În cadrul Săptămânii Studentului, One United Properties și-a deschis porțile pentru studenții de la Universitatea Tehnică de Construcții din București, care au avut ocazia să ia pulsul unei zile de activitate pe șantier.
Vizita a avut loc pe șantierul One Lake Club, dezvoltare imobiliară premium de amploare, localizată pe malul Lacului Tei.
Cum lucrează echipele, cum sunt împărțite atribuțiile, cum se pornește construcția unei dezvoltări imobiliare, dar și alte sfaturi prețioase, toate acestea au făcut parte din agenda zilei pentru studenții viitori specialiști în construcții. Aceștia au putut astfel să afle informații practice prețioase, care îi vor ajuta să se pregătească mai bine pentru meseriile pe care și le-au ales în acest domeniu.
*) Materialele grafice, hărțile, ilustrațiile și compozițiile vizuale incluse în acest articol sunt realizări originale ale One United Properties SA și sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, precum și de legislația privind concurența loială. Este strict interzisă reproducerea, copierea, redistribuirea, modificarea, eliminarea elementelor de identificare (inclusiv logo-uri) sau integrarea acestor materiale în publicații ori comunicări comerciale fără acordul prealabil, în formă scrisă, al One United Properties SA. Orice utilizare neautorizată constituie încălcare a drepturilor de autor și poate atrage răspundere civilă și/ sau penală conform legislației în vigoare.



