Victor Căpitanu a detaliat, pentru publicația Forbes, informația că One United Properties este în negocieri avansate pentru 10 proprietăți, cu potențial de dezvoltare a peste 10.000 de apartamente.

Cele 10 dezvoltări vizează în principal realizarea unor proprietăți rezidențiale destinate clienților cu venituri medii și mari. Dezvoltările vor acoperi peste 1 milion de metri pătrați de spații care urmează să fie construite în următorii șapte ani.

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a anunțat după ședința Adunării Generale a Acționarilor (AGA), că se află în negocieri avansate pentru 10 dezvoltări viitoare, iar pentru alte proprietăți, peste 20 la număr, în discuții sau negocieri timpurii.

„Încă o dată, piața imobiliară, și în cazul nostru rezidențială în special, are un semnificativ potențial de creștere și consolidare”,

a declarat Victor Căpitanu, cofondator al companiei și membru executiv al Consiliului de Administrație.

Mai multe detalii aici.


Loading...