Serialul „Singuri”revine cu sezonul 3, filmat în Patagonia, în exclusivitate pe HISTORY

  • 76 afişări
15 mai 2017 Alexandra Necsoiu
Serialul „Singuri”revine cu sezonul 3, filmat în Patagonia, în exclusivitate pe HISTORY

HISTORY® lansează în România cel de-al treilea  sezon al serialului “Singuri”, cel mai curajos experiment de supravieţuire încercat vreodată pe TV. Serialul va avea premiera pe 14 mai şi va fi difuzat în exclusivitate pe HISTORY, în fiecare duminică, de la ora 22:00.

Dacă primele două sezoane au fost filmate în Insula Vancouver din Oceanul Pacific, în această nouă serie, transmisă de HISTORY, zece participanţi curajoşi vor călători în Patagonia, o regiune sălbatică şi pustie din America de Sud, descrisă drept “capătul lumii”. Aici sunt provocaţi la un test extrem de voinţă şi anduranţă – să supravieţuiască pentru cât mai mult timp posibil, complet izolaţi şi singuri.  

Condiţiile oferite la baza lanţului muntos Andes din Patagonia sunt complet diferite, prezentând alte provocări faţă de sezoanele precedente. Resursele de hrană se limitează la păstrăv de fag şi păstrăv curcubeu, nutreţ, păsări mici şi, câteodată, mistreţ, iar vremea este dominată de ploi torenţiale cu precipitaţii de peste 78 de litri pe an, respectiv, de cantităţi mari de ninsori iarna. 

Fiecare concurent trebuie să-şi construiească propriul adăpost, să facă rost de mâncare, şi să învingă condiţiile dure din Patagonia, care implică temperaturi scăzute şi o serie de prădători mortali, cum ar fi mistreţul şi puma. Aceştia sunt complet singuri, izolaţi unul de celălalt şi de alţi oameni, iar cel care rezistă cel mai mult va câştiga marele premiu de 500.000 de dolari. 

Cei zece participanţi din cadrul emisiunii “Singuri” îşi vor documenta experienţa de a supravieţui în pustietate, prin intermediul unor camere primite de la producători, din momentul în care sunt lăsaţi în acea zonă izolată, necunoscută lor. Fiecare poate alege 10 obiecte pe care să le ia în rucsac, dintr-o listă aprobată de 50 de produse, primind totodată şi un kit standard, haine şi  provizii de prim-ajutor. Cei care doresc să se retragă din competiţie, din orice motiv, pot anunţa o echipă de salvare prin intermediul unui telefon cu satelit, oferit de producători.

Promo-ul noului sezon din serialul “Simguri” de la History este disponibil la urmatorul link: https://www.youtube.com/watch?v=_YcRjbSBKis.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: serial , exclusivitate , sezon
Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!