Unde fugim de acasă vacanţa asta? Sfaturile unui travel blogger din România

  • 273 afişări
Unde fugim de acasă vacanţa asta? Sfaturile unui travel blogger din România

18 august 2017

Deşi suntem la jumătatea lunii August, iar majoritatea cu siguranţă aveţi concediile de vară deja stabilite (şi unele dintre ele, de ce nu, deja consumate), însă poate mai sunt printre voi persoane care încă nu au reuşit să se hotărască asupra destiaţiei. În întâmpinarea voastră vin cu o lista de destinaţii numai bune pentru zilele lungi de vară, cât şi pentru zilele perfecte de Septembrie sau, de ce nu, Octombrie când soarele mângâie cu drăgălăşenie, iar serile sunt desmierdate de adieri de vânt leneşe.

1. Malta - Personal am vizitat insula de la întretăierea civilizaţiilor estice cu cele vestice în prima parte a lunii Septembrie şi a fost perfect. Lasă-te sedusă de străzile deluroase încadrate de clădiri cu balcoane multicolore ale Valettei, bea un suc de ghimbir înţepător pe zidurile cetăţii Mdina, ia vaporaşul şi scaldă-te in apele turcoaz ce îmbrăţişează insula Gozo, toate acestea într-un cadrul magic, plin de cavaleri si istorie. Trebuie avut în vedere însă faptul că aici nu vei găsi plaje cu nisip fin, însă majoritatea hotelurilor oferă acces la piscină.

2. Sicilia - Fie că alegi să aterizezi în Catania, fie că o faci în Palermo, ambele locaţii îţi vor oferi destule opţiuni in materie de peisaje şi plaje minunate. Din Catania, te vei putea pierde pe străzile înguste asemănătoare Veneţiei din Taormina, te vei întoarce în timp până în secolul V Î.H. vizitând Amfiteatrul Grecesc din Siracusa, iar cei mai aventurieri vor putea urca pe vulcanul încă activ Etna. Dacă însă vei alege să vizitezi capitala insulei, Palermo, această zonă nu te va dezamăgi nici ea cu siguranţă. Cefalu, San Vito lo Capo, Scalla dei Turchi, Valea Templerol din Agrigento sunt doar câteva dintre destinaţiile ce nu trebuie ratate.

3. Cipru  - Destinaţia perfectă ce îmbină utilul cu plăcutul, oferind o multitudine de plaje cu nisip foarte bine amenajate şi apă cristalină, dar şi staţiuni precum Ayia Napa unde distracţia este garantată până în zori de zi. Începe-ţi ziua cu un mic dejun gustos şi sănătos (iaurt gros grecesc cu miere şi fructe de sezon), după care pregăteşte-te să admiri puterea naturii vizitând de pe mare dintr-o barca cu fundul de sticlă Grotele săpate de-a lungul curgerii anilor de valurile meticuloase. Hrăneşte-ţi curiozitatea de cultură şi istorie cu o vizită în Paphos, la numeroasele vestigii arheologice, unde nu trebuie însă să ratezi Mormintele Regilor. Şi după atâta drum, încheie ziua la una dintre numeroasele taverne situate pe malul mării, privind cum soarele se retrage obosit după albastrul nesfârşit al mării, savurând o porţie de mezze de peşte stropite cu un pahar cu vin local cipriot.

4.  Coasta Amalfitana - Odată ajunsă aici, nu vei mai vrea să pleci, simţindu-te în Paradis. Drumul împânzit de lămâi şi măslini, şerpuieşte alene la înălţime oferindu-ţi privelişti ce îţi vor tăia răsuflarea. În cazul în care vei alege să închiriezi o maşină şi să parcurgi drumul singură între Sorrento şi Amalfi, va trebui să fi foarte atentă deoarece acesta este deosebit de îngust. Dacă însă vei alege să iei autobuzul sau vei rămâne peste noapte la unul din multele hoteluri panoramice, te vei putea bucura la maxim de privelişte, dar şi de limoncello, lămâile din această zonă fiind cunoscute ca fiind cele mai dulci şi bune din lume.

Galerie foto

vezi galeria 5 foto

5. Santorini - Ştiu că nu este simplu sa alegi o destinaţie atunci când vrei să vizitezi Grecia, însă ce-ar fi să încerci de data asta o călătorie pe mica insulă vulcanică din Arhipelagul Cicladelor? Sunt sigură că te-au cucerit şi pe tine imaginile cu clădiri perfect albe cu acoperişuri albastre ca cerul şi marea, cocoţate pe marginea prăpastiei, parcă asteptând cuminţi apusul soarelui pentru a se desfăta în multitudinea nuanţelor de roz. Imaginează-ţi cum ar fi să petreci zile lenese la o piscină infinită ("infinity pool"), să mergi într-un tur al vinurilor de pe insulă şi să îţi petreci fiecare seară la unul dintre numeroasele restaurante din Fira sau Oia admirând un astfel de apus.

* Ingrid este editor şi travel blogger la ingridzenmoments.com, pagină ce se concentrează pe încurajarea oamenilor în a trăi frumos făcându-şi timp să călătorească, să citească şi să se relaxeze, ajutându-i în acelaşi timp cu sfaturi şi trucuri despre diferite locaţii din întreaga lume. 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: vacanta , calatorii , grecia , malta
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!