Există mai multe criterii de care ții cont atunci când alegi o locuință, de la cât de spațioasă este bucătăria și până la tipul de parchet folosit. Însă un criteriu extrem de important în ziua de azi este eficiența energetică. O locuință care este eficientă energetic folosește mai puțină energie și îți oferă un nivel crescut de confort și siguranță.
Află în continuare de ce este important să alegi o locuință eficientă energetic, ce avantaje îți oferă, ce rol are și cum te ajută certificatul energetic să iei o decizie informată.
- Ce este certificatul energetic de performanță
- Când este obligatoriu certificatul energetic
- Standardele europene și trecerea la nZEB
- De ce merită să ai certificat energetic
- Clasele energetice și ce spun despre locuința ta
- Cum poți obține certificatul energetic
- Cum îți poți îmbunătăți performanța energetică a locuinței
- Locuințe premium cu clasă energetică superioară – exemplul One United Properties
Ce este certificatul energetic de performanță
Atunci când vrei să alegi o locuință care să beneficieze de un consum redus de energie, este important să verifici certificatul energetic. Acesta este un document informativ care indică nivelul de performanță energetică al unei locuințe. Informațiile dintr-un certificat energetic sunt folosite pentru a înțelege cât mai bine cât de eficientă este o locuință din punct de vedere energetic. Mai exact, cât de multă energie consumă.
Informațiile pe care le găsești într-un certificat energetic
Certificatul energetic conține informații referitoare la consumul de energie primară și finală (exprimat în kWh/m2/an), inclusiv consumul din surse regenerabile de energie. De asemenea, acest document îți oferă și informații legate de cantitatea de emisii de CO₂.
Într-un certificat energetic de performanță se regăsesc următoarele informații:
Clasa energetică - în funcție de consumul de energie, unei locuințe i se atribuie o clasă energetică cuprinsă între A (cea mai eficientă) și G (cea mai puțin eficientă);
Nota energetică - orice locuință primește și o notă cuprinsă între 1 și 100, unde 100 reprezintă nota maximă;
Consumul de energie - include informații referitoare la energia primară și finală necesară pentru funcționarea locuinței, inclusiv energia provenită din surse regenerabile;
Emisii de CO₂ - cantitatea de emisii de dioxid de carbon generată de locuința respectivă.
Când este obligatoriu certificatul energetic
Este important să ai în vedere faptul că certificatul energetic este un document obligatoriu în tranzacțiile imobiliare. Certificatul energetic este reglementat prin Legea nr. 372 din 13 decembrie 2005, republicată în anul 2020. Prin această lege se impune obligativitatea obținerii certificatului energetic pentru clădiri. Scopul principal al acestui document este promovarea eficienței energetice și reducerea consumului de resurse.
Situații practice – vânzare, închiriere sau recepția unei case noi
Conform legii, există situații în care certificatul energetic nu ar trebui să lipsească. Orice proprietar de imobile este obligat să obțină un certificat energetic în următoarele situații:
- Pentru vânzarea sau închirierea locuinței;
- Pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare termică;
- Pentru efectuarea recepției unei locuințe noi;
- Pentru construirea sau renovarea unei clădiri;
- Pentru accesarea unor finanțări sau subvenții cu scopul de a efectua lucrări de eficiență energetică;
- Pentru a face publicitate unei locuințe care urmează să fie vândută sau închiriată;
- Pentru clădirile care se află în proprietatea sau administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice.
Certificatul energetic este un document esențial în cazul vânzării unei locuințe, deoarece atestă performanța energetică și oferă informații importante legate de consumul de energie, emisiile de CO₂ și eficiența energetică. Certificatul energetic este necesar în momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare la notar. El oferă siguranță și transparență procesului de vânzare și, în plus, îți confirmă faptul că locuința pe care urmează să o achiziționezi respectă normele și reglementările în vigoare.
Excepții și cazuri speciale
Există și cazuri în care nu este obligatoriu certificatul energetic, cum ar fi:
- Clădirile și monumentele protejate sau cu valoare arhitecturală/istorică deosebită;
- Clădirile utilizate drept lăcașuri de cult (biserici, moschee, etc.);
- Clădirile provizorii din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale agricole cu consum redus de energie (pe o perioadă de până la 2 ani);
- Clădirile rezidențiale destinate utilizării mai puțin de 4 luni pe an;
- Clădirile independente cu suprafață utilă mai mică de 50 mp (locuințe individuale, în special pentru casele din mediul rural);
- Clădiri încadrate ca anexe gospodărești.
Este important de menționat faptul că, așa cum arată legislația în vigoare, orice apartament are nevoie de un certificat energetic, indiferent de dimensiunea sa. Excepția de mai sus, referitoare la clădirile cu suprafață mai mică de 50 mp, se aplică doar pentru locuințe individuale, nu și pentru apartamentele din blocuri sau alte tipuri de clădiri rezidențiale colective.
Standardele europene și trecerea la nZEB
Începând cu data de 31 decembrie 2020, a intrat în vigoare standardul nZEB. Acest acronim se referă la Nearly Zero Energy Building sau Clădire cu Consum de Energie Aproape Zero și reprezintă un standard european obligatoriu pentru clădirile noi și pentru cele care urmează să intre într-un proces de renovare majoră. Standardul nZEB este obligatoriu în toate țările membre UE.
În România, Ministerul Dezvoltării a publicat un Ghid privind implementarea măsurilor de creștere a performanței energetice aplicabile clădirilor noi pentru îndeplinirea cerințelor nZEB, care a intrat în vigoare la data de 15 decembrie 2022.
Pe scurt, clădirile nZEB folosesc mai puțină energie pentru iluminat, încălzire și răcire, în timp ce o mare parte a energiei, aproximativ 30%, provine din surse regenerabile.
De ce merită să ai certificat energetic
Certificatul energetic oferă o serie de avantaje atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător.
Avantaje pentru proprietari și vânzători
Certificatul energetic îți crește șansele de a vinde o locuință, mai ales dacă cel care dorește să cumpere caută o locuință eficientă energetic. Principalele avantaje sunt:
- Creșterea valorii imobilului, mai ales dacă locuința este încadrată într-o clasă ridicată de eficientă energetică (A,B);
- Avantaj competitiv față de locuințele cu o clasă scăzută de eficiență energetică;
- Facilitarea vânzării rapide, datorită costurilor mici de întreținere.
Beneficii pentru cei care cumpără o locuință
Dacă îți cauți o locuință eficientă energetic, iată care sunt principalele beneficii:
- Predictibilitatea costurilor de întreținere, care pot fi estimate cu ușurință cu ajutorul certificatului energetic;
- Confort termic sporit;
- Siguranță și transparență în procesul de vânzare-cumpărare;
- O mai bună evaluare a valorii proprietății;
- Contribuție la protejarea mediului, deoarece alegi o locuință cu emisii reduse de CO₂.
Ce riști dacă nu ai certificat energetic
Pe cât de important este certificatul energetic în tranzacțiile imobiliare, pe atât de riscantă este absența sa. Dacă nu deții un certificat energetic, contractul de vânzare-cumpărare poate să devină nul și poate fi contestat în instanță, conform Legii nr. 159 din 15 mai 2013.
Clasele energetice și ce spun despre locuința ta
În urma evaluării de către un auditor energetic autorizat, locuința va fi încadrată într-o clasă energetică. Află mai multe despre ce înseamnă fiecare clasă energetică în parte și care sunt factorii care influențează încadrarea într-o anumită clasă energetică.
Cum se clasifică locuințele de la A la G
Clase energetice sunt clasificate după cum urmează:
- Clasa A+ (sau A) - cea mai înaltă eficiență energetică, cu un consum foarte redus de energie;
- Clasele B și C - eficiență energetică ridicată spre medie, dar cu un consum mai mare decât clasa A;
- Clasele D, E, F și G - eficiență energetică medie spre scăzută, cu un consum de energie crescut.
Factorii care influențează clasa energetică – de la izolație la surse regenerabile
Clasa energetică este stabilită în funcție de următorii factori:
- Anvelopa termică - materialele folosite pentru pereți, acoperiș și tâmplărie (ferestre, uși);
- Izolația - grosimea și tipul materialelor izolante folosite pentru pereți, acoperiș și pardoseală;
- Ferestre și uși - calitatea și etanșeitatea tâmplăriei, a sticlei și a garniturilor;
- Sistemele de instalații - performanța sistemelor de încălzire (centrală termică, sobe), răcire, ventilare și de apă caldă menajeră;
- Sistemele de ventilație;
- Iluminatul și tipurile de bec folosite (LED, fluorescente);
- Orientarea și construcția clădirii - caracteristici precum expunerea la soare sau vecinătatea pot influența consumul;
- Dacă există și în ce măsură sunt folosite sursele regenerabile.
Cu cât o locuință este mai eficientă energetic, spre A+, cu atât costurile de întreținere sunt mai mici, vei consuma mai puțină energie, iar valoarea de piață a locuinței va crește în timp.
Cum poți obține certificatul energetic
Primul pas pentru a obține un certificat energetic este să contactezi un auditor energetic autorizat. Acesta va evalua clădirea sau locuința respectivă în urma unei analize amănunțite. Găsești în continuare mai multe informații despre obținerea certificatului energetic.
Documentele necesare și etapele procesului
Actele necesare includ actul de proprietate (cadastru, intabulare), planul clădirii/locuinței sau un releveu. În cazul în care ai efectuat lucrări de renovare, vei avea nevoie și de documentele respective.
Următorul pas presupune evaluarea propriu-zisă a locuinței de către auditorul energetic. În funcție de informațiile colectate, acesta va întocmi certificatul energetic.
Cât durează și cât timp rămâne valabil
Evaluarea locuinței, adică vizita la fața locului, poate dura între o oră și câteva ore, în funcție de complexitatea și dimensiunea locuinței. Emiterea certificatului energetic se finalizează în 24-48 de ore de la efectuarea evaluării. Certificatul energetic este valabil pentru o perioadă de 10 ani.
Care sunt costurile și de ce variază
Costul pentru obținerea certificatului energetic variază în funcție de dimensiunea locuinței, de complexitatea construcției, precum și de orașul și zona în care se află. În medie, costul pentru un apartament este de 250 de lei, în timp ce pentru o vilă sau case mai mari poate să pornească de la 400 de lei. Costul pentru obținerea certificatului energetic este suportat de vânzător.
Cum îți poți îmbunătăți performanța energetică a locuinței
O locuință care este eficientă energetic are o valoarea de piață mai mare. Așa că, dacă vrei să îmbunătățești performanța energetică a locuinței tale, iată câteva sfaturi de care să ții cont:
- Schimbă sistemul de iluminat și folosește becuri LED;
- Înlocuiește sistemele de climatizare care s-au învechit cu unele mai noi și mai performante (pompe de căldură, colectoare solare);
- Izolează clădirea cu materiale eficiente și de calitate;
- Folosește ferestre moderne, cu un sistem de închidere optim, care să nu permită transferul de căldură;
- Folosește sisteme de încălzire și răcire performante;
- Instalează sisteme de ventilație eficiente.
Locuințe premium cu clasă energetică superioară – exemplul One United Properties
Dezvoltările imobiliare One United Properties fac parte din categoria clădirilor eficiente din punct de vedere energetic, fiind sănătoase și durabile din punct de vedere ecologic. Fiecare proiect rezidențial urmărește să adopte soluții sustenabile, tehnologii moderne și standarde de certificare la cel mai înalt nivel.
Toate clădirile rezidențiale ONE sunt certificate Green Homes către România Green Building Council. Acest lucru îți oferă siguranța că vei locui într-un apartament cu un nivel crescut de eficiență energetică, cu un consum redus de apă, care include materiale sustenabile, iluminare eficientă și nu numai.
În locul sistemului de încălzire pe gaz sunt folosite pompe de căldură și sisteme geoexchange, cu emisii de CO₂ semnificativ reduse. Printre alți factori care cresc nivelul de eficiență energetică al locuințelor din portofoliul ONE se numără utilizarea panourilor solare, a iluminatului LED, a fațadelor eficiente care reduc pierderile termice, a materialelor cu emisii reduse de compuși volatili, precum și integrarea spațiilor verzi.
Descoperă ansamblurile rezidențiale ONE cu eficiență energetică superioară și alege-ți viitorul tău cămin sustenabil. Reduci costurile lunare, protejezi mediul și te bucuri de confortul de care ai nevoie.
În concluzie, locuințele eficiente energetic consumă mai puțină energie, ceea ce înseamnă costuri mai mici la facturile de utilități. Alte beneficii includ crearea unui mediu de trai mai sănătos și mai confortabil, precum și creșterea valorii de piață a locuinței. Toate aceste beneficii sunt validate prin certificatul energetic, care detaliază consumul de energie și emisiile de CO₂.
*) Materialele grafice, hărțile, ilustrațiile și compozițiile vizuale incluse în acest articol sunt realizări originale ale One United Properties SA și sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, precum și de legislația privind concurența loială. Este strict interzisă reproducerea, copierea, redistribuirea, modificarea, eliminarea elementelor de identificare (inclusiv logo-uri) sau integrarea acestor materiale în publicații ori comunicări comerciale fără acordul prealabil, în formă scrisă, al One United Properties SA. Orice utilizare neautorizată constituie încălcare a drepturilor de autor și poate atrage răspundere civilă și/ sau penală conform legislației în vigoare.
Blog
Noutăți



