Povestea iepuraşului de Paşte

  • 1093 afişări
14 aprilie 2017 Iulia Albi Redactor
Povestea iepuraşului de Paşte

Ori de câte ori ne gândim la sărbătorile pascale, ne vin în minte diverse simboluri. Dacă pentru ouăle roşii şi pentru miei găsim cu uşurinţă explicaţii religioase, rămâne să ne întrebăm care este povestea celebrului iepuraş, aflat pe toate rafturile magazinelor.

Noi am căutat câteva răspunsuri, aflând astfel de unde vine vestitul iepuraş.  

Se pare că, la păgâni, iepurele reprezintă simbolul lui Eastre, zeiţa primăverii. Potrivit legendelor, zeiţa saxonă a găsit într-o iarnă o pasăre rănită, transformând-o în iepuroaică, din dorinţa de a-i salva viaţa. Animăluţul şi-a putut păstra capacitatea de a face ouă şi, în semn de mulţumire, îşi decora de fiecare dată frumos ouăle şi le oferea zeiţei.

Iepuraşul a fost folosit pentru prima dată ca simbol al Paştelui în Germania, fiind menţionat în cărţi în jurul anului 1500. Tot  germanii sunt primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraş, în anul 1800. În aceeaşi perioadă, în Franţa şi în Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată.

Această tradiţie a fost dusă mai departe pe continentul american de către imigranţii germani. Astfel, cei mici credeau că, dacă sunt cuminţi, vor primi de la iepuraş ouă şi dulciuri. În ajunul Paştelui, copiii erau învăţaţi să construiască diverse cuiburi pentru iepuraş, acestea transformându-se în coşuletele de Paşte frumos decorate din prezent. Din America, tradiţia s-a răspândit şi pe celelalte continente, simbolul iepuraşului fiind exploatat la maximum de către speciliştii de astăzi din advertising şi din marketing.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: iepuras , paste , oua , sarbatori