Gala Premiilor Piața Financiară, ajunsă la ediția cu numărul 28, a premiat performanțele anului 2023, în domeniile business și financiar. Premiul Best in BUSINESS, Compania anului în Real Estate a fost adjudecat de One United Properties.

Compania a avut o evoluție spectaculoasă în ultimii ani, iar în primele nouă luni ale anului 2023 a raportat o cifră de afaceri consolidată de 1,15 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 27% față de aceeași perioadă a anului 2022, și un profit brut de 411,3 milioane de lei, în creștere cu 7%. Anul 2023 se conturează așadar ca unul de referință pentru One United Properties, care se află în grafic pentru livrarea a aproape 1.500 de unități rezidențiale către clienții săi, o realizare semnificativă amplificată de gestionarea eficientă a șapte șantiere de construcție active simultan.

De asemenea, în 2023 One United Properties și-a continuat eforturile de implicare în conservarea patrimoniului istoric prin demararea unor proiecte de anvergură, precum restaurarea halei Ford sau a One Athénée, și în același timp și-a făcut debutul pe piața ospitalității prin anunțul referitor la aducerea în București a cunoscutului brand internațional hotelier Mondrian.

Mai multe detalii aici.


Loading...