Pe 17 mai, One United Properties a participat la evenimentul ESG Summit 2022 organizat de Ziarul Financiar, în care jucători importanți din diverse sectoare ale mediului de business au explicat ce importanță acordă și cum includ în strategiile lor practicile ESG - Guvernanța de Mediu, Socială și Corporativă.
Zuzanna Kurek, IR & Sustainability Manager în cadrul One United Properties, a declarat, în cadrul evenimentului, că interesul investitorilor pentru informaţiile legate de raportările non-financiare ale companiilor a început să crească tot mai mult în ultima perioadă, pentru mulţi dintre aceştia consultarea raportului de sustenabilitate reprezentând un criteriu important în decizia de investiţie.
„La One United Properties partea de sustenabilitate a devenit cumva mult mai importantă şi mai vizibilă după listarea companiei la Bursa de la Bucureşti. Acum lucrăm la a doua ediţie a raportului de sustenabilitate, iar ideea noastră de a raporta este ca în fiecare an să adăugăm noi criterii. Avem multe standarde, multe informaţii care pot fi raportate şi trebuie să începem cu lucrurile de bază. În cazul nostru ne-am organizat pe fiecare dintre criteriile din ESG”,
a declarat Zuzanna Kurek.
Citiți articolul integral aici.
*) Materialele grafice, hărțile, ilustrațiile și compozițiile vizuale incluse în acest articol sunt realizări originale ale One United Properties SA și sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, precum și de legislația privind concurența loială. Este strict interzisă reproducerea, copierea, redistribuirea, modificarea, eliminarea elementelor de identificare (inclusiv logo-uri) sau integrarea acestor materiale în publicații ori comunicări comerciale fără acordul prealabil, în formă scrisă, al One United Properties SA. Orice utilizare neautorizată constituie încălcare a drepturilor de autor și poate atrage răspundere civilă și/ sau penală conform legislației în vigoare.



