5 experienţe de viaţă prin care o femeie trebuie să treacă până la 40 de ani

  • 3507 afişări
5 experienţe de viaţă prin care o femeie trebuie să treacă până la 40 de ani

31 octombrie 2013 Bianca Dragomir Redactor

Dintre toate experienţele prin care trece o femei până la vârsta de 40 de ani, există câteva care sunt definitorii pentru modul in care evoluează viaţa ei.

De aceea, cea mai benefică atitudine pe care o poate avea este să îşi cunoasca nevoile, posibilităţile, idealurile. Să afle ce o face cu adevărat fericită şi ce îi aduce nefericirea, cu ce poate sau cu ce nu poate trăi.

Mai mult, o femeie trebuie să nu uite niciodată că trebuie să investească în propria persoană timp, emotii, energie, informaţii, resurse financiare – toate pentru a deveni capabilă să îşi depăşească, constant, propriile limite

Am sintetizat 5 cele mai importante experienţe de viaţă pe care orice femeie trebuie să le bifeze până la 40 de ani cu conştiinciozitate:

1. Să decidă dacă doreşte să aibă sau nu copii (şi sa acţioneze pe măsură)

Decizia de a avea sau nu copii este, din multe puncte de vedere, cea mai importantă, pentru că are forţa să schimbe vieţi aproape complet.

Aşa că, e de preferat ca până la 40 de ani, orice femeie să concluzioneze dacă isi doreste să-şi asume responsabilitatea creşterii unui copil, şi dacă schimbatul de scutece, plânsetele, lipsa somnului, micile transformări fizice, sacrificiile, temerile sunt mai puţin importante decât dragostea şi bucuria necondiţionată, mandria si implinirea pe care le aduc copiii.

2. Să încerce să dezvolte o afacere proprie sau să încerce să-şi urmeze drumul profesional visat.

În secolul în care trăim, independenţa unei femei este vitală: fără constrângeri financiare orice femeie se poate dezvolta propice şi, implicit poate ajunge mai repede la starea de fericire.

Sunt mai multe căi de a deveni confortabilă din punct de vedere financiar. O soluţie ar fi ca aceasta să-şi materializeze ideile într-o afacere proprie care îi lasă mai multă libertate de mişcare. Multe femei antreprenor au pornit de la zero şi au atins succesul urmându-şi pasiunea şi talentul pentru un anumit domeniu.

Însă, cum nu toate femeile sunt atrase de antreprenoriat, soluţia următoare este alegerea acelei cariere care îi garantează că mersul zilnic la job nu este o sursă suplimentară de stres, ba dimpotriva o inspira, o motiveaza si-i da energie

Astfel, nu numai că nu va simţi povara unui “serviciu”, dar va avea şi puterea să facă totul ireproşabil.

3. Să locuiască singură, măcar pentru o perioadă.

Deşi foarte multe femei aleg să convieţuiască cât mai repede cu partenerii lor, excepţiile de la regulă ne demonstrează că cele care au ales să locuiască singure, măcar pentru o perioadă, au fost ulterior mult mai fericite.

Fuga de singurătate nu este întotdeauna cea mai bună soluţie, timpul petrecut numai cu ele însele are un rost al lui bine determinat: ajung să se cunoască mult mai bine, devin mai responsabile, se maturizează fără dependenţe emoţionale sau, altfel spus, învaţă să aibă grijă singure de viaţa lor.

Iar când o femeie e liberă… sigur va face alegerile cele mai bune.

4. Să facă voluntariat, fie în cadrul unei organizaţii, fie de una singură, fără să aştepte nimic înapoi.

Fie că voluntariatul ia forma unei zile petrecute cu nişte copii abandonaţi la orfelinate, fie că înseamnă a dona haine sau bani pentru sinistraţi sau, pur şi simplu, a face orice necondiţionat pentru persoane care au nevoie de ajutor, înseamnă o altă perspectivă asupra vieţii, în general.

Pentru o femeie un scop bun este o adevărată terapie – o ajută să-şi îmbunătăţească stima de sine, să se simtă utila si importanta, să îşi manifeste trăirile intense.
     
5.Să înveţe cel puţin o limbă străină.

Pentru că am tot vorbit despre independenţă şi despre femei cu o viziune de tip “open-minded”, este  necesar să amintim cât de mult contează ca o femeie să ştie cel puţin o limbă străină.

Dincolo de creşterea posibilităţilor în mediul profesional, a vorbi şi o altă limbă decât cea maternă se traduce prin acces la o altă cultură, la alte stiluri de viaţă, la altfel de emoţii.

Mai mult, ar trebui ca fiecare femeie, până la 40 de ani, să îl determine pe bărbatul din viaţa ei să înţeleagă cât de importante sunt pentru ea toate aceste exoerienţe. Una dintre metodele prin care îl poate face să înţeleagă e să îi arate campania UNA, "Tutoriale pentru bărbaţii care nu pricep ce vor să spună femeile."

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: femei , carieră , pasiuni