One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță obținerea unei finanțări de la Banca Transilvania, în valoare de 47 de milioane de euro.

Această finanțare va fi utilizată pentru rambursarea în integralitate a finanțării existente a creditului contractat de companie în 2021 de la Black Sea Trade and Development Bank, pentru dezvoltarea clădirii sustenabile de birouri One Tower, parte a One Floreasca City. Totodată, această nouă finanțare asigură rambursarea parțială a creditelor de la acționari existente și a altor costuri aferente.

„Suntem încântați să anunțăm accesarea unei finanțări de la Banca Transilvania, care ne va permite să rambursăm un credit existent pentru dezvoltarea clădirii de birouri One Tower și, totodată, să reducem dobânda cu 1%, această măsură reflectând angajamentul nostru de a optimiza performanța financiară. Interesul pentru oferta noastră de birouri este extrem de ridicat, iar clădirea One Tower este complet închiriată, demonstrând calitatea spațiilor noastre. Cu o valoare brută de dezvoltare de 120 milioane de euro, această proprietate reprezintă un reper important în portofoliul nostru. De asemenea, ne angajăm să răspundem cererii crescânde de spații office sustenabile prin dezvoltarea noilor birouri la etajul 1 al One Gallery, imobil aflat în prezent în proces de restaurare”,

a declarat Andrei Diaconescu, cofondator și co-CEO One United Properties.

Parte a dezvoltării multifuncționale One Floreasca City, clădirea One Tower este prima clădire de birouri din România care a obținut certificarea LEED v4 Platinum Building Design and Construction, cel mai înalt nivel oferit de această certificare. LEED este cel mai utilizat sistem de evaluare a clădirilor verzi din lume și un simbol internațional al excelenței. Certificarea LEED Platinum, care atestă eficiența energetică și practicile prietenoase cu mediul înconjurător, este completată de certificarea WELL Health-Safety, care confirmă că sănătatea și siguranța chiriașilor sunt pe primul loc, adoptând politici operaționale și implementând protocoale riguroase de întreținere. Astfel, One Tower oferă chiriașilor posibilitatea de a funcționa în mod durabil într-un spațiu de lucru sănătos și productiv.

Pentru a răspunde cererii crescânde pentru spații de birouri moderne și certificate, One United Properties își va extinde oferta office de la One Floreasca City odată cu dezvoltarea One Gallery, fosta fabrică Ford aflată în prezent în proces de restaurare. Etajul 1 al imobilului prevede construcția unor noi spații de birouri moderne, în vreme ce parterul va găzdui spații de retail. Valoarea brută de dezvoltare pentru One Gallery este de 100 de milioane de euro, cea mai mare investiție privată din țara noastră în restaurarea unui imobil istoric.

Cu poziția sa excelentă în inima cartierului Floreasca, One Tower oferă acces la parcuri, restaurante, cafenele, dar și vederi panoramice ale lacului. One Tower pune la dispoziție spații de birouri moderne, dotate cu cele mai noi tehnologii. Clădirea a fost proiectată cu mare atenție la detalii pentru a crea un mediu de lucru primitor și confortabil pentru angajați, cu birouri moderne, luminoase, cu sisteme de încălzire și ventilație performante. Printre companiile care au birourile la One Tower se numără McCann Worldgroup România, compania de consultanță imobiliară CBRE, Sanador, casa de avocatură CMS România, Element group, companiile farmaceutice Egis și Astellas, grupul de reciclare Green Group, Saint Gobain.

Întreaga dezvoltare One Floreasca City reprezintă un concept imobiliar inovator, de referință, construit pentru a încuraja formarea unei noi comunități. Include o componentă rezidențială cu apartamente design exclusiviste – One Mircea Eliade, clădirea de birouri clasă A One Tower, dar și One Gallery, o componentă comercială cu spații office și retail.


Loading...