Forumul Internațional DEVO, aflat la a șasea ediție, a reunit sub genericul Better City specialiști din domeniu pentru a discuta despre viziune, investiții și cum pot fi orașele dezvoltate prin efortul comun.
Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties, a fost prezentă în calitate de speaker în panelul intitulat „Dezvoltând orașul”, alături de alți dezvoltatori și furnizori de sisteme și servicii din construcții. Funcțiunile mixte reprezintă poate unul dintre cele mai importante element din tendințele actuale, după cum a subliniat aceasta. Combinarea locuințelor colective cu spațiile comerciale, dotările pentru educație, sănătate și spațiile pentru sport și loisir devin noul standard al ansamblurilor de locuit. Fără acestea locuințele nu mai au aceeași valoare. Problemele de mobilitate au epuizat locuitorii Bucureștiului, astfel încât proximitatea este un atu fundamental care câștigă în alegerea unei locuințe noi.





O altă foarte interesantă tendință, deocamdată punctuală și negeneralizată, este aceea de a dezvolta prin reabilitarea profundă a unor clădiri existente sau chiar de patrimoniu protejat în poziții excepționale în oraș, așa cum face One United Properties. Aceste intervenții rezolvă din start problema consolidărilor clădirilor cu risc seismic, care altfel, abordate separat și singular, nu se susțin economic.
*) Materialele grafice, hărțile, ilustrațiile și compozițiile vizuale incluse în acest articol sunt realizări originale ale One United Properties SA și sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, precum și de legislația privind concurența loială. Este strict interzisă reproducerea, copierea, redistribuirea, modificarea, eliminarea elementelor de identificare (inclusiv logo-uri) sau integrarea acestor materiale în publicații ori comunicări comerciale fără acordul prealabil, în formă scrisă, al One United Properties SA. Orice utilizare neautorizată constituie încălcare a drepturilor de autor și poate atrage răspundere civilă și/ sau penală conform legislației în vigoare.



