In seara de 12 noiembrie, la Ateneul Roman, Asociația pentru Educație TEOFOR a organizat Gala “Gândit în România”, un eveniment dedicat românilor care contribuie semnificativ la schimbarea societății.
Ajunsa la a treia ediție, Gala a fost dedicată lui Victor Babeș si medicinei românești, evidențiind medici de excepție care activează la standarde internaționale, în ciuda deficitului de personal din țară. Printre premiați s-au numărat Radu Nicolae Tăerel, Ciprian Tomuleasa și Dan Stutman, care au ales să își construiască carierele în România, contribuind la dezvoltarea științei și medicinei.
Demn de mentionat este ca Andrei Diaconescu, Co-Fondator One United Properties, a acordat premiul special “România in Lume” lui Marius Stan, om de știință, poet și actor, pentru contribuțiile sale remarcabile în aceste domenii.

Felicitarile nostre organizatorilor, Mihai si Crenguța Vișinescu!
*) Materialele grafice, hărțile, ilustrațiile și compozițiile vizuale incluse în acest articol sunt realizări originale ale One United Properties SA și sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, precum și de legislația privind concurența loială. Este strict interzisă reproducerea, copierea, redistribuirea, modificarea, eliminarea elementelor de identificare (inclusiv logo-uri) sau integrarea acestor materiale în publicații ori comunicări comerciale fără acordul prealabil, în formă scrisă, al One United Properties SA. Orice utilizare neautorizată constituie încălcare a drepturilor de autor și poate atrage răspundere civilă și/ sau penală conform legislației în vigoare.



