Alcoolul – ce efecte negative are asupra sănătăţii dentare

  • 39 afişări
16 mai 2018
Alcoolul – ce efecte negative are asupra sănătăţii dentare

Ciocnirea unui pahar de alcool însoţeşte sărbătorirea unor evenimente importante din viaţa noastră împreună cu familia sau ieşirile în oraş cu prietenii. Obiceiul franţuzesc de a consuma un pahar de vin roşu la masă, deoarece este benefic pentru sistemul cardio-vascular, este urmat de o parte dintre noi, în timp ce alţii consideră berea un aliment care, prin conţinutul mai redus de alcool, este potrivit pentru fi consumat la un film sau la un meci, pe canapea. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont, explică ce efecte au, însă, aceste obiceiuri asupra sănătăţii noastre orale.

Efectele negative ale dulciurilor şi băuturilor carbogazoase asupra dinţilor nu mai reprezintă, probabil, un secret pentru nimeni, însă mai puţin cunoscut este faptul că şi consumul de alcool poate avea efecte negative. Din fericire, in cantităţi mici, consumat ocazional, alcoolul nu are consecinţe extrem de dăunătoare asupra organismului, însă consumul regulat poate cauza probleme serioase de sănătate orală. Iată cum:

  1. Reducerea fluxului de salivă

Alcoolul are un efect deshidratant asupra întregului organism. “Saliva are un rol protector pentru dinţi şi gingii prin faptul că spală şi astfel îndepărtează bacteriile şi resturile de mâncare, lubrefiază gingiile reducând riscul de traumatizare (zgariere), diluează acizii din alcool sau rezultaţi din descompunerea alimentelor. Scăderea secreţiei salivare privează dinţii şi gingiile de aceste efecte benefice”, explică doamna doctor Mihaela Dan.

  1. Favorizează apariţia cariilor

Alcoolul conţine acizi şi zaharuri. Bacteriile din gură descompun aceste zaharuri crescând atacul acizilor asupra smalţului şi făcându-l, astfel, mai vulnerabil la carie. În plus, după o petrecere care durează până dimineaţă, de multe ori ajungem atât de obosiţi acasă, încât uităm să ne spălăm pe dinţi.

  1. Colorează dinţii

Vinul, mai ales cel roşu, pătează dinţii prin substanţele colorante pe care le conţine şi prin microcavităţile produse de acizii din alcool, care favorizează depunerea acestor coloranţi naturali.

“Riscul de colorare a dinţilor creşte chiar şi mai mult atunci când băuturile alcoolice, care conţin acizi, sunt amestecate cu băuturi carbogazoase, bogate în zaharuri”, atenţionează specialistul ortodont.

  1. Irită gingia şi mucoasa orală

Alcoolul concentrat are un efect iritant asupra ţesuturilor moi, delicate din gură. Adăugat peste leziuni deja existente, în ciuda convingerii că poate acţiona ca dezinfectant, acesta nu este de niciun ajutor, ci dimpotrivă, va avea un efect coroziv, crescând riscul de apariţie a bolii gingivale.

  1. Favorizează apariţia cancerului

Expunerea îndelungată a mucoasei orale la alcool, în combinaţie cu fumatul excesiv, poate predispune la apariţia cancerului oral, de gât şi de esofag. Controalele medicale regulate sunt recomandate pentru a descoperi din timp afecţiunile cu potenţial de risc.

“Din fericire, putem combate efectele alcoolului asupra sănătăţii orale prin consumul moderat. Cea mai eficientă metodă pentru menţinerea unei bune igiene orale este spălarea pe dinţi cel puţin de două ori pe zi şi controlul stomatologic la fiecare şase luni. Trebuie să ne asigurăm că periem dinţii după ce am băut alcool şi băuturi acide, în general, aşteptând cel puţin 30 de minute pentru a le peria, deoarece acidul din aceste băuturi înmoaie smalţul la contact”, atenţioneaza doamna doctor Mihaela Dan, ortodont.

Aşadar, băutorii ocazionali de alcool prezintă riscuri minime în comparaţie cu cei care consumă frecvent aceste băuturi şi, prin urmare, sunt predispuşi la a dezvolta, printre altele, gingivită, carii dentare sau cancer oral. În cazul în care un pahar de alcool este consumat ocazional doar pentru a sărbători un eveniment important, o igienă dentară solidă va ajuta la prevenirea apariţiei unor astfel de probleme.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: alcool , sanatate , dantura
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!