Marii dezvoltatorii imobiliari așteaptă de la Guvern consultare și predictibilitate. Aceasta a fost concluzia principală a evenimentului Residential Conference – The Future of Quality Living, organizat de Bucharest Real Estate Club (BREC).
Printre principalele teme dezbătute în cadrul conferinței se numără lipsa predictibilității manifestată în prezent prin proiectul de modificare a măsurilor fiscale, dar și turbulențele care afectează domeniile construcțiilor și real estate din România.
Andrei Diaconescu, co-fondator și co-CEO One United Properties, a participat la dezbatere subliniind importanța unor dispoziții tranzitorii care ar fi trebuit adoptate ca parte a planului de modificare a pachetului fiscal.
„Când vin bani europeni prin PNRR sau alte mecanisme, înțeleg de ce se elimină facilitățile fiscale pentru unele categorii cum ar fi constructorii, dar sunt investitori privați care nu beneficiază de fonduri europene și care au proiecte mari, care se dezvoltă timp de mai mulți ani. În cazul lor, rezonabil ar fi fost să beneficieze de dispoziții tranzitorii, care să le dea răgazul să își adapteze planurile”,
a spus acesta.
Cofondatorul One United Properties a mai subliniat și importanța deblocării Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) de sector, dar și a adoptării Planului Urbanistic General (PUG).
„PUG ar fi trebuit să fie gata mult mai repede, deja durează de câțiva ani. Dacă nu ai PUG nu poți dezvolta nimic pe un teren de peste 3.000 mp. Ducem toți povara traficului, orașul se dezvoltă spre periferie, dar școlile, teatrele, locurile de muncă sunt în București, deci crește traficul de tranzit, situație care nu știu dacă este luată în calcul de autoritățile locale”,
a mai spus Diaconescu.







*) Materialele grafice, hărțile, ilustrațiile și compozițiile vizuale incluse în acest articol sunt realizări originale ale One United Properties SA și sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, precum și de legislația privind concurența loială. Este strict interzisă reproducerea, copierea, redistribuirea, modificarea, eliminarea elementelor de identificare (inclusiv logo-uri) sau integrarea acestor materiale în publicații ori comunicări comerciale fără acordul prealabil, în formă scrisă, al One United Properties SA. Orice utilizare neautorizată constituie încălcare a drepturilor de autor și poate atrage răspundere civilă și/ sau penală conform legislației în vigoare.



