2Cellos, cover de succes după hitul “Despacito”

  • 48 afişări
03 august 2017 Alexandra Necsoiu
2Cellos, cover de succes după hitul “Despacito”

Într-o vară declarată a hitului “Despacito”, membrii 2Cellos au lansat o versiune după piesa anului. Succesul cover-ului “Despacito” în interpretarea celor două violoncele nu a întârziat să apară, ajungând într-o singură zi la peste un milion de vizualizări pe YouTube. Acum, versiunea lor se apropie cu paşi repezi de opt milioane de vizualizări. 2Cellos revine în România pe 5 decembrie la Sala Palatului din Bucureşti. Un eveniment organizat de Balkan Entertainment Group.

 

“Despacito”, melodia care a făcut înconjurul lumii, a fost declarată pe 19 iulie, la doar şase luni de la lansare, drept melodia cu cele mai multe streming-uri din istorie, întrecând melodii ale artiştilor precum Justin Bieber sau Ed Sheeran. Cu peste 2 miliarde de vizualizări pe YouTube, hitul a fost interpretat şi în finala The Voice U.S.A., de participantul Mark Isaiah alături de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, cântăreţii melodiei originale.

 

Videoclipul “Despacito” a fost realizat de Kristijan Burlovic. “Ne-am distrat cu versiunea noastră pentru “Despacito”. Lucram în studioul din Zagreb şi am venit în mod spontan cu acest aranjament, aşa că l-am înregistrat şi l-am filmat într-un bar local şi pe străzile din jurul studioului. Este o melodie extraordinară şi am vrut să împărtăşim cu voi bucuria muzicii şi a verii! ", au declarat Luka şi Stjepan.

 

2Cellos se află în plin turneu de promovare a noului album “SCORE”, bifând deja pe listă ţările Japonia, Croaţia, Italia, Spania, Germania, Slovenia şi Serbia, iar restul verii o vor petrece în S.U.A. Pe 5 decembrie 2017, trupa originală din Croaţia revine pentru a treia oară în concert la Sala Palatului din Bucureşti.

 

Cu albumul “Score”, 2CELLOS abordează un stil nou, prin includerea în repertoriu a celor mai iubite hit-uri din muzica de film, deopotrivă clasice şi contemporane. “Score” a fost lansat pe 17 martie 2017, iar turneul mondial pentru promovarea acestuia a început în luna iulie a acestui an, în SUA.

 

Biletele la concertul de la Sala Palatului, din data de 5 decembrie 2017, sunt disponibile la preţurile de 120 lei, 150 lei, 200 lei, 250 lei, 300 lei şi 350 lei. Se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti şi benzinăriile OMV).

 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!