Tunsori păr mediu. Cum să-ţi schimbi look-ul în 2019

  • 1099 afişări
11 octombrie 2018 Alexandra Necsoiu
Tunsori păr mediu. Cum să-ţi schimbi look-ul în 2019

Galerie foto

Tunsori păr mediu în 2019Tunsori păr mediu în 2019Tunsori păr mediu în 2019Tunsori păr mediu în 2019
Fiecare femeie îşi doreşte ca atunci când îşi schimbă tunsoarea să obţină un look care să o facă să se simtă unică şi specială. Părul de lungime medie este ideal pentru orice vârstă şi, cu siguranţă, nu poţi da greş. Este una dintre cele mai populare alegeri în rândul femeilor şi asta pentru că are o caracteristică specială: întinereşte.
 
Pentru anul 2019, tunsorile pentru părul mediu vor cuceri inimile femeilor din întreaga lume, indiferent de vârstă, statut social sau stil. Încă un lucru cu care sperăm să fii de acord cu noi, tu, cititoarea noastră specială, este acela că părul de lungime medie îţi oferă posibilitatea de a jongla cu diferite coafuri, obţinând look-uri chic şi trendy, ideale pentru orice ocazie, datorită lungimii practice care ajută enorm. 
 

În primul rând, dă-mi voie să-ţi ofer câteva motive în plus pentru care ar trebui să-ţi schimbi look-ul şi să optezi pentru o tunsoare de lungime medie:

  • Toate tunsorile care sunt în tendinţe în anul 2019 se concentrează asupra trăsăturilor care să fie scoase în evidenţă în contrast cu orice ţinută, fie ea feminină sau sporty.
  • Într-un mod delicat reuşeşte să ascundă imperfecţiunile, cum ar fi pomeţii proeminenţi sau să estompeze forma pătrată a feţei.
  • Buclele cu volum se obţin mult mai uşor, poate doar în 5 minute şi, pe lângă faptul că nu necesită foarte mult timp, nu ai nevoie nici de prea multe produse de styling.
  • Este cea mai bună soluţie pentru un look feminin şi spectaculos
 
În anul 2019, tunsorile pentru părul mediu nu sunt cu mult diferite faţă de tendinţele din ultimii ani şi, cu siguranţă, acestea vor domina şi în următoarea perioadă. Cu un aer complet diferit şi actual, tunsorile medii aduc un stil care impresionează şi atrag orice femeie fără prea mult efort. De exemplu, alegerile dramatice, care acum sunt foarte căutate oferă un aer feminin şi misterios, oricât de greu ar părea. În acelaşi timp, tunsorile de tip bob sunt ideale pentru femeile spontane care îşi doresc să adopte un look fermecător.
 
Să nu uităm de cele asimetrice sau lob, acel long bob, care vin la pachet cu numeroase avantaje şi opţiuni pentru femeile care-şi doresc să întoarcă orice privire cu look-ul lor. O alegere de acest gen te poate face să fii mult mai încrezătoare şi curajoasă în privinţa noilor schimbări. Pentru tunsorile de acest tip te poţi ajuta foarte mult de placa de îndreptat părul, iar dacă alegi să-ţi faci şi breton, efectul va fi uluitor şi va avea mai mult impact. 
 
Pentru un look romantic, poţi opta pentru o tunsoare în scări. În felul acesta, îţi vei contura faţa şi vei reuşi să obţii un look cu mult mai mult volum. În plus, acel aspect messy pe care-l poţi obţine fără să îl aranjezi prea mult, nu necesită timp şi arată şi foarte cool în combinaţie cu ţinutele casual.
 
Pentru femeile trecute de 50 de ani, tunsorile medii sunt ideale. În primul rând, odată cu înaintarea în vârstă, părul începe să cadă, iar aranjarea lui devine tot mai dificilă. Să nu mai vorbim de modul în care te-ar putea ajuta să-ţi evidenţiezi trăsăturile şi să te întinerească cu câţiva ani. Am putea spune că acestea luptă împotriva procesului de îmbătrânire, mai ales că este o modalitate ideală de a-ţi ascunde ridurile.
 
Foto: hepta
 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: tunsori par mediu