Pe data de 17 mai 2022 a avut loc Gala Forbes Residential Buildings – The New Way of Living, aflată la prima ediţie în 2022, un concept marca Forbes România.
Gala de premiere a fost un eveniment de înaltă ţinută, iar în cadrul evenimentului, Forbes România și-a propus să-i recunoască și să-i recompenseze pe cei mai importanţi jucători de pe piaţa rezidenţială din România. Aseară au fost premiate companiile care s-au reinventat și s-au adaptat noilor cerinţe impuse de contextul actual.
Astfel, compania One United Properties, principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România a fost premiată în cadrul galei cu Premiul pentru cel mai mare dezvoltator de spații rezidențiale de lux. Pe scenă a urcat Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division, pentru a recepționa premiile în numele companiei. One United Properties, dezvoltator cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de lei, a obținut anul trecut venituri de peste 1 miliard de lei, mai mult decât dublu față de anul precedent, iar în prezent are șase șantiere, unde construiește peste 1.600 de unități locative.
În plus, premiul pentru cel mai dinamic nume din domeniul designului interior a mers către Lemon Interior Design, iar pe scenă a fost prezentă Elena Oancea, cofondator al companiei.
Blog
Noutăți


