INTERVIU Amalia. Enache: E cel mai frumos dintotdeauna acum. Libertatea mea e din minte

  • 6515 afişări
02 aprilie 2018 Alexandra Necsoiu
INTERVIU Amalia. Enache: E cel mai frumos dintotdeauna acum. Libertatea mea e din minte

Amalia Enache, vedetă de televiziune, a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate Gândul.info şi MEDIAFAX, despre valorile din viaţa ei, despre carieră dar şi despre experienţele personale, inclusiv pierderea recentă a tatălui ei.

“E tare greu pentru că există un fel în care părinţii te iubesc , pe care nu îl găseşti în alţii niciodată... există un fel în care oamenii ăştia te văd pe tine şi tu prin ochii lor, pe care îl pierzi pentru totdeauna. Toţi ceilalţi oameni ne văd în fel şi chip dar ca părinţii noştri mai greu.”

Despre mişcarea #metoo, Amalia Enache spune că: “mulţi la noi bagatelizează … şi mă doare că la noi în ţară avem încă cealaltă parte a monedei foarte profundă….N-am putut să dorm la ultimele ştiri cu femei ucise de soţii lor,  cu toate poveştile astea de abuzuri, de abuzuri atât de trecute sub tăcere, în care cred că noi cu toţii,  toată această societate, suntem vinovaţi de complicitate.”

Redăm intergral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de Amalia Enache.

Reporter: În ce stă puterea ta?
Amalia Enache: În superputerea mea! (râde) …Sunt dintre acele femei românce, care învăţate de bunicile şi mamele noastre că putem să ducem şi să facem multe, le continuăm destinul şi zic că puterea mea stă în multe lucruri pe care le pot face în diverse domenii. Mă cunoaşte lumea aşa, cu apariţiile la televizor, dar zilele, mai ales acum de când sunt mamă, zilele sunt pline de multe alte lucruri pe care le am de făcut şi cred că am puterea să fac multe lucruri. Asta mă pune cu picioarele pe pământ. Eu cred că, atunci când eşti tot timpul ocupat, ai mai puţine gânduri de-astea grave, existenţiale. Mi se pare ca un urcat pe munte, când urci foarte, foarte abrupt şi la un moment dat devine tot mai greu, tot mai greu, tot ce vrei e să ajungi până nu se face întuneric sus, într-un loc unde e apa şi unde ştii că o să poţi să dormi şi eforturile tale sunt concentrate pe o treabă d-asta foarte concretă de făcut. Cam aşa îmi văd eu mie destinul şi nu acum ci dintotdeauna. Eu întotdeauna am avut foarte multe lucruri de făcut. La serviciu, cu viaţa mea în rest, n-am stat cu ochii pe pereţi. Cred că puterea mea mare în asta stă, în faptul că de dimineaţa până seara pot sa fac multe lucruri şi îmi şi place să fac multe lucruri.

Reporter: În ce stă libertatea ta?
Amalia Enache: Bună intrebarea…(râde) Libertatea mea e din vremurile în care am înţeles pe deplin acel “gândeşte liber!”. Libertatea mea e din minte, din felul in care mi -am lăsat mintea chiar să zburde, şi într-un fel chiar viaţa mea este exemplul de netăgăduit de om care trăieşte liber, nu foarte tradiţional , nu constrâns, da , libertatea mea e aici (arată capul)!

Reporter: În ce stă frumuseţea ta?
Amalia Enache: Asta… cred că alţii ştiu mai bine să spună (râde)…. Mă văd mai degrabă într-o zonă a feminităţii blânde, calde şi poate de acolo să vină o impesie,  pentru că pur şi simplu e legată de feminitate. Nu ştiu dacă e frumuseţe sau nu. Eu trăiesc de foarte multă vreme  în showbiz,  trăiesc într-o lume cu femei extraordinar de frumoase, cele mai frumoase femei! N-aş fi avut, dacă te uiţi aşa, bucată cu bucată, datele şi nici n-am făcut nimic în sensul acela, n-am venit cu imbunătăţiri estetice, pentru că sincer cred foarte puţin în asta, chiar şi în noile filtre de Instagram cred mai puţin decât în profunzimea unei feminităţi, cu tot ce înseamnă calitaţile unei femei şi ale unei femei din vremurile noastre, care e şi puţin bărbat , când are de făcut lucruri, şi un pic leoaică, şi puţin pisică , şi de din toate. Cred că pe acolo sunt mai degrabă.

Reporter: Ce este extraordinar în viaţa ta?
Amalia Enache: Totul! Totul e extraordinar în viaţa mea. Mă duc în timp înapoi şi fata aceea născută într-un sat de munte în Hunedoara , într-o familie medie , cu părinţi care se duceau la serviciu, cu tata profesor la scoală, mama secretară , n-ai fi zis înainte de ‘90 , înainte să se întâmple lucrurile astea cu România , în care să putem face multe, n-ai fi zis că aş putea avea un alt destin decât să rămân tot pe-acolo, să-mi duc soarta aşa. Aşa că  tot ce-am făcut , ieşirea mea din locul ăla, plecarea în lume şi faptul că mi -am făcut un destin, categoric de una singură, aşa cum l-am vrut eu , cu libertate, că veni vorba de libertate , face să fie pentru mine extraordinar, pentru că nu am rămas în ordinarul în care aş fi putut să fiu, să rămân. Şi e cu atât mai extraordinar acum de când sunt şi mamă.

Reporter: Dacă te-ai întâlni cu tine, fata aceea de 18-20 de ani , ar fi mulţumită de tine? I-ai îndeplinit dorinţele, visurile, este ceva cu care îi mai eşti datoare?
Amalia Enache: Categoric da! Văd asta în jurul meu şi nu- mi dau seama unde s-a întamplat la alţi oameni, mai ales ajunşi în jurul acestei vârste de 40 de ani , să îşi regrete tinereţea. Nu sunt în această situaţie. Acum, eu dacă m- aş întâlni cu fata de 18-20 de ani, sunt sigură că ea ar fi foarte mulţumită că am ajuns aici. Eu mi- am urmat visurile. Le datorez asta părinţilor mei care nu mi -au trasat destine. Niciodată mie nu mi- a spus nimeni ce trebuie sa fiu. Întotdeauna, uneori chiar în momente critice, în care mă duceam spre ei şi le ceream sfatul , oare să fac aşa, oare să plec de la Timişoara,  oare să plec de la Timişoara la Protv spre nimic, pentru că urma o luna de probă şi nimic altceva şi lăsam viaţa mea din Timişoara,  niciodată nu mi -au spus nici da nici nu. Mi- au spus să gândesc cu mintea mea şi să îmi fac alegerile mele. Şi pentru că au fost alegerile mele sunt atât de asumată , pentru că am făcut ce mi- a dat mie prin cap, ce m- a taiat capul . Cred că asta mă face să fiu în regulă, absolut în regulă, cu cine sunt. Am nişte nostalgii. Am nişte nostalgii legate de un destin mai academic . Am fost o fată foarte studioasă şi undeva ,în momentul în care am intrat foarte în contact cu munca , cu televiziunea, am învăţat lucrurile acestea , am lasat  orice studiu din acesta aprofundat. Dar s-ar putea să fie,  aşa, un moft , adică nu e aşa ca şi când ar fi cu adevarat un regret. Dar dacă e să mă gândesc la ceva ce aş fi putut să fac mai mult, cred că aş fi putut nişte lucruri să le studiez puţin mai aprofundat. (râde).

Reporter: A existat vreun miracol în viaţa ta?
Amalia Enache: Cred că au existat mai multe miracole în viaţa mea. Da, au existat, sau eu le văd ca nişte miracole. Cred că mama pe care am avut- o eu a fost un miracol în viaţa mea. Cred că bucuria asta a mea, legată de meseria pe care o fac, e sută la sută un miracol. Şi, peste toate , existenţa Almei în viaţa mea e un miracol (râde), chiar un miracol ! Şi e un miracol cu toate datele unui miracol, care a venit aşaaaa, aşaaaa,  (gest cu mâna) şi bate orice statistică, orice probabilitate! Ea a apărut la un moment dat fară nici o tăgadă şi a şi făcut totul să fie foarte lin, nu ştiu,  sarcina mea a fost fără cea mai mică problemă, totul a venit fix ca un miracol, ca şi când undeva, acolo sus, se cerea să mi se şi întample ceva, să nu le tot întâmplu eu.

Reporter: Care a fost cea mai fericită zi din cariera ta?
Amalia Enache: Se intampla după un 1 decembrie. Era foarte mare consumul nostru, al echipei care făcea reportajele de 1 decembrie , era foarte mare alergătura, îţi spun ţie ca şi când tu n- ai şti (râde) ,dar aşa era . Era fară somn , fară altă viaţă! În perioadele dinainte de 1 decembrie eu eram complet ieşită din mine, cu gândul ăla , dormeam puţin , mă trezeam pusă pe scris,  pe nu ştiu…, trăiam mai mult vieţile acelor personaje! Şi după un astfel de 1 decembrie , în care eu nu neapărat de la oboseală ,de la toate astea,  nu pot să spun că aveam neapărat vreo conştiinţă a unui mare succes pe care să-l fi făcut, a existat un om important (râde) care, pur şi simplu, a venit dimineaţa în redacţie şi mi-a pupat mâna şi mi-a spus mulţumesc. Şi atunci eu am înţeles că contează. Şi pentru mine a contat foarte mult. A fost foarte important pentru copilul ăla care învăţase să facă meserie. A fost un moment extraordinar de important şi care mi -a dat nişte aripi mari să fac lucruri care ţin de conţinut, pentru că existau şi variante mai simple în televiziune în care mă puteam refugia, existau şi variante mai simple (râde).

Reporter: Cine?
Amalia Enache: E vorba de Adrian Sârbu. Nu ştiu dacă …singura mea ezitare este că ştiu că nu îi place să vorbim despre el, de asta nu am spus numele, şi că ştia că este vorba despre el. Dar dacă îmi permite să spun că mi-a pupat într -o dimineaţă după un 1 decembrie mâna după ce au intrat reportajele, atunci o să spun. Nu pot să- l întreb dacă îmi permite sau nu dar sper să fie ok (zâmbeşte). 

Reporter: Care a fost cea mai fericită zi din viaţa ta?
Amalia Enache: Clipa foarte concretă în care copilul abia născut era la mine în braţe pe pieptul meu şi (închide ochii rememorând )….şi ,nu ştiu , acolo a fost… e un miracol …a stat nouă luni , am simţit- o pe deplin în mine , dar,  totuşi,  când iţi iei copilul în braţe şi încetează orice plâns, orice lacrimă şi mi- a auzit vocea şi se uita la mine fascinată… aaa….mama,  (îi dau lacrimile ) te ştiu, tu eşti mama, se uita şi zâmbea şi n- a mai plâns deloc… şi eu îi spuneam,  spuneam Alma,  te- am aşteptat, te iubesc, te iubesc foarte mult, şi ea zâmbea, zâmbea, zâmbea… A fost ceva… (zâmbeşte printre lacrimi ) a fost ceva (râde) ….da…..Era aici (arată cu mâinile spre pieptul ei) şi-o pupam, şi-o pupam, şi i-am promis că o să am grijă de ea.

Reporter: Care a fost cea mai tristă zi din cariera ta? Dacă a fost?
Amalia Enache: Da…Au fost multe triste, multe zile triste în cariera, ele ţin mult de pierderea unor oameni. E foarte, foarte greu să anunţi moartea unor colegi.  E foarte greu să prezinţi nişte ştiri ,mă rog negative în sensul că oamenii le percep negative , despre nişte oameni importanţi din viaţa ta… e ..foarte tulburător a fost , extraordinar de tulburător (i se pune un nod in gât) a fost .

Reporter: Care a fost cea mai tristă zi din viaţa ta personală?
Amalia Enache: Avem o concurenţă mare între moartea mamei şi moartea tatălui meu. Sunt… până acum câteva zile aş fi spus că asta, pierderea mamei acum zece ani. Între timp l-am pierdut şi pe tata. Şi mi-am pierdut şi o bunică apropiată,  la un moment dat,  o mare iubire ….ştiu să trăiesc şi lucrurile astea…că n-am avut încotro. Dar sper că ei rămân pe undeva prin mine….(îi joacă ochii în lacrimi) mai departe. Dar e tare greu (vocea aproape o şoaptă). E tare greu pentru că există un fel în care (o gâtuie lacrimile) părinţii te iubesc , pe care nu îl găseşti în alţii niciodată. Deci există nişte iubiri care rămân numai în amintire, există nişte vorbe frumoase, există un fel în care oamenii ăştia te văd pe tine şi tu prin ochii lor , pe care îl pierzi pentru totdeauna. Toţi ceilalţi oameni ne văd în fel şi chip (îi curg lacrimile) dar ca părinţii noştri mai greu. Aşa că am două zile de martie, sunt orfană de martie, (zâmbeşte printre lacrimi) am două zile de martie care sunt cele mai triste. (işi şterge lacrimile)

Reporter: Ce crezi  că ai putea să trăieşti să te facă atât de fericită încât să spui clipă opreşte-te?
Amalia Enache: E clar pentru mine (zâmbeşte printre lacrimi) legat de iubire, am deja în istoria mea aceste trăiri cu clipă opreşte-te. Da’ mă bucur că nu s-a oprit! (râde printre lacrimi). Că au venit şi altele. Da… În acest moment al vieţii mele lucrurile sunt foarte legate de copii .Da… mi-ar plăcea o familie numeroasă, aşa că nu opresc încă clipa!

Reporter: Cum comentezi mişcarea #metoo?
Amalia Enache: Eu sunt extraordinar de mi se pare, cu adevărat, o revoluţie în lume. Ea porneşte ca de fiecare dată din Statele Unite. Am văzut că foarte mulţi la noi bagatelizează, la noi lucrurile se intamplă, în zona aceasta a democraţiei, a mişcărilor sociale, la noi oricum se întâmplă întotdeauna mai târziu şi cred că vor mai dura nişte ani ca şi la noi să fie mai asumată această mişcare. S-a întâmplat ici colo, cineva din publicitate, dar n-am văzut mari nume la noi care să iasa cu poveşti foarte puternice deşi sunt convinsă că ele există. Mie mi se pare ca e, pentru femeile din aceasta lume, e o revoluţie. O revoluţie de putere la fel de important ca atunci cănd am fost lăste să votăm. E o voce importantă şi mă doare că la noi în ţară avem încă cealaltă parte a monedei foarte profundă. N-am putut să dorm la ultimele ştiri cu femei ucise de soţii lor, cu toate poveştile astea de abuzuri, de abuzuri atât de trecute sub tăcere, în care cred că noi cu toţii, toată această societate, suntem vinovaţi de complicitate.

Reporter: Tu ai fost vreodată harţuită sexual?
Amalia Enache: Eu nu am fost hărţuită sexual. M-am gândit foarte mult la povestea asta atunci când cu metoo. Nu stiu de ce s-a întamplat asta, dar cred că şi pentru că (râde) am avut întodeauna şefe femei. Întotdeauna (râde). Ştii că la ştiri este o şefa femeie, la televiziunea din Timişora directorul era o femeie, aşa a fost să fie. Dar pe de altă parte trăiesc în România şi dacă o luăm de la mersul pe stradă şi strigătele muncitorilor care lucrează la un şantier şi tu ai trecut pe acolo, dacă sunt atentă la toate astea, am mici experienţe, dar nu am experienţe puternice care să aibă vreo relevanţă, slavă Domnului! Poate că am trăit eu într-o zona din asta de protecţie. Am avut două servicii toată viaţa mea, la o televiziune în Timişoara şi la Protv ultimii 20 de ani, aşa că …m-a  ferit Dumnezeu.

Reporter: Ce iţi place şi ce nu iţi place la ţara ta?
Amalia Enache: Mai multe lucruri îmi plac decât nu îmi plac. Oricât am fi de supăraţi pe …eu şi sunt un om care nu doar călătoreşte,  dar în ultimii ani chiar am stat destul de mult prin alte părţi şi am stat mult în America de Sud, unde lucrurile sunt foarte dramatice şi la nivel de societate, dincolo de violenţă, de polarizarea aceasta foarte puternică dintre cei din favela şi ceilalţi, unde corupţia este la nişte cote de astea, inimaginabile,  în favela traficanţii de droguri sunt înarmaţi cu arme militare,  în ultimul an de zile au fost şapte mii de împuşcaţi pe străzi,  adică se întamplă să fi petrecut suficient de mult timp acolo încât să apreciez ce avem în Europa şi ce avem în Romănia, pentru că nu avem genul ăsta de drame  Oamenii în Brazilia au aplicaţii pe telefon şi le apare dimineaţa ce zone să ocolească, pe unde s- a tras cu o noapte înainte, adică sunt lucruri pe care nu ni le putem imagina. Aşa că depinde la ce te raportezi.  În Brazilia a fost ucisă recent ,acum câteva zile,  o militantă a drepturilor femeilor , era o femeie de culoare de 38 de ani , şi am văzut, în sfârşit, o mare mişcare şi de susţinere, mă rog post mortem,  a ei dar susţinerea ideilor ei în anii de dinainte. S-a şi întâmplat ca atunci când au fost mişcările la noi în Piaţa Victoriei, eu să fiu tot în America de Sud şi am fost extraordinar de mândră de tinerii din ţara mea şi am vorbit mult cu tineri de prin alte părţi care ridicau din umeri. Şi mi-aminteam de 20 de ani înainte în România şi generaţia mea, care foarte mult a ridicat din umeri şi a crezut că nu se poate face nimic. Pentru mine a fost o surpriză că această generaţie a avut aşa o forţă să iasă în stradă şi da, sigur că nu îmi place că suntem într-atât de ostili unii altora dacă suntem în tabere diferite.  Eu văd viaţa cred că mult, mult mai relaxată, şi într-o zona mai umanistă decât văd că o văd concetăţenii mei. Îmi pare rău că românii se urăsc atât de mult între ei dacă sunt din tabere diferite şi- mi pare foarte, foarte rău că nu reuşim să avem o clasa politică, nici nu ştiu cum să zic, să reuşim să avem o clasă politică, aşa, la un nivel pe care îl văd în societate un pic mai sus, fără atâta meschinărie. Mediocritatea asta a celor pe care îi alegem mă întristează foarte tare. Sigur , strigăm împotriva hoţiei, corupţiei, dar ce mă doare pe mine cel mai mult este aceasta mediocritate.

Reporter: Unde vezi viitorul fiicei tale?
Amalia Enache: O să încerc să fac ca părinţii mei. Să nu pun în fiica mea fricile mele, dorinţele mele şi viitorul ei să fie cam pe unde va decide ea, cam din punctul în care va fi suficient de matura să facă asta. Acum e foarte mică n-are încotro decât să meargă la gradiniţa la care o s-o dau eu (râde), la şcoala la care o s- o dau eu, n-are încotro decât să aibă mici revolte, probabil, în momentul în care eu o să vreau o educaţie,  să facem una alta, să facă sport, să facă ce- o să mai îmi treacă mie prin cap să facă. O să mergem aşa, încet, încet,  până în punctul în care... la mine eliberarea mare şi ,nu ştiu,  momentul în care personalitatea mea a căpătat efervescenţă, a fost în adolescenţă şi cred că,  slavă Domnului, am suficient răgaz (râde) până atunci să mă pregătesc. Nu ştiu unde va fi viitorul, cred că nu ne putem imagina. M -a amuzat mult la momentul tăierii moţului, când copilul împlineşte un an ştii că îi pui pe o tava nişte lucruri să-şi  aleagă  ea, şi după asta “se arată “ ce o să fie ea. Şi mă gândeam că acum 30 de ani cine şi ar fi imaginat că vor apărea meserii din astea legate de IT,  să faci aplicaţii să lucrezi la facebook, twitter să … deci nu ştim ce le punem pe tavă copiilor la tăierea moţului , pentru că nu ştim încotro va fi lumea peste 20 de ani, nici în România , nici în Europa,  nu ştim cât de mult vor veni ruşii spre noi, nu ştim cât de mult se vor întinde chinezii în lumea asta (râde), aşa că nu ştiu . Mi- ar plăcea ca eu, mama ei, să fiu suficient de vigilentă încât, dacă undeva unde o să trăim, în orice punct al lumii, ceva e prea urât la un moment dat , să putem să schimbăm. Modelele mele sunt oamenii aceştia , e-adevărat dezrădăcinaţi , dar care nu s- au lăsat tăvaliţi  de istorie , nu s-au lăsat încremeniţi în nişte locuri în care istoria i-ar fi putut face aşa cum faci şniţelul. Şi s-au dus să trăiască în alte locuri, dacă vremurile au fost prea urâte pe unde i-a prins pe ei. Am asta în minte, mai mult decât orice calamitate naturală, că oricând se poate întâmpla o schimbare istorică majoră, de influenţe,  de pe spaţiul acesta.

Reporter: Şi o întrebare de final: îţi iubeşti viaţa?
Amalia Enache: Da! Da, întotdeauna! Sunt dintre oamenii care întotdeauna şi- au iubit viaţa şi îmi iubesc viaţa! Şi ce-mi doresc este să ….nu ştiu , cred că au fost destule pierderi în viaţa mea şi destule rele, îmi doresc linişte în viaţa asta. De acum încolo. Viaţa mea se aude în fundal (se aude vocea Almei), acuma urcă scările înapoi în casă (râde). Da, e cel mai frumos dintotdeauna acum pentru mine…(zâmbeşte)
Reporter: Mulţumesc!

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: interviu , amalia enache