Pr.Dr. Pavel Chirilă – GREŞELI GRAVE în alimentaţie care conduc la cancer

  • 11050 afişări
Pr.Dr. Pavel Chirilă – GREŞELI GRAVE în alimentaţie care conduc la cancer

28 ianuarie 2016

Unul din cele mai impresionante lucruri din cariera mea este cum acest flagel numit cancer ucide milioane de oameni de pe planetă şi care este tratat cu foarte mare indiferenţă. Mai puţin de companiile faramaceutice care profită de pe urma acestui lucru.

Specialiştii afirmă că o treime din cancere sunt cazuri evitabile. De aceea susţin Compania Avita Internaţional deoarce pune accent pe un stil de viaţă sănătos. În România sunt aproximativ 480 de mii de bolnavi de cancer. Multe dintre aceste cazuri ar putea fi evitate dacă s-ar fi alimentat corect.

Omul la început se hrănea sănătos pentru că nu avea altceva. O dată cu evoluţia însă omenirea a făcut câteva greşeli care o să ne coste foarte scump acum.

Prima greşeală: Apariţia zahărului alb: În 1830 a apărut zahărul alb. Un dizaharid care făcea abatere de la alimentaţia normală a omului. Omul mânca poliglucide. Mierea conţine 3,4 la sută zaharoză adică mai puţin decât zahărul. Astfel că zahărul alb are un impact metabolic imens asupra organismului.

A doua greşeală: Făina albă – Un francez a descoperit făina albă folosind-o în locul făinii integrale. Mineralele, fibrele sunt în procent foarte mic în făina albă.

A treia greşeală: Descoperirea îngrăşămintelor chimice – plantele creşteau mai repede, la fel şi producţia, dar este o gândire greşită deoarece ea punea accent pe cantitate nu pe calitate.

În 40-50 de ani de folosire a îngrăşămintelor chimice imunitatea plantelor a scăzut vertiginos, iar acestea nu mai erau în stare să se apere de atacurile insectelor. Asta a dus la comiterea celei de-a patra greşeli: Folosirea insecticidelor.

A cincea greşeală – introducerea aditivilor alimentari şi a E-urilor în alimentaţie începând cu anii a€60 pentru ameliorarea calităţii organorectice adică să fie mai plăcute la gust. Omul va plăti însă destul de scump satisfacerea gustului alimentar.

A şasea greşeală – Organismele modificate genetic.

Care sunt factori oncogeni? Care sunt cazurile de cancer care ar putea fi evitate? Ce trebuie să evităm zilnic?

1. Evitarea apei cu clor – Oamenii abuză de clor atât prin consumul direct de la robinet cât şi prin duş, prin piele. În România se pune o cantitate mai mare de clor în apă decât este normal acest lucru favorizează apariţia cancerului de rect. Recomandarea ar fi consumul de apă curată, pură, de izvor de la adâncimea de 50 metri. Acolo este apa curată.

2. Evitaţi carnea sub formă de şuncă, salam, parizer- deoarece conţin nitraţi.

Când ajung în corpul omului cum dau de Ph acid se transformă în nitrosamine. Care provoacă cancer. Acesta este mecanismul prin care nitriţii şi nitraţi provoacă cancer la tubul digestiv.

3. Zahărul – factor oncogen. Mecanismul prin care acţionează?

În SUA se consumă 55 de kg de zahăr pe cap de locuitor pe an, în România în jur de 33 kg. Zahărul este un aliment criminal. Stimulează în permanenţă secreţia de insulină. Slăbeşte flora intestinală benefică. Dacă îi dai zahăr floră se dereglează total. Nu mai urmează calea metabolică a combustiei prin oxigen ci calea anaerobă. Boală canceroasă avansează în corp cu lactoză în jurul ei în spaţiu anaerob. La fel zahărul modifică instinctul alimentar.

4. Aditivi alimentari – produsele care conţin E-uri

5. Abuzul de carne şi grăsimi – Carnea lasă în urma ei un Ph puternic acid. Industria alimentară tratează păsările şi animalele cu hormoni de creştere. Cancerul este de fapt o creştere anarhică a celulelor. Plus carnea din animale tratate cu hormoni conţine nitraţi . Salamurile de exemplu conţine 60 % carne (în cel mai bun caz), 40% substanţe chimice.

6. Obezitatea – factor oncogen

7. Hrană sterilizată prin metoda raţiilor

8. Poluarea electromagnetica – telefonul, transformatoarele

Rolul oncogen al aditivilor alimentari

1. Benzoatul de sodium – există doar în România şi în câteva ţări din Est. S-a demonstrat că este cancerigen.

În ţările europene a fost interzisă folosirea acestei substanţe în alimente. A fost înlocuit cu sorbat de potasiu care încă nu s-a dovedit a fi cencerigen.

2. Aspartam – se găseşte în gumă de mestecat şi unele băuturi carbogazoase, sucuri. Este răspunzător de 99 de boli.

3. Iodarea în exces a sării – România are singurul guvern care obligă ce să mănânce poporul. În 2002 Ministerul Sănătăţii a constatat la mulţi români, tiroidă funcţionează anormal adicasunt Hipotiroidieni. Guvernul a încurajat astfel consumul de sare iodata. În România există atunci un număr de 10.000 de hipotiroidieni. După 3 ani de experianta a fost întreruptă deoarce au apărut cazuri de cancer tiroidian. Astfel cancerul de tiroidă s-a dublat, hipotiroidia s-a dublat, iar alergia la iod a crescut.

Articol preluat de pe portalul suntsănătos.ro

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!