La invitația ELLE și Bucharest Real Estate Club, șase femei ce ocupă poziții de top în industria imobiliară românească povestesc ce au învățat în anii lor de carieră în domeniu și care sunt pașii pe care i-au urmat și care le-au asigurat că succesele lor nu sunt doar excepții de la regulă.
Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties, se numără printre femeile care au acceptat să vorbească despre parcursul lor în industria imobiliară și cele mai importante lecții învățate de-a lungul anilor.
„Fiecare experiență prin care am trecut m-a adus unde sunt astăzi. De la PR la marketing, vânzări și management, toate cred că au contribuit la a-mi crea o etică profesională în care primează relația cu propria echipă, cu clienții și partenerii de business, cu scopul de a aduce valoare adăugată pentru toți cei implicați”,
spune Beatrice.
În sectorul imobiliar prezența femeilor în roluri de management și top management nu este o raritate, România contând drept o piață echilibrată din acest punct de vedere. Conform BREC, femeile proprietar sau care au roluri de top management în cadrul marilor companii imobiliare sau fondurilor de investiții în real estate gestionează atât mari investiții, cât și active imobiliare ce ajung în total la peste 5 miliarde de euro.
Mai multe detalii aici.