publicate pe Facebook de companii sunt mesaje seci la care nu ar reacţiona niciun om în toate minţile. Din păcate.

#4. Cât de des să publici mesaje pe pagina de Facebook? Oricând ai ceva spus. O dată pe zi e mai mult decât suficient. O dată la 45 de zile e cam puţin. Dacă obiectivul tău e să creşti traficul pe site-ul companiei, atunci va trebui să publici cât de des poţi (nu e nimic greşit în a publica 30 de mesaje pe zi, dacă ai materiale).

#5. De fiecare dată când vrei să scrii ceva pe pagina de Facebook întreabă-te dacă mesajul respectiv ar avea sens în cadrul unei conversaţii faţă în faţă cu un consumator.

#6. Cele mai bune momente pe Facebook sunt la orele prânzului, între 20:00 şi 23:00 şi în week-end-uri.

Foto: Macri Studio/Arhiva The ONE, Octav Ganea, Gabi Crişan

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: cursuri , . scoala , pr , pian
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!