Noua medicină

  • 1256 afişări
Noua medicină

Deṣi obiṣnuită să îmi testez starea de sănătate prin metode medicale clasice, n-am refuzat experienṭa unui diagnostic stabilit cu ajutorul unor aparate inovatoare şi a tratării unor afecţiuni prin intermediul terapiilor complementare sau alternative. O iridiogramă şi o sesiune de terapie craniosacrală m-au convins că nu doar medicii îţi pot fi de ajutor în situaţii limită.

Două cărṭi mi-au schimbat definitiv perspectiva asupra medicinei tradiţionale, a felului în care ne raportăm la o maladie şi a metodelor de vindecare pe care le avem la îndemână. Prima, O femeie la doctor a lui Ray Kluun spune povestea trăirilor ṣi aventurilor amoroase, pe care autorul le experimentează după ce Carmen, soṭia sa de 33 ani, este diagnosticată tardiv cu cancer la sân, în urma unei erori medicale.

E de asemenea o copie fidelă a protocolului de tratament pe care aceasta îl urmează, dar care se dovedeşte ineficient şi nu poate împiedica decesul. Din cea de-a doua lectură, Vindecarea prin bioenergie scrisă de sociologul William Bengston (despre care Peter Sturrock, profesor emerit de fizică aplicată la Universitatea Stanford, spunea că ar merita Premiul Nobel, dacă acesta s-ar acorda ṣi pentru medicina alternativă), am aflat cum acesta ṣi-a descoperit capacităṭile terapeutice. Apoi, cum a pus la punct metoda prin care tratează cu succes pacienṭii suferind de boli grave.

La finalul ultimelor pagini, deşi până atunci avusesem încredere oarbă în analizele la sânge şi în prescripţiile medicale, am decis să las scepticismul la o parte şi să încerc câteva metode diferite, care pot oferi informaţii precise despre starea noastră de sănătate, în mod non-invaziv.

Ochii, oglinda trupului

Ori de câte ori stau de vorbă cu Cătălina Anca Golea, biolog de profesie, cu o experienṭă de peste 30 de ani în industria frumuseṭii, am impresia că mă aflu în faṭa unei enciclopedii. Fondatoarea brandului Lux & Ethical, care îmbină ingredientelele organice cu rezultatele de ultimă oră ale celor mai riguroase cercetări ṣtiinṭifice, aceasta este specializată de asemenea în medicină ayurvedică şi iridologie clinică.

Astfel, pentru documentarea acestui articol, am rugat­-o să mă iniṭieze în arta „cititului în iris”. Deṣi pare un act de magie, iridologia este o ṣtiinṭă în adevăratul sens al cuvântului. Ea se ocupă cu analiza culorii, semnelor şi modificărilor structurii irisului, furnizând detalii preţioase despre predispoziṭiile către anumite boli, maladiile ereditare sau gradul de toxine din corp. Studiată încă din antichitate, în prezent această ramură a medicinii a devenit obiect de studiu în universităṭi prestigioase din Moscova, Paris sau Egipt. Teoria e alambicată şi extrem de complexă.

Mă voi rezuma la a vă povesti că, după ce cu ajutorul unui aparat mi-a fost surprinsă cu acurateţe imaginea irisului fiecărui ochi, transferată mai apoi pe monitorul calculatorului, doamna Golea mi-a explicat că fiecărui organ îi corespunde o zonă bine definită de pe iris. Mai mult, am aflat că pe ochiul drept apar bolile moştenite de la tată, iar pe cel stâng cele de la mamă. În funcţie de tonicitatea fibrelor, de textură şi petele pigmentare, a putut face un bilanţ al sănătăţii şi mi-a indicat punctele slabe ale organismului, fără a se servi de vreun alt instrument.

Având analizele la zi şi confruntându-le cu rezultatele iridogramei, am rămas surprinsă de asemănăre. Consultaţia nu s-a oprit la interpretarea semnelor de pe iris. Cu multă răbdare, mi s-a explicat că atunci când vorbesc despre sănătate, trebuie să îmi pivesc mintea, corpul şi sufletul ca un întreg, întrucât bolile apar în urma dezechilibrelor acestui ansamblu.

În mâinile terapeutului

Sinceră să fiu, dacă Alin şi Svetlana, fondatorii centrului Shakti, nu ar fi insistat să testez terapia cranio-sacrală, nu m-aş fi programat niciodată de una singură. Asta pentru că, pe lângă efectul de a îmbunătăţi funcţionarea generală a organismului, metoda reuşeşte prin anumite tehnici (ştiam prea bine de la prietenele mele) să te pună faţă în faţă cu tine şi te obligă să îţi stabileşti propriul diagnostic al emoţiilor şi să înţelegi de unde provin durerile de cap, atacurile de panică sau stările de depresie. Iar eu nu eram neapărat pregătită pentru acest experiment.

Ca să mai trag de timp, înainte de debutul sesiunii, îl rog pe Radu Florian, terapeut practician al terapiilor complementare şi absolventul facultăţii de psihologie, să îmi dea mai multe informaţii despre metodă. Aflu că în cadrul corpului uman există un ritm important, rezultat din creşterea şi scăderea volumului de lichid cefalorahidian în interiorul şi în jurul sistemului craniosacral, format din creier, măduva spinării, a meningelui din jur, şi oasele coloanei vertebrale şi ale craniului.

Conceptul de terapie craniosacrală a fost dezvoltat de un osteopat american, Dr. William Sutherland, la începutul anilor 1900, în prezent făcând parte din lista terapiilor asigurate de casele de sănătate în mai multe state din SUA. După ce reuşesc să mă relaxez, Radu îmi atinge gleznele, moment în care mă simt ca într-un film SF , dintr-o dată el căpătând  puterea de a se conecta la câmpul meu informaţional. Pasionată de limbaj nonverbal, îmi dau seama din ochii lui că îi transmit ceea ce gândesc şi ceea ce simt. O învălmăşeală de amintiri reprimate ies la suprafaţă şi devine din ce în ce mai clar de ce mă confrunt cu anumite afecţiuni.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comentarii / 5
  • Castiguri motivante! S-au acordat peste 4600 de dolari în primele doua luni! Companie
    internationala selecteaza urgent persoane serioase si dinamice. Castiguri foarte mari,
    imediat! Cereti acum informatii mai multe la adresa de email: corisioan@yahoo.com

  • 'Drumul spre prosperitatea ta începe în momentul în care transformi SPERanţa în voinţă şi îţi faci un plan. Mai departe, totul ţine de TENACITATEa cu care îţi urmezi planul Esti salariat si nu-ti ajung banii? Esti somer si cauti un loc de munca? Inca nu ai gasit jobul care sa-ti asigure un trai linistit? Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Oferim pregatire gratuita si contract legal, indiferent de experienta in campul muncii, sau de studii! Pentru mai multe detalii, trimiteti un mail cu textul INFO la adresa: sorin.tomuletiu@gmail.com ''

  • Un corp sanatos trebuie sa locuiasca intr-o casa curata! Apeleaza la cele mai bune servicii de curatenie Bucuresti si ai garantia ca apartamentul va fi cartea ta de vizita!

    http://www.cleanandhappy.ro/

  • Locuri de munca noi si pentru toti! Va oferim pe loc contract legal! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cautam operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: balutadoru67@yahoo.com

  • Sa va stea bioenergiile in gat. Nu-i de ajuns ca avem o rata penibil de mica de "scientific literacy" (atat de mica incat nici nu prea exista traducere buna a termenului) in Romania? Mai trebuie sa promovati si voi, cei care aveti o audienta (si din punctul meu de vedere o responsabilitate) toate tampeniile nedovedite.
    Auzi, ca a zis un profesor de fizica aplicata ca ar merita premiul Nobel pentru medicina alternativa... daca s-ar da asta.
    1) Asta-i o metoda idioata de a da credibilitate unei persoane sau unei idei. Ca a zis cineva ca e buna. Nu conteaza ce crede unul sau altul (poate sa fie si Einstein). Oamenii gresesc. Vrei sa vezi daca o teorie e adevarata? Aplica metoda stiintifica.
    2) Se numeste medicina alternativa dintr-un motiv. Daca ar functiona, s-ar numi doar medicina.

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!