Biroul meu de acasă

Biroul meu de acasă

29 aprilie 2013 Alina Alinam

Managerii companiilor multinaţionale îşi fac frecvent exerciţiile cardio în sălile de fitness din hoteluri. Iar asistentele lor, între două ferestre spălate şi o prăjitură pentru cei mici, le aranjează direct de acasă întâlnirile de afaceri. Aşa că, într-o duminică, sub un cireş înflorit din Cişmigiu, cu laptopul în braţe, Alina Aliman se întreabă când biroul şi „acasă“ au devenit unul şi acelaşi lucru? Şi, mai ales, unde ar trebui să se oprească confuzia?

Exact: aş vrea să ştiu când a dispărut linia de demarcaţie (şi aşa destul de fină) între ceea ce înseamnă „birou“ şi ceea ce înseamnă „viaţă personală“? Pentru că, să fim serioşi, în urmă cu ani de zile programul flexibil era un concept încă la început de drum. Orele de muncă începeau la fix şi se terminau asemenea.

Lucrai de acasă doar dacă erai liber-profesionist sau ajungeai să îţi plăteşti facturile la întreţinere în timpul programului tău de lucru doar dacă erai agent de vânzări (sau proprietarul propriei tale afaceri). La birou nu dădeai telefoane „în interes personal“ şi acasă te deconectai cu o carte bună, un film amuzant alături de prieteni sau o oră cu bicicleta în parc. Tehnologia avansată, mobilitatea extraordinară a ultimilor ani, faptul că poţi fi mereu conectat cu echipa ta prin telefon, e-mailuri, videoconferinţe, programe de „control“ al computerelor de la distanţă – toate acestea au făcut ca locul în care îţi desfăşori activitatea să nu mai aibă atât de multă importanţă.

Să nu conteze că poţi să faci modificări importante la un proiect chiar dacă eşti în vacanţă la schi, la mare depărtare de oraş. Şi nici faptul că poţi, în pijama, la 9 dimineaţa, să trimiţi e-mailuri cu oferte către partenerii de afaceri în timp ce... dai cu aspiratorul. Dar, pe de altă parte, a însemnat să fii şi mereu conectat, să nu laşi vreodată problemele de la birou... la birou.

„Această îmbinare a lumilor, cea personală şi profesională, a apărut, cel mai probabil, în urma dezvoltării noilor tehnologii şi a diversificării pieţei muncii, având în vedere că acum oricine poate lucra de oriunde, atâta timp cât are un laptop şi o conexiune bună la internet“, confirmă Andreea Mihăescu, asistent de relaţii publice şi comunicare la BestJobs Recrutare. Avantajele sunt multe, nimic de spus: de ce să mai aştepţi până a doua zi dimineaţă când poţi rezolva în pauza de publicitate două-trei e-mailuri? Sau de ce n-ai spăla şi câteva rufe dacă tot eşti acasă, iar videoconferinţa cu partenerii de peste ocean începe abia peste o oră? Sau de ce nu ai profita de sălile de fitness bine echipate ale hotelurilor câtă vreme eşti plecat? Şi cine spune că, atâta vreme cât fetiţa ta face piruete la ora de balet, tu nu poţi redacta un raport pe laptop? Şi, după cum o arată statisticile, cei mai mulţi dintre noi deja nu mai compartimentăm atât de strict experienţele şi activităţile. E bine, e foarte rău?

„După părerea mea, conceptul de work-life balance nu mai este de actualitate. Ştiu o mulţime de manageri care lucrează de acasă, şefi de echipe virtuale şi  antreprenori care îşi aleg stilul de viaţă în concordanţă cu priorităţile de moment. Poţi să intri într-un telco de oriunde ai fi, smartphone-urile îţi permit asta. Şi am văzut mulţi profesionişti care mai degrabă preferă să fie într-un spaţiu în afara biroului când au de stabilit lucruri realmente importante. Pe de altă parte, life is work! A citi, a îţi lua răgazul de a analiza cu grijă deciziile importante – de acasă sau de la birou –, a face sport şi a te ocupa de sănătatea proprie sau de familie sunt şi ele adevărate munci“, explică Mihai Stănescu, executive coach, RoCoach.

Toată lumea câştigă?
La prima vedere, situaţia pare una în care toată lumea câştigă: timpul e tot mai bine fructificat, problemele se rezolvă mai repede. Însă oare acest amestec prea violent al lumilor nu are şi efecte negative? „Pot să-mi fac programul aşa cum vreau eu. Aşa că e OK să pregătesc mâncarea celor mici dimineaţa şi, câtă vreme îi aştept să iasă de la ora de tenis, să răspund la e-mailuri în maşină, în parcare. Există şi reversul medaliei: mi se întâmplă de multe ori, seara, să fiu nevoită să vorbesc la telefon cu nişte clienţi aflaţi pe un alt fus orar, iar copiilor să le citească poveşti bona“, îmi spune amica mea Irina.

„M-am obişnuit însă cu ritmul ăsta de lucru. Doar că uneori mă trezesc noaptea şi, din reflex, deschid telefonul şi verific dacă nu am vreun e-mail urgent la care trebuie să răspund. Ştiu că poate aştepta şi până mâine, dar nu mă pot opri să o fac“, admite ea.

 

„Aşa este: viaţa personală se amestecă din ce în ce mai mult cu cea profesională în România, şi nu există nicio şansă ca acest proces să se oprească în viitorul apropiat şi, cu atât mai puţin, să se inverseze, aşa cum am auzit că s-ar întâmpla prin unele locuri, ca în Canada, de pildă.

Poate pentru că presiunile vin din multe părţi“, explică specialistul în recrutare George Butunoiu, care continuă: „Puţini sunt în stare să facă şi altceva semnificativ şi cu valoare în viaţa lor în afară de job şi, prin urmare, când au prea mult timp liber sau libertate devin neliniştiţi, se alarmează, devin conştienţi de responsabilitatea actelor lor şi a rezultatelor. Or, responsabilitatea e o povară pentru mulţi; e mult mai comod, din punct de vedere psihologic, să renunţi la o parte din libertate în schimbul preluării responsabilităţilor asupra eşecurilor de către alţii. Oamenilor nu prea le place să rămână singuri cu ei înşişi, obligaţi la introspecţie. Nu numai că nu le place asta, ci adesea intră în panică de-a binelea.
Nu pot să stea liniştiţi. Şi, evident, având la îndemână calculatoarele, internetul, comunicarea instantanee, inclusiv cu vizualizare directă, e greu să rezişti. Mai ales dacă vrei să te şi îmbogăţeşti, să impresionezi pe unii sau să faci în ciudă altora, să găseşti un job mai bun, să îţi trimiţi copiii la şcoală în străinătate. Şi peste toate acestea, au apărut şi greutăţile suplimentare legate de criză, când trebuie să munceşti de două ori mai mult ca să câştigi jumătate din cât făceai înainte. Iar modelul cultural occidental, construit în jurul valorilor legate de individualism, nu îţi lasă prea multe opţiuni în această privinţă“.

Prin urmare, luăm masa de duminică alături de prieteni şi vorbim despre job, facem cumpărăturile pentru ziua nepoţelului în ora rămasă liberă până la şedinţă, verificăm compulsiv e-mailul chiar în timpul filmului şi, dacă cumva am rămas fără baterie la smartphone, e dezastru! Şi, atunci, ne întrebăm: n-ar trebui totuşi să existe un prag, care să delimiteze cumva cele două paliere ale vieţii fiecăruia dintre noi? La muncă să fim atenţi la ceea ce facem acolo (fără chat-uri inutile şi filmuleţe amuzante), iar acasă să acordăm iubitului sau familiei atenţia cuvenită (scoţând din scenă computerul, şi smartphone-ul)?

„Sigur că ar trebui să existe linii de demarcaţie. Aşa cum văd eu lucrurile, problema este doar exagerarea într-o direcţie sau alta. Ideea este să îţi menţii active toate sistemele vieţii, tot ce îţi aduce satisfacţie, succes, bucurie, poftă de viaţă. Aici văd, de multe ori, neclarităţi la oamenii şi echipele cu care lucrez: s-au obişnuit să funcţioneze într-un anume fel, iar lumea se schimbă constant. Şi prin urmare nu mai pot răspunde eficient şi cu suficient entuziasm la provocările vieţii de business. Cum să stabilim limite fără să ne afectăm viaţa? Păi eu aş zice... să ne afectăm viaţa! Masiv. Către mai bine. Să schimbăm tot ce nu mai merge şi să stabilim cel mai scurt timp posibil pentru a finaliza proiectele în care suntem implicaţi zi de zi“, susţine coach-ul Mihai Stănescu.

Am putea face şi altfel?
„După ce vreo doi ani am fost efectiv legat de telefon, după ce am ajuns la faza în care mă trezeam din somn să îmi verific e-mailul şi după ce prietena mea s-a supărat că la o cină romantică am stat cu ochii în smartphone pentru că aveam o discuţie despre un proiect cu unul dintre colegii mei, am decis s-o iau mai uşor. Încerc să fiu cât mai eficient la birou, să nu las vreodată lucruri nerezolvate, chiar dacă mai stau o oră în plus. Dar atunci când plec, să ştiu că doar vreo urgenţă cu adevărat serioasă m-ar putea determina să îmi întrerup plimbarea în parc sau să ies din sala de cinema“, spune Alexandru.

„Evident, lucratul de acasă presupune un nivel de încredere mult mai ridicat din partea angajatorului în angajaţii săi. Destul de greu în România, care are cel mai scăzut nivel de încredere generalizată din Europa, şi asta de foarte mulţi ani“, punctează specialistul în recrutare George Butunoiu. Iar recent, lumea businessului a fost luată prin surprindere când Marissa Mayer, CEO al Yahoo!, a luat decizia de a „rechema“ la birou toţi angajaţii care lucrau de acasă, decizie văzută ca un „pas înapoi“ de către experţii în resurse umane şi training (având în vedere că, recent, studiile au arătat că mai bine de două treimi dintre companii încurajează lucrul de acasă).

„E OK să ai libertatea să munceşti de acasă; am înţeles că peste 20.000 de români fac asta deja“, spune prietenul meu Alexandru. „Nu ştiu dacă eu aş putea lucra doar aşa. Uneori, ai nevoie să te consulţi cu cineva, şi cred că munca în echipă, brainstorming-ul pot fi utile uneori, chiar dacă e plăcut să ai programul tău propriu. Poate ar trebui să găsim cu toţii un echilibru?!“

„Nu cred că există un adevăr universal valabil în ceea ce priveşte modul în care trebuie abordat un job. Foarte mulţi au nevoie de linişte completă pentru a se concentra şi rămân concentraţi multă vreme pe acelaşi task, însă la polul opus al spectrului stau cei care lucrează mai bine atunci când sunt sub presiune sau sunt foarte ocupaţi. Iar pentru a rămâne mereu ocupaţi, în priză, au nevoie să facă mai multe lucruri în acelaşi timp, chiar dacă asta înseamnă să îmbine lucrurile casnice cu cele de lucru“, susţine Andreea Mihăescu, BestJobs.

Aşadar, adevărul este, ca întotdeauna, undeva la mijloc. Nu trebuie să uităm de job atunci când plecăm în weekend (mai ales că oamenii cu care vorbim sau lucrurile pe care le vedem ar putea să ne inspire în rezolvarea mai rapidă a problemelor). Dar nici nu trebuie să ne mutăm patul de campanie pe holul firmei. Şi nici biroul sub un cireş înflorit din Cişmigiu, oricât de boem ar părea asta...

Revista nr. 100, mai 2013

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: birou , afaceri , laptop , manageri , companii
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!