Tendinţe în modă 2019. Ce piese vestimentare şi accesorii NU se mai poartă şi cu ce să le înlocuieşti

  • 669 afişări
09 octombrie 2018 Alexandra Necsoiu
Tendinţe în modă 2019. Ce piese vestimentare şi accesorii NU se mai poartă şi cu ce să le înlocuieşti

Galerie foto

Ce se poartă şi ce nu se mai poartă în 2019Ce se poartă şi ce nu se mai poartă în 2019Ce se poartă şi ce nu se mai poartă în 2019Ce se poartă şi ce nu se mai poartă în 2019
Toate lucururile frumoase iau sfârşit. Într-un final. Iar acest lucru nici nu poate fi mai adevărat într-o lume a modei unde trendurile sunt extrem de schimbătoare cu fiecare sezon. În anul 2018, patru trenduri au făcut furori în garderoba feminină, fiind la mare căutare şi, dacă am revizui garderoba oricărei doamne sau domnişoare, cu siguranţă aceste piese vestimentare sau accesorii sunt nelipsite. Pentru anul 2019 trebuie să aducem un aer prospăt ţinutelor noastre şi cum putem face asta dacă nu adoptând cele mai în vogă tendinţe?! Află care sunt principalele tendinte din 2019, ce este IN şi ce este OUT.
 
OUT: CURELELE SUBŢIRI
Întotdeauna se pierdeau printre alte haine şi accesorii şi nici nu aveau aşa mare impact. Nu cred că cineva le va duce lipsa şi nici nu erau cea mai potrivită alegere pentru evidenţierea siluetei. Personal, cred că pur şi simplu era un accesoriu suficient de delicat care să fie un plus în ţinuta ta. Aşa, doar să pară că te-ai chinuit puţin cu crearea acesteia.
 
IN: CURELELE LATE
Oh, da! Cele mai bune accesorii cu care să-ţi poţi defini talia şi să poţi ieşi, cu uşurinţă, în evidenţă. Să-ţi propun un mic exerciţiu de imaginaţie: o rochie neagră cu imprimeu floral, mâneci lungi şi volane, iar în talie, o curea lată.
 
OUT: ROZ MILLENNIAL
Se presupune că suntem femei în toată firea şi nu avem nevoie să ne afişăm ca nişte bomboane adorabile pentru copii. Aşa este, ne lovesc anumite perioade în care suntem dispuse să testăm până şi trendurile care nu se potrivesc vârstei, dar bine ar fi să nu abuzăm de ele.
 
IN: PORTOCALIU APRINS
Cum îmi imaginez garderoba în tonuri de oraj? Ca un apus de weekend, cu aer cald şi tonuri de culori care se îmbină plăcut şi parcă îţi încălzesc sufletul şi retina.
 
OUT: CERCEI EAR CUFFS
Cerceii ear cuffs sunt acei cercei care acoperă lobul urechii şi care sunt extrem de cool şi edgy, dar care nu se potrivesc cu orice ţinută. De multe ori tind să aibă accente mult prea elegante şi sofisticate, iar dacă îţi doreşti să îi porţi într-o ţinută lejeră, alături de o pălărie din lână, rezultatul s-ar putea să nu fie tocmai unul pe măsură.
 
IN: CERCEI GEOMETRICI
Deja au început să ne facă cu ochiul încă de la prima lor apariţie în magazine. Cerceii geometrici au mai trecut o dată prin garderoba feminină, dar niciodată ca acum. Versiunea pentru 2019 aduce unghiuri arhitecturale şi modele de mari dimensiuni care te provoacă să ieşi din zona de confort.
 
OUT: GHETE CU TALPĂ JOASĂ
Ai văzut noile modele pentru anul 2019? Parcă dintr-o dată, tot ce am purtat până acum nu mai este atât de atractiv.
 
IN: GHETE TIP ŞOSETĂ
Dacă anul trecut făceau furori pantofii şi cizmele cu vârf ascuţit şi toc cui, toate de tip şosetă, pentru 2019 acest model este mult mai complex.
 
Foto: Hepta

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: tendinte 2019