Promotor al performanței și al educației, One United Properties sprijină acțiunile celei mai mari competiții mondiale de robotică pentru elevi, FIRST Tech Challenge, organizată în țara noastră de Asociația Nație prin Educație.
Astfel, pe 28 ianuarie a avut loc la One Sales Center din cadrul dezvoltării One Floreasca City un eveniment de prezentare a acestui program de robotică, ce an de an aduce României locuri fruntașe la campionatele mondiale.
Echipa care a reprezentat țara noastră la etapa mondială de anul trecut de la Houston, pe care a și câștigat-o, a fost prezentă pentru a povesti cum reușește fenomenul roboticii să schimbe educația, care sunt beneficiile pe care un astfel de program le are pentru elevi și cum le-a schimbat viața o astfel de experiență internațională. Mai mult, au fost prezentat și proiectul special creat pe tema „CO2 Countermeasures: Capturarea și stocarea CO2 în minele dezafectate de cărbune și sare”.
Evenimentul a fost deschis copiilor dornici să afle mai multe despre robotică, să asiste la un demo cu un robot proiectat 3D și să afle mai multe lucruri interesante despre beneficiile pe care robotica le poate aduce în viața de zi cu zi, dar și să stea de vorbă cu elevii campioni mondiali la robotică.