Ce ar trebui să conţină bagajul pentru naşterea la spital?

  • 31553 afişări
Ce ar trebui să conţină bagajul pentru naşterea la spital?

De multe ori, la cursurile Lamaze pentru pregătirea naşterii, viitorii părinţi mă întreabă ce ar trebui să includă bagajul pentru spital.

Conţinutul acestuia diferă foarte mult în funcţie de locul în care urmează gravida să nască: în cazul în care este vorba de un spital de stat, bagajul va trebui să fie ceva mai consistent, dar dacă naşterea va fi la un spital privat, de obicei se asigură tot ceea ce este nevoie, iar personalul medical le va comunica parinţilor dacă trebuie să mai aducă ceva în plus.

  • Iată mai jos cam ce ar fi recomandat să aveţi la voi:
  • Cartea de identitate (pt. a te putea înregistra când ajungi la spital să te internezi);
  • O camaşă, o rochiţă sau un tricou foarte larg pentru orele de travaliu (de preferat cu nasturi în faţă pentru a se putea deschide pentru întoarcerea nou-născutului pe burtă şi ataşare la sân) şi o cămaşă sau pijama specială pentru alăptat;
  • Un halat, pentru cazul în care îţi este frig sau vrei să ieşi afară;
  • Şosete (temperatura corpului poate varia în timpul travaliului şi imediat după aceea);
  • Papuci sau şlapi;
  • Telefon +  încărcător;
  • Minge pentru travaliu (foarte multe gravide se simt excelent pe toata perioada travaliului folosindu-se de minge; cu ajutorul acesteia pot adopta diferite poziţii care să le ajute să facă mai uşor faţă durerii);
  • Hârtie igienică, 2 role;
  • Şerveţele umede, 1 pachet mare (vei avea nevoie de ele pentru a te şterge pe mâini sau doar pentru a te răcori);
  • Apă (pentru perioada travalilui, dar este bine să iei cu tine apă şi în sala de naştere; o să îţi fie sete);
  • Ceva mâncare uşoară (ceva de ronţăit, un corn, pâine prăjită); multor femei le este foame în timpul travaliului sau după efortul naşterii;

  • 2 sutiene speciale pentru alăptat (sutienul este necesar pentru întreaga perioadă a alăptării pentru a susţine sânii şi a-i ajuta să nu se lase şi pentru a evita blocarea canalelor galactofore);
  • Săpun şi prosop, periuta + pasta de dinti, perie de păr;
  • 6 perechi de chiloţi (să fie din bumbac, lejeri, să nu te strângă);
  • Vată medicinală, 2 pachete +  tifon steril;
  • Tampoane absorbante speciale pentru lăuze (pentru lohii);
  • Pernă specială pentru gravide şi alăptare (îţi va fi foarte utilă atât ţie, ca şi lăuză, cât şi pentru a te ajuta cu poziţionarea bebeluşului la sân);
  • Cană, farfurie, tacâmuri;
  • Pompă pentru mulsul sânilor (dacă se angorjează) sau pentru stimularea lactaţiei (în caz de cezariană);
  • Aparat foto şi cameră de filmat. Nu uita că vei trăi momente unice în viaţă, şi ar fi păcat să ratezi fotografii cu primele clipe  din viaţa nou-născutului tău;

PENTRU COPIL: scutece, şerveţele umede, prosopel, cremă pentru funduleţ (unguent cu gălbenele), o căciuliţă, păturica, poate şi hăiniţe (3-4 body-uri, 2 salopete), o pereche de mănuşi care să-l impiedice să se zgârie.
 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comentarii / 3
  • Pentru bebelusi dulci ,hainute http://shoptime.md/haine-pentru-copii/nou-nascuti-50-74-cm/

  • http://www.one.ro/one-mom/unde-te-poti-distra-cu-cei-mici-in-bucuresti-de-1-mai-14175497#comentarii

  • Cred ca ar trebui adaugate la lista si supozitoarele cu glicerina , glicerina boraxata pt ranile posibile dupa alaptat,ceai de pelin, galbenele, musetel pt posibile cusaturi in nasterea normala.

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!