Machiaj de mireasă 2015 - stiluri de machiaj pentru nuntă în tendinţe

Machiaj de mireasă 2015 - stiluri de machiaj pentru nuntă în tendinţe

20 februarie 2014 Luiza Burhai Redactor

Tendinţele în materie de machiaj de mireasă deviază de la stilurile cu care am fost obişnuiţi în ultimii ani şi se îndreaptă către repere clasice, glamorous, de influenţă retro. Inspiraţia pentru machiajul de mireasă în 2015 o primim atât din rândul creatorilor de rochii de mireasă, cât şi din declaraţiile celebrităţilor care şi-au anunţat data nunţii în 2015.

Reperele machiajului de mireasă pentru anul acesta rezonează cu nevoia fiecărei femei de a se simţi specială în ziua nunţii. Drept urmare, stilurile preferate sunt cele care accentuează trăsăturile, care permit realizarea unor corecţii în machiaj şi care elimina orice urmă de oboseală pe care ai acumulat-o cu siguranţă în aceste ultime luni, organizând petrecerea de nuntă.

Primează tehnică impecabilă a liniilor machiajului, accentele subtile de culoare şi perfecţionarea tenului până în cele mai mici detalii. Putem observa în 2015 o evoluţie treptată către stiluri de machiaj delicate, dar sofisticate, care pun în valoare frumuseţea naturală a unei femei şi nu o transformă într-o altă persoană.

Drept urmare, dacă ţi-ai stabilit data nunţii în 2015, ai ocazia de a încerca în cadrul probei de machiaj cu un makeup artist, orice stil de machiaj la care ai visat, . Pentru a-ti face o parere mai buna despre posibilitatile pe care le ai, am realizat pe Adina, modelul meu, un tutorial video cu stiluri de machiaj de mireasa populare, pe care te invit cu drag sa il urmaresti:

Machiaj de mireasă natural

În 2015 revine în tendinţe modelul american de machiaj de mireasă, care se caracterizează prin accente subtile şi impresia unui machiaj natural, uşor accentuat.  Tenul este inteligent iluminat şi conturat, pentru a crea tridimensionalitatea machiajului, ochii sunt accentuaţi prin  farduri cremoase luminoase, cu irizaţii fine şi gene false individuale, apoi conturaţi în tehnică fume. Pomeţii şi buzele sunt avantajate de nuanţe delicate, de roz sau corai naturale.

Machiaj de mireasă luminos în nuanţe metalice

Te-ai întrebat vreodată de ce tot mai multe celebrităţi aleg festivitatea de nuntă în lunile de vară? Detaliile mici fac dintr-o nuntă de vară o amintire pentru toată viaţa, iar o mireasă ştie că sezonul călduros are mult mai multe avantaje decât dezavantaje, cu atât mai multe în domeniul beauty.

Pielea bronzată subtil face contrast sublim cu rochia de mireasă, iar particulele strălucitoare aplicate pe un ten radiant scot în evidenţă frumuseţea naturală. Tenul capătă o prospeţime inegalabilă, atunci când accentuăm trăsăturile folosind pudră iluminatoare si bronzanta, iar machiajul ochilor în nuanţe de bronz, cupru, bej auriu, auriu rose sau bej argintiu va accentua nuanţa ochilor şi va mări optic ochii.

Machiaj de mireasă clasic elegant

Tuşul este un element obligatoriu în tendinţele de machiaj pentru mirese ale anului, motiv pentru care clasicul machiaj elegant de seară nu putea lipsi din topul celor mai populare look-uri.
Stilul, caracterizat drept cel mai versatil şi mai elegant dintre toate, valorifică orice femeie, indiferent de trăsături şi ajută la realizarea unor corecţii în machiaj şi a unor transformări pe măsură.

Arată nemaipomenit realizat atât cu nuanţe neutre - bej-auriu, brun, caramel, ciocolatiu, taupe, cât şi în combinaţii vii dintre roz, corai şi bleumarin, mov, cenuşiu, prună, burgundy sau verde smarald. Linia de tuş şi genele false îi conferă eleganţa specifică.

Machiaj de mireasă Cat Eye

Majoritatea creatorilor de rochii de mireasă au propus în prezentările lor ca machiaj stilul Cat Eye. Atracţia deosebită pentru acest look este originea retro a acestuia, ce conferă senzualitate şi eleganţă în acelaşi timp.

Diferenţa dintre realizarea machiajului Cat Eye pentru seri în oraş şi tehnica necesară pentru machiajul de mireasă constă într-o îmbinare mult mai bună a nuanţelor şi o abordare mai puţin grafică. Nuanţele clasice de negru sau brun închis pot fi înlocuite cu variante moderne de gri petrol, bleumarin, burgundy, indigo sau prună.

Machiaj de mireasă retro glamorous

Nunta cu petrecere tematică poate fi şi elegantă, şi distractivă, dacă alegi să îţi cauţi inspiraţia în epoca de aur a Hollywood-ului. Ca mireasă, nu vei da niciodată greş cu un machiaj inspirat din look-ul glamorous al frumuseţilor clasice, precum machiajul purtat de Marilyn Monroe. Vei urmări să îţi accentuezi ochii prin gene false şi buzele prin culori puternice, dar clasice. O linie de tuş şi o porţie sănătoasă de mascara arată incredibil dacă le combini cu puţin blush discret în obraji şi un ruj roşu aprins.

Admiră galeria foto pe care ţi-am pregătit-o pentru a te lăsa inspirată de stiluri de machiaj de mireasă superbe, perfecte pentru nunta in 2015:

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!