Ce personaje din „Game of Thrones” ar putea să moară în acest sezon

  • 53 afişări
Ce personaje din „Game of Thrones” ar putea să moară în acest sezon

17 iulie 2017

Site-ul de predicţii cinematografice Gold Derby le-a cerut fanilor "Game of Thrones", al cărui al şaptelea sezon este difuzat începând de duminică, să voteze personajele a căror moarte o doresc cel mai mult în acest sezon. Poate deloc suprinzător, ţinând cont de evoluţiile lor din sezonul al şaselea, pe primele locuri în topul resentimentelor fanilor s-au aflat Cersei şi Littlefinger.

"Când joci Jocul tronurilor, câştigi sau mori. Nu există cale de mijloc", i-a spus Cersei Lannister (Lena Headey) lui Ned Stark în primul sezon al "Game of Thrones". La puţin timp după aceea Ned a murit, decapitat de fiul lui Cersei, Regele Joffrey (Jack Gleeson). În cele din urmă Cersei a câştigat, urcând pe Tronul de fier la finalul sezonului al şaselea, deşi a costat-o aproape totul. Până atunci, toţi cei trei copii ai ei au murit: Joffrey şi Myrcella (Nell Tiger Free) au fost otrăviţi, în timp ce Tommen s-a sinucis după ce Cersei i-a ucis soţia, alături de mulţi alţi membri ai curţii, într-o explozie gigantică, notează Agerpres.

Conform voturilor acordate, 34% dintre fani au votat pentru moartea lui Cersei, 27% pentru cea a lui Littlefinger, 11% îşi doresc moartea lui Theon Greyjoy, iar 7% pe cea a Ellariei Sand.

De-a lungul serialului au existat mai multe morţi de personaje primite cu urale de fani, precum cele ale sadicului Joffrey sau monstruosului Ramsay Bolton.

În acelaşi timp, site-ul de predicţii îi întreabă pe fani dacă nu şi-ar dori mai degrabă să-i vadă morţi pe Jon Snow (Kit Harington), Sansa Stark (Sophie Turner) sau Daenerys Targaryen (Emilia Clarke), personajele pozitive ale serialului.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: game of thrones , predictii , personaje
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!