Oraşul din România care surclasează Parisul la nivelul de trai

  • 78719 afişări
Oraşul din România care surclasează Parisul la nivelul de trai

14 septembrie 2015

De fiecare dată când se realizază un top al oraşelor în care este cel mai bine să trăieşt, privim cu invidie către metropole celebre şi visăm cum ar fi dacă... Doar că, de data aceasta, în topul alcătuit de către site-ul numbeo.com se află destul de sus şi o metropolă din România. Hint: nu este Bucureşti.

Criteriile luate în calcul la realizarea acestui clasament au fost: siguranţa, preţurile în funcţie de venituri, puterea de cumpărare a locuitorilor, nivelul de poluare, sistemul de sănătate şi timpul petrecut în trafic.

În acest top, Clujul este cel mai bine plasat oraş din România, aflându-se pe poziţia 46 (topul se udatează în timp real), peste oraşe precum Los Angeles (SUA) – locul 58, Paris (Franţa) – locul 75, Atena (Grecia) – locul 67, Budapesta (Ungaria) – locul 76, Sofia (Bulgaria) – locul 77, Roma (Italia) – locul 85 sau New York (SUA) – locul 83. Pe locul 82 în acest top veţi găsi Bucureştiul.

Pe prima poziţie se află oraşul elveţian Zurich, apoi Canberra din Australia, Ottawa din Canada, Munchen din Germania, Calgary din Canada.

Topul îl poţi vedea aici.

Pe prima poziţie se află oraşul elveţian Zurich, apoi Canberra din Australia, Ottawa din Canada, Munchen din Germania, Gotenburg din Suedia.

Citeste mai mult: adev.ro/nsgefm
Pe prima poziţie se află oraşul elveţian Zurich, apoi Canberra din Australia, Ottawa din Canada, Munchen din Germania, Gotenburg din Suedia.

Citeste mai mult: adev.ro/nsgefm

 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: romania , paris , bucuresti , munchen , zurich , new york , top
Comentarii / 27
  • Schimba-ti apa , schimba-ti viata !
    Apa este fundamentul vietii dar

    nu toate apele sunt la fel.
    Apa Kangen = Apa alcalina,

    structurata si ionizata, creata
    cu o tehnologie japoneza

    inovatoare.
    Esti preocupat de calitatea apei

    pe care o consumi si de
    sanatatea ta? Vei primi gratuit

    traducerea cartii "Change
    your water, change your life"

    scrisa de Dr. Dave Carpenter
    in sprijinul tuturor oamenilor care

    cauta solutii naturale
    pentru imbunatatirea starii lor de

    sanatate, daca trimiti un
    email si ceri detalii la :
    prodan090@gmail.com

    www.facebook.com/succeswow

  • Yo: da, doar că jurnalistul e din cluj :)

  • Pe locul 46 este Timisoara, iar pe locul 49 este Clujul. Copiati mai meticulos articolele! :)

  • Chiar nu se uita nimeni la topul de pe site-ul origina???? Timisoara este pe 46 si Clujul abia pe 49. E frumos asa jurnalism???

  • @constanteanu, nu stiu in ce domeniu esti cu performant, dar in firma mea caut valori si nu gasesc. Ce insemna pentru tine bine platit? Eu platesc foarte bine. Dar am si standarde de perforfamanta. Daca esti capabi, vino si lasa un cv. Anul trecut la targul fortei de munca a fost un paradox. Nu am fost capabili sa ocupam locurile de munca libere. Si aceeasi situatie este valabila si pentru Timisoara. Daca vrei sa fii bine platit si sa "freci menta " te rog sa-ti depui candidatura petru Parlament, Primar, etc....

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!