Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties, și Elena Oancea, cofondator Lemon Interior Design, au participat la emisiunea ZF Live pentru a discuta despre ce înseamnă un proiect rezidențial de lux într-o zonă istorică.
Proiecte precum One Athénée sau One Modrogan necesită o atenție sporită atât în privința arhitecturii, cât și a design-ului interior, prin conceptele și locațiile lor exclusiviste.
Beatrice Dumitrașcu a explicat la ZF Live că astfel de clădiri istorice precum recenta achiziție a One United Properties din centrul Capitalei merită interesul dezvoltatorilor pentru a le fi redate strălucirea și valoarea de altădată. În același timp, Elena Oancea a adăugat că provocările în zona de design pentru astfel de clădiri istorice renovate vin tocmai din dorința de a păstra elemente din arhitectura originală și de a le valorifica prin accente contemporane.