Maurice Munteanu, reacţie dură la adresa referendumului. ”Când aţi văzut ultima dată doi bărbaţi sărutându-se pe stradă?”

  • 6117 afişări
20 septembrie 2018 Alexandra Necsoiu
Maurice Munteanu, reacţie dură la adresa referendumului. ”Când aţi văzut ultima dată doi bărbaţi sărutându-se pe stradă?”

Proiectul de lege adoptat de Parlamentul României potrivit căruia fmilia trebuie redefinită în Constituţie a devenit un subiect extrem de controversat, mai multe vedete criticând vehement această iniţiativă. Printre acestea se numără şi Maurice Munteanu, fost jurat al emisiunii Bravo, ai stil! care a postat un mesaj pe contul său de Facebook prin care susţine că România se confruntă cu probleme care sunt cu adevărat grave.
 
Legea vizează schimbarea unei construcţii de cuvinte din Constituţia României, dat fiind faptul că în definiţia actuală a familiei apare sintagma „uniunea dintre soţi”, iar demersul este încurajat de cei care doresc ca familia să fie definită ca fiind „uniunea dintre un bărbat şi o femeie”, pentru a se interzice definitiv căsătoria între persoane de acelaşi sex pe spaţiul ţării noastre. 
 
Maurice Munteanu a dorit să atragă atenţia asupra problemelor reale cu care se confruntă ţara noastră.
 
„De ieri până astăzi a trebuit să blochez virtual un număr considerabil de cetăţeni (printre ei se numără 14 profesori de gimnaziu în ţară, iar dintre aceştia trei sunt profesori de istorie!), cetăţeni scârbiţi de traumele cu care ar putea rămâne copiii dacă ar vedea pe stradă doi bărbaţi sărutându-se. Doi bărbaţi, atenţie!
 
Pentru că, nu-i aşa, filmele porno cu lesbiene, filme care fac deliciul multor taţi din familii tradiţionale, sunt OK. Şi, în consecinţă, nici copiii nu ar avea traume dacă ar vedea două femei sărutându-se pe stradă, pentru că ar avea grijă taţii să le explice cum stă treaba. Dar altceva voiam să sesisez – să luăm, de exemplu, cazul oraşului Fălticeni, de unde mi-a scris o profesoară de Limba Română – când au fost văzuţi ultima dată, în Fălticeni, doi bărbaţi sărutându-se pe stradă?”, a susţinut Maurice Munteanu pe reţelele de socializare. 
 
„Şi, în general, când aţi văzut voi ultima dată, în orice colţişor din România, doi bărbaţi sărutându-se pe stradă? Am vaga senzaţie că în Fălticeni, dar şi în România, peste tot, există mult mai multe mame minore (cu traume reale), pentru că toţi ştim, cred, care-i treaba cu orele de educaţie sexuală în şcoli. Mi se pare incredibil că în ţara care este pe primul loc în UE cu cele mai multe mame minore, un profesor poate ridica astfel de probleme. Pentru aceşti, să le spunem profesori, e mult mai OK să aibă eleve care nasc în urma abuzurilor şi violurilor la doar 10-12 ani.
 
Şi e mult mai ok pentru ei ca acei copii, rezultaţi în urma acestor abuzuri, să ia calea orfelinatelor. Să nu uităm, totuşi, cum au reacţionat oamenii din Titu în cazul de viol al adolescentei răpite de cinci bărbaţi, acum doi ani – concluzia: a fost vina ei! De ce era machiată? De ce purta fustă scurtă? Ce vină au băieţii dacă i-a provocat? Hello, România! Hello, doamna profesoară!”, a mai scris Maurice Munteanu pe contul personal de Facebook.
 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii smart & chic alături de noi, dă LIKE paginii The ONE de Facebook!

Comenteaza Am mai scris despre: referendum , maurice munteanu