Spanking – o practică sexuală controversată. Care e fetişul tău sexual?

  • 1708 afişări
03 octombrie 2018
Spanking – o practică sexuală controversată. Care e fetişul tău sexual?

Mai toţi medicii, majoritatea psihologilor şi sexologii în unanimitate pledează pentru libertatea sexuală absolută, pentru eliberarea de inhibiţii, renunţarea la preconcepţii.

Sexul este plăcut şi sănătos atunci când nu cunoaşte bariere, limite mentale sau fizice, când devine un instrument de comunicare extrem de important…

Cu toate astea, ca în orice domeniu, libertatea are tendinţa naturală de a da naştere fie unor deviaţii comportamentale, fie unor extravaganţe greu de stăpânit, dăunătoare chiar şi pentru propria persoană.Am mai dezbătut despre anormalităţi sexuale, de la sado-masochism la voyeurism, "Cele mai întâlnite deviaţii ale comportamentului sexual" ca fiind dereglări majore percepute, în mare parte, ca boli.

Mai există însă o practică sexuală controversată la limita dintre normal şi anormal, dar sigur dătătoare de plăcere – cel puţin pentru unii.

Vedeta noastră de azi este spanking-ul: lovirea în timpului actului sexual, cu scopul amplificării senzaţiei de plăcere, în zona posterioară înainte, în timpul sau chiar după actul sexual.

Actriţa Keira Knightley a declarat, la un moment dat, cu sinceritate debordantă: “Oamenilor le place să fie bătuţi la fund drept preludiu. Dar eu nu sunt sigură. Este ciudat. Englezilor le place o bătaie bună la fund în timpul sexului”.

Deşi nu prea este acceptat în public, acest fetiş apare frecvent în mintea bărbaţilor, dorinţa de a domina femeia, de a o supune fizic alimentându-le multora libidoul.

Însă, în lumea reală şi nu cea a fanteziilor, chiar dacă acceptăm tot felul de comportamente care mai de care mai bizarre pentru că pot fi plăcute, totuşi trebuie să ne gândim bine dacă ele au potenţial de a traumatiza sau nu partenerul.

Într-un cuplu, ceea ce îţi face numai ţie bine nu este acceptat sau cel puţin nu ar fi corect să fie. Apoi, chiar dacă femeia este deschisă să încerce, trebuie să fi atent pe parcursul îndeplinirii fanteziei dacă nu s-a speriat sau dacă, de fapt, efectul este cel negativ.

Sexologii spun că există moduri corecte şi moduri incorecte de spanking: nu se începe aşa dintr-o dată, într-un “delir maniac”. Trebuie, revin aceştia, să se desfăşoare totul într-o manieră plăcută, prietenoasă, confortabilă, excitabilă.

Dacă există o oarecare plăcere în durerea provocată de spanking sau dacă, din contră, această durere poate fi catalogată boală sau anormalitate sexuală… depinde de fiecare în parte. Aici nu există, ca în alte cazuri, o părere medicală avizată.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: sex , spanking , fetis