Emisiunea „Business Club” de la Digi24 l-a avut invitat marți seară pe cofondatorul One United Properties Andrei Diaconescu.
Acesta a stat de vorbă cu Ligia Munteanu, prezentatoarea emisiunii, despre tendințele din piața imobiliară și provocările marilor dezvoltatori. Andrei Diaconescu a subliniat importanța ansamblurilor mixte în dezvoltarea urbană sustenabilă, care contribuie la limitarea traficului prin accesul rapid la servicii comerciale și educaționale pentru rezidenți și chiriași. De asemenea, acesta a punctat faptul că piața imobiliară locală continuă să fie una cu multe oportunități de dezvoltare, fiind totodată și cea mai accesibilă pentru cumpărare din punct de vedere al raportului preț / venituri. În acest context, creșterile de prețuri estimate pentru anii viitori sunt o consecință a faptului că există cerere de locuințe noi sustenabile care nu poate fi adresată suficient momentan.
Un alt subiect abordat în cadrul discuției de la Digi24 a fost implicarea dezvoltatorilor în restaurarea clădirilor istorice. Andrei Diaconescu a vorbit despre direcția strategică pe care One United Properties a adoptat-o în acest sens, având în prezent patru astfel de proiecte de restaurare. Acest demers este unul diferit de dezvoltarea imobiliară de la zero și implică echipe de arhitecți, constructori, designeri specializați, pentru a putea readuce la viață astfel de clădiri prin respectarea legislației în vigoare.
Interviul complet poate fi urmărit aici: