Dezvăluri despre "Cireşarii", cartea copilăriei. În ce oraş trăiau aceştia

  • 492 afişări


Dezvăluri despre "Cireşarii", cartea copilăriei. În ce oraş trăiau aceştia

24 noiembrie 2017


Una dintre cele mai populare serii de cărţi pentru copii şi adolescenţi din România este "Cireşarii", semnată de Constantin Chiriţă.
 


Conform criticului Alex Stefanescu, "fiecare din cele cinci volume este reeditat, astfel încât în 1971 numărul total al exemplarelor din ciclul Cireşarilor aflate în bibliotecile particulare şi publice româneşti se apropie de 1.000.000! Iar piaţa încă nu este saturată. În 1972, autorul revine cu o integrală Cireşarii: vol. I, Cavalerii florii de cireş (noul titlu al romanului Teroarea neagră), vol. II, Castelul fetei în alb, vol. III, Roata norocului, vol. IV, Aripi de zăpadă (noul titlu al romanului Teroarea albă), vol. V, Drum bun, cireşari! (ed. def., Buc., Alb.), care se vinde la fel de repede ca ediţiile anterioare. Apoi, integrala însăşi este retipărită în repetate rânduri (Buc., CR, 1976; Buc., CR, 1985 etc.) fără să acopere complet solicitările."
Cu un succes atât de mare la public, nu este de mirare că au apărut şi teorii cu privire la oraşul din România în care trăiau celebrii Cireşari - Tic, Ursu, Victor, Dan, Maria şi Lucia. Unii fani sunt de părere că este vorba de Bârlad, scriitorul participând la toate manifestările culturale ale Liceului Gh. Roşca Codreanu şi ale Bârladului, conform wikipedia. În plus, în Bârlad există şi în realitate o stradă numită Cireşului.
Pe de altă parte, sunt fani care susţin că locul de baştină al Cireşarilor este Câmpulung Muscel. Un prim motiv ar fi faptul că fimul omonim s-a turnat în acest oraş, scriitorul Constantin Chiriţă având un rol important la această producţie. În al doilea rând, liceul din primul volum ar putea fi Liceul Pedagogic din Câmpulung, unul dintre cele mai vechi din ţară, care avea la începuturi o curte imensă cu ceas mare la intrare şi castani bătrâni, fiind şi singurul liceu din Câmpulung care avea paznici. În cel de-al doilea volum, "Castelul fetei în alb", sunt menţionate strada Domnească şi grădina publică, iar oraşul este străbătul de un râu, la care se face referire în volumul de debut.
În plus, în apropiere de Câmpulung Muscel, există un mic sat, care nu se găseşte pe hartă, numit Vultureşti, care apare menţionat în seria "Cireşarii".  

Realitatea este că scriitorul a îmbinat elemente din mai multe oraşe preferate din ţară, imaginând un loc fictiv, la fel de fictiv ca şi personajele sale. Iată ce declara într-un interviu fiul său, Victor: "Să spunem aşa... Personajul principal din "Cireşarii" este dl Chiriţă. Dl Chiriţă este o combinaţie între Victor, Ursu şi Tic. Dl Chiriţă a fost inteligent ca Victor, un sportiv de excepţie ca Ursu şi un şmecheraş ca Tic. Ăsta e el. Şi aşa a vrut să fim noi. Eu? Am fost îndemnat să fiu Cireşar. De toată lumea. Noi toţi am fost îndemnaţi să avem spirit de aventură. Şi eu, şi sora mea, şi fratele meu. Acum, dacă stau să mă gândesc, am fost Cireşar toată viaţa mea."

Galerie foto

Dezvăluri despre "Cireşarii", cartea copilăriei. În ce oraş trăiau aceştia (galerie foto)Dezvăluri despre "Cireşarii", cartea copilăriei. În ce oraş trăiau aceştia (galerie foto)Dezvăluri despre "Cireşarii", cartea copilăriei. În ce oraş trăiau aceştia (galerie foto)Dezvăluri despre "Cireşarii", cartea copilăriei. În ce oraş trăiau aceştia (galerie foto)
Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: ciresarii , unde locuiau