830.000 de euro este suma totală la care se ridică investiția One United Properties în relocarea Şcolii Gimnaziale I.G. Duca în proiectul de birouri One Cotroceni Park, începând cu debutul noului an școlar, pe 11 septembrie.
Instituția de învățământ, prima şcoală din România care va avea temporar sediul într-o clădire de birouri, va funcționa în această locație pentru doi ani, timp în care vechea clădire, încadrată cu gradul al doilea la risc seismic, va fi consolidată și modernizată. Spaţiul destinat şcolii va fi de 1.375 mp, iar costurile închirierii se ridică la 20.000 de euro plus TVA pe lună și vor fi integral suportate de dezvoltatorul imobiliar.
„Totalul pe 2 ani ar însemna 480.000 euro, chirie suportată de One United Properties, având în vedere că pe parcursul perioadei de 24 de luni nu vom închiria altcuiva. Toată amenajarea spaţiului, coordonarea specialităţilor şi coordonarea proiectării au fost efectuate de angajaţii companiei ONE şi subcontractorii companiei”,
explică Andrei Diaconescu, coCEO şi cofondator al One United Properties.
Amenajarea spațiilor de birouri astfel încât să răspundă necesităților educaționale ale elevilor Şcolii Gimnaziale I.G. Duca au mai adăugat costurilor de chirie încă 350.000 de euro plus TVA astfel încât totalul investiției One United Properties în acest proiect se ridică la 830.000 de euro.
Mai multe detalii aici.
*) Materialele grafice, hărțile, ilustrațiile și compozițiile vizuale incluse în acest articol sunt realizări originale ale One United Properties SA și sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, precum și de legislația privind concurența loială. Este strict interzisă reproducerea, copierea, redistribuirea, modificarea, eliminarea elementelor de identificare (inclusiv logo-uri) sau integrarea acestor materiale în publicații ori comunicări comerciale fără acordul prealabil, în formă scrisă, al One United Properties SA. Orice utilizare neautorizată constituie încălcare a drepturilor de autor și poate atrage răspundere civilă și/ sau penală conform legislației în vigoare.



