Ce trebuie să ştii despre naştere - termeni şi proceduri

  • 11462 afişări
Ce trebuie să ştii despre naştere - termeni şi proceduri

Odată ajunsă la spital, gravida este supusă unor proceduri medicale de rutină. Unele dintre acestea sunt într-adevar necesare, însă altele sunt făcute doar pentru că aşa dictează politica spitalului sau pentru că aşa este obiceiul personalului medical.

Iată pe scurt, cam ce se poate întâmpla după internare cu gravida aflată în travaliu:

  • Monitorizarea mamei: tuşeu vaginal pentru verificarea dilatării colului uterin, măsurarea tensiunii, a pulsului, a contracţiilor.
  • Monitorizarea fătului – măsurarea bătăilor cordului fetal. Procedura este extrem de utilă în cazul în care vorbim de un travaliu cu anumite riscuri, permiţând urmărirea permanentă a fătului şi posibilitatea intervenţiei rapide în cazul în care apar probleme. În cazul în care este făcută cuntinuu şi fără să fie neapărată nevoie, dezavantajul este că ţine gravida “legată” de pat, iar astfel mama suportă mai rău durerea şi se prelungeşte durata travaliului.
  • Clisma. În unele spitale se face de rutină, iar în altele gravida poate alege dacă să o facă sau nu. Ceea ce trebuie să ştie ea este că înainte cu cca 24 de ore de debutul travaliului sau chiar la începutul său, femeia are scaune mai dese şi mai moi, deci practic organismul său ştie singur să se cureţe înainte de naştere. Totuşi, clisma elimină mai mult din materiile fecale din intestin şi este folositoare în sensul că femeia va avea mai puţine reziduuri în expulzie. Pe de altă parte, această procedură poate avea şi riscuri, grăbind dilatarea şi fătul coborând mai rapid (până aici pare avantajoasă, dar existând pericolul angajării greşite a acestuia.
  • Perfuziile intravenoase. Scopul principal este de hidratare a gravidei sau de administrare a unor medicamente, dar totodată o imbobilizează la pat, deci nu va putea fi activă pentru o perioadă, ceea ce poate duce la încetinirea travaliului. Procedura poate fi evitată prin consumarea de hrană şi lichide suficiente şi să se apeleze la ea doar în caz de necesitate, nu de rutină aşa cum se întâmplă de prea multe ori.

  • Epiziotomia (incizia perineului) se face de prea multe ori de rutină. Ideea este că, dacă ar fi lăsate, majoritatea femeilor ar reuşi să nască fară acestă intervenţie sau cu uşoare rupturi. Epiziotomia scurtează expulzia cu cca 10 minute, dar acest lucru nu se justifică dacă ne gândim la multiplele dezavantaje pe care le are: risc de hemoragie şi de infecţii, durere locală timp de câteva săptămâni, disconfort maxim la reluarea vieţii sexuale, sensibilitate chiar mai multe luni. Există şi situaţii în care această procedură se impune, de exemplu dacă perineul mamei nu este suficient de elastic şi capul bebeluşului nu poate pătrunde sau dacă fătul începe să aibă probleme, dar cel mai bine este să fie pe cât posibil evitată, întrucât poate evea riscuri şi pe termen lung.
  • Anestezia epidurală. Este procedura prin care medicul anestezist injectează un anestezic local în spaţiul epidural ce înconjoară măduva spinării. Aceasta blochează transmiterea spre creier a senzaţiilor de durere provenite de la uter şi vagin; gravidei îi vor amorţi abdomenul şi picioarele. În general, anestezia se face după ce colul ajunge la o dilataţie de 4 cm şi efectul ei apare după aproximativ 30 de minute. Anestezia epidurală  (http://www.promama.ro/servicii/cursuri-lamaze/) are multiple riscuri, atât pentru mamă, cât şi pentru făt şi, din păcate, de multe ori acestea nu sunt aduse la cunoştinţa viitoarei mame de către medicul anestezist sau obstetrician.

Pentru a putea lua decizii informate în ceea ce piveşte procedurile spitaliceşti, este indicat ca viitorii părinţi să se intereseze din timp de acest subiect, apelând la sfaturile specialiştilor. În acest scop, tot mai mulţi dintre ei decid să urmeze cursuri prenatale, în afara maternităţilor, înlăturând astfel riscul de a li se inocula procedurile din respectivul spital.

Foto: Publimedia

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: copil , nastere , maternitate
Comentarii / 1
  • Pentru cei din Iasi si zona Moldovei, va stam la dispozitie cu oferte avantajoase de servicii foto/video.
    www.camera1.ro

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!