Mireasă în 2013 - rochii de mireasă, machiaj şi coafuri (pictorial)

  • 17521 afişări
Mireasă în 2013 - rochii de mireasă, machiaj şi coafuri (pictorial)

21 februarie 2013 Luiza Burhai Redactor

Fiecare mireasă doreşte să arate minunat în ziua nunţii sale, nunta fiind momentul din viaţa fiecărei femei când frumuseţea şi graţia se îmbină cu bucuria momentului şi totodată cu exigenţa ca toate elementele să se îmbine perfect.

Pentru că organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură este copleşitoare în raport cu emoţiile pe care orice femeie le resimte în aproprierea nunţii sale, adeseori viitoarele mirese optează pentru ajutor din partea unor profesionişti.

Dacă te pregăteşti în 2013 pentru a face marele pas în viaţa în doi, ONE ţi-a pregătit un ghid complet pentru o nuntă cu stil. Te aşteptăm cu articolele dedicate alegerii rochiei de mireasă în top cu tendinţele de anul acesta, un top al celor mai frumoase rochii de mireasă "made in România" şi un concurs prin care poţi câştiga o rochie de mireasă Alice Design la alegere.

Iar pentru că în ziua cea mare îţi doreşti să fi pregătită din toate punctele de vedere, vei găsi articole ample despre accesoriile de mireasă, alegerea verighetelor, a pantofilor de nuntă şi chiar a tendinţelor de anul acesta în materie de machiaj şi coafuri.

Odată ce ai stabilit toate detaliile care ţin de look-ul final din ziua nunţii, tot ce îţi rămâne de făcut este să te vizualizezi în postura de mireasă. Ne-am gândit şi la acest aspect şi ţi-am pregătit un pictorial inedit, în tandem cu tendinţele pentru mirese în 2013.

Ne-am retras în ceainăria Infinitea, într-o atmosfera plină de rafinament şi înconjuraţi de un decor clasic cu accente baroce, într-o ambiantă muzicală pe ritmuri clasice şi de jazz, am realizat un pictorial de inspiraţie pentru miresele acestui an.

În procesul complex de găsire a rochiei de mirese perfecte ne-am îndreptat atenţia către brandul de rochii de mireasă Alice Design, ce îmbină modelele inspirate din tendinţele de catwalk cu posibilitatea de a-ţi crea, pe comandă, orice tip de croi şi stil, pentru silueta şi personalitatea ta.

Materiale alese cu grijă, combinaţii de tull, satin, organza, dantelă brodată manual, tafta, chiffon şi broderii fine au fost complimentate de buchetul realizat cu pasiune de EnRose Design, ingenios conceput îmbinând detaliile rochiilor de mireasă alese cu tendinţele internaţionale în materie de design floral.

 

Coafurile şi machiajele modelelor noastre au venit perfect în completarea unei nunti de vis. Conform tendinţelor în materie de hair styling de anul acesta, am optat pentru bucle în coafuri cu părul prins, parte din structura cocurilor chignon la baza gâtului şi pentru cocul voluminos în stilul anilor 60. Această coafură clasică, nemuritoare, poate fi purtată atât cu o rochie simplă, cât şi cu una mai sofisticată, din materiale preţioase.

Diferenţa o vor face accesoriile de păr pe care le purtaţi, noi preferând o superbă voaletă cu pene şi panglici.

Machiajele purtate de miresele noastre au complimentat atât fizionomia modelelor, cât şi stilul rochiilor. În raport cu tendinţele în materie de machiaj pentru 2013, am ales să realizez un machiaj smoky eye colorat, incluzând una dintre cele mai populare nuanţe ale anului, auriu rose, un machiaj elegant de seară, unde a predominat auriul luminos şi o pereche de gene romantice, aplicate fir cu fir, şi un machiaj clasic, cu eyeliner şi gene bandă şi un ruj roşu cutezător.

 

Rezultatul final a depins de măiestria tuturor membrilor implicaţi în acest proiect şi de dorinţa de a-ţi pune la dispoziţie imaginea feerică la care orice viitoare mireasă visează pentru ziua nunţii. Îţi stăm la dispoziţie pentru a-ţi oferi consilierea şi experienţa necesară oricărei mirese pentru a avea parte de o nuntă ca-n povesti!

Fotograf: Alexandru Dinca
Modele:
Ioana Mira, Lorena Iacob, Sandra Petreanu
Make-up artist: Luiza Burhai
Hair stylist: Dan Prisacari, Oksana Salon
Styling: Andreea Inankur
Rochii de mireasă şi voaluri: Alice Design
Floral design: EnRose
Locaţie: Ceainăria Infinitea

Urmăreşte articolele zilnice din campania „ONE WEDDING – all about I DO” şi găseşte inspiraţia pentru organizarea nunţii perfecte!

CONCURS ONE WEDDING - Completează quiz-ul nostru şi poţi câştiga o rochie de mireasă Alice Design la alegere!

Intră în lumea de basm creată de echipa noastră şi găseşte-ţi inspiraţia pentru nuntă în 2013:

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Redactorii One.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau la ură. Va mulţumim!