5 secrete de cum să nu te îngraşi de Paşti, dezvăluite de specialişti

  • 160 afişări
5 secrete de cum să nu te îngraşi de Paşti, dezvăluite de specialişti

05 aprilie 2018 Alexandra Necsoiu

Masa de Paşti este pe cât de delicioasă pe atât de periculoasă pentru siluetă, mai ales că, de multe ori, vine după o perioadă de post alimentar.

Specialiştii de la Bodyshape Transformation Center ne dezvăluie cum îţi poţi împărţi mesele principale şi cum să îşi setezi mintea astfel încât repercursiunile să nu fie atât de dure asupra organismului.

“Nu există mancare "bună" sau mâncare "rea". Există doar alegeri. 

De fiecare dată când alegi un lucru, în defavoarea altuia, practic îţi exprimi votul pentru ce este important pentru tine. Din păcate foarte puţini realizăm acest lucru. Calculăm fiecare decizie, fără să fim conştienţi de asta.

Urmează o perioadă de vacanţă şi relaxare. Ce este însă important pentru tine? Să te simţi bine alături de cei dragi sau să te stresezi pentru un kilogram în plus?

Câteodata alte lucruri sunt mai importante decat "nutriţia"...

Ca de exemplu...

- să încerci lucuri noi

- prima felie de cozonac pe anul asta

- să te bucuri cu cei dragi şi sa te conectezi cu ei la un pahar de vin

Alege mai conştient, să petreci cât mai mult timp în momentul prezent şi cu o intenţie clară. 

Bucură-te de o felie de cozonac sau de o prăjitură. Alege un fel de mâncare pe care îl consideri “interzis”, dar fă-o conştient, cu bucurie.

În loc să mănânci în viteză şi să aştepţi să te simţi vinovat, mănâncă încet! Savurează! Simte fiecare ingredient şi bucură-te de el. Apoi continuă-ţi activităţile obişnuite cu prietenii şi familia. 

 

Iată şi 5 paşi pe care poţi să îi urmezi ca să te bucuri de vacanţă fără excese:

 

1. Gândeşte-te ce îţi aduce bucurie de sărbători cu adevărat. Alege orice activitate care te faci să zâmbeşti şi să te relaxezi care nu are legatură cu mâncarea. Încearcă să îţi petreci timpul cât mai mult făcând acele lucrurui. 

2. Gândeşte-te la alegerile pe care le faci, şi cum le faci. Încearcă să alegi cât mai conştient şi să îţi asumi deciziile respective, cu tot ce implică ele. 

3. Savurează. Indiferent ce alegi să bei, să mănânci sau să faci, încearcă să fii prezent cu adevărat în acele momente. Fă-le să conteze!

4. Socializează şi contribuie. Relaţiile puternice sunt foarte importante pentru o stare de sănătate optimă. Conectează-te cu familia, cu prietenii, trăieşte momente memorabile cu oamenii din jurul tău, mai mult decât să expirmentezi bucuria de a mânca anumite alimente "interzise".

Când te concentrezi constant pe tine, pe corpul tău şi pe deciziile tale alimentare eşti mult mai stresat. Întreabă-te cum ai putea să împărtăşeşti cu cei dragi din experienţa ta şi cum i-ar putea ajuta şi pe ei pe termen lung. 

5. Întoarce-te la programul tău de fitness şi la comunitatea care te susţine să te menţii sănătos şi suplu. Mult mai important decât ce faci 3-4 zile de vacanţă, este ce faci în restul de 360+ zile pe an. Consecvenţa, obiceiurile zilnice practicate regulat îţi vor aduce rezultatele pe care ţi le doreşti şi controlul asupra propriilor decizii. Dacă încă nu faci parte dintr-o astfel de comunitate, încerci de unul singur fără prea mari rezultate, te asteptam sa ni te alaturi, sa inveti de la specialiştii noştri cum să îţi formezi un stil de viaţă sănătos şi mai ales să cunoşti o comunitate de oameni cu aceleaşi dorinte şi obiective ca şi tine”, declară Flavius Ursachi.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!