5 trucuri de frumuseţe pe care le-am învăţat de la Pippa Middleton

  • 383 afişări
20 septembrie 2018 Alexandra Necsoiu
5 trucuri de frumuseţe pe care le-am învăţat de la Pippa Middleton

Galerie foto

5 trucuri de frumuseţe pe care le-am învăţat de la Pippa Middleton5 trucuri de frumuseţe pe care le-am învăţat de la Pippa Middleton5 trucuri de frumuseţe pe care le-am învăţat de la Pippa Middleton5 trucuri de frumuseţe pe care le-am învăţat de la Pippa Middleton
Poate că nu este tocmai Ducesă, dar alături de sora ei, Kate Middleton, a reuşit să iasă în evidenţă şi, cumva, să intre subtil în Familia Regală. În plus, de foarte multe ori a demonstrat că poate ţine pasul cu Ducesa de Cambridge din punct de vedere vestimentar şi nu s-a lăsat niciodată eclipsată de aceasta. Multe dintre ţinutele pe care le-a purtat au rămas în atenţia noastră şi nu doar rochiile sau espadrilele pe care le-a inserat în lista pieselor vestimentare favorite ne-au captat interesul, ci şi coafurile şi machiajele pe care le-a purtat. Tocmai de aceea, suntem sigure că din apariţiile lui Pippa Middleton am avut câteva lucruri de învăţat, în materie de beauty. Iar acestea sunt 5 la număr.
 
CÂND ÎŢI PRINZI PĂRUL, ALEGE ÎMPLETITURILE
 
Trebuie să recunoaştem că o coadă de cal clasică nu mai atrage atât de mult atenţia, chiar dacă ar fi să mergem pe ideea de ”less is more”, dar o versiune a acesteia care să includă împletituri aduce un aer elegant şi extrem de feminin. În plus, îţi poţi schimba cu uşurinţă look-ul în cazul în care eşti pe fugă şi trebuie să te pregăteşti pentru un alt eveniment.
 
PUNE ACCENTUL PE STRĂLUCIREA TENULUI
 
Nimic nu se compară cu strălucirea naturală a tenului care, la rândul său, oferă senzaţia de piele sănătoasă şi fără probleme. Şi, pentru că vorbim despre un aspect natural, tot ce trebuie să faci este să-ţi pregăteşti pielea cu ajutorul cremelor hidratante sau primer-ului, astfel încât să obţii un luciu impresionant. Mai mult, pentru un plus de strălucire, poţi alege să oferi un finish intens cu ajutorul unui iluminator pe care să-l aplici pe cele mai înalte zone ale feţei sau pe locurile pe care doreşti să le evidenţiezi: pomeţii, podul nasului, sub sprâncene, pe arcul lui Cupidon sau în colţul intern al ochilor.
 
PĂSTREAZĂ UN ASPECT NATURAL AL SPRÂNCENELOR
 
Niciodată nu ne dăm seama de cât de importante sunt spârncenele în aspectul feţei şi cât de mult ne schimbă trăsăturile modificarea lor. În prezent, nu mai este nicio problemă să stai nepensată, mai ales că sprâncenele dese şi lungi sunt un must have în anul 2018. În cazul în care nu te numeri printre norocoasele care se bucură de sprâncene dese, poţi achiziţiona un produs care să te ajute să le conturezi sau să ţi le desenezi fir cu fir. BONUS POINT: pentru un aspect natural care să reziste întreaga zi, nu uita de gelul special pentru sprâncene care te ajută să le aranjezi.
 
OPTEAZĂ PENTRU NUANŢE NEUTRE DE MAKE-UP
 
Fie că eşti pe fugă sau te pregăteşti pentru un eveniment, pentru a-ţi evidenţia privirea este nevoie de un machiaj al ochilor, iar ideale sunt nuanţele neutre de fard. Maro, crem, bej, cappuccino, portocaliu sau cupru se potrivesc perfect oricărui tip de ten şi, în plus, sunt potrivite pentru sezonul rece.
 
ÎNVAŢĂ CUM SĂ FOLOSEŞTI EYELINER-UL PENTRU FORMA OCHILOR TĂI
 
Pippa Middleton are ochii rotunzi şi, cu toate astea, ştie cum să-i accentueze astfel încât să nu-şi schimbe prea mult trăsăturile. De pildă, conturarea lor porneşte de la jumătatea ochilor, spre capătul genelor, unde linia trasată alungeşte discret zona ochilor.
 
Foto: hepta

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!